Ședință comună a Parlamentului și Guvernului, cu ușile închise. Jurnaliștii au fost invitați să părăsească sala
1342
Ședința comună de astăzi a conducerii Parlamentului, șefilor de comisii parlamentare și a întregului Cabinet de miniștri, care se desfășoară la Palatul Republicii, este secretă.
După cuvintele de salut ale spicherului Andrian Candu și premierului Pavel Filip, presa a fost rugată să părăsească sala în care se desfășoară ședința.
Andrian Candu a declarat că „suntem la început de an”, există „prea multe speranțe” și e timpul ca autoritățile să se apuce de lucru, că „prea mare a fost perioada de incertitudine politică”. Mai ales că există angajamente față de cetățeni și față de partenerii de dezvoltare ai R. Moldova în ce privește reforma justiției, combaterea corupției, reforma în sistemul financiar-bancar etc.
La rândul său, premierul Pavel Filip a spus că implementarea Acordului de asociere cu UE este „prioritatea nr.1” a actualului Guvern care este determinat să întreprindă acțiuni.
Conducerea Parlamentului și Guvernului urmează să discute, cu ușile închise, ce a fost realizat până acum din Planul de implementare a Acordului de asociere cu UE și să-și traseze prioritățile pentru sesiunea legislativă care a început pe 1 februarie curent.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















