„Scut de foc” lângă Chișinău! Cum va marca Armata Naţională 24 de ani de existență
3559
Un grup de militari și civili au primit astăzi diplome ale Guvernului de clasa I, II și III, dar și distincții ale Armatei Naționale, în cadrul ședinței festive dedicate aniversării a 24-a de la crearea Armatei Naționale.
Distincțiile au fost acordare pentru îndeplinirea ireproşabilă a datoriei de serviciu, pentru contribuţia adusă la asigurarea unui înalt grad de pregătire a unităţilor şi subunităţilor, dar şi pentru profesionalism.
„Anul acesta, la fel, am fost prezenţi în teatrele de operaţii, dar şi la aplicaţii internaţionale în România, Ucraina şi Germania. De asemenea, am reuşit să planificăm şi să desfăşurăm la noi în ţară exerciţiul multinaţional „Efort Comun” cu participarea partenerilor noştri din SUA, România, Georgia şi Polonia”, a spus şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Gorgan.
Mâine, 3 septembrie, va fi marcată Ziua Armatei Naționale.
Astfel, la ora 9.00, corpul de comandă al Armatei Naţionale va depune flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare din Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar la ora 9.30, militarii şi civilii din garnizoana Chişinău vor depune flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul memorial „Eternitate".
Totodată, la ora 15.00, la intersecţia dintre şoseaua Balcani, Stăuceni şi Calea Orheiului (kilometrul 11) va demara exerciţiul militar multinaţional de artilerie „Scutul de foc – 2015”, care se va desfăşura la Baza de instruire militară a Armatei Naţionale de la Bulboaca.
De asemenea, în garnizoanele Bălţi, Cahul, Ungheni şi Mărculeşti vor fi organizate şedinţe festive, cu ocazia Zilei Armatei Naţionale.
07.09.2017
10:40
07.03.2017
15:20
10.02.2017
08:04
18.02.2016
09:19
19.11.2015
08:20
06.11.2015
12:05
05.10.2015
13:21
09.06.2015
09:26
08.02.2015
17:50
26.01.2015
11:19
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















