SCRISOARE // O jurnalistă din Donețk, refugiată la Moscova, îi povestește fiului ei ce are loc astăzi la baștina lor

Olena Povoliaeva a fost, până nu demult, jurnalistă la Radio Europa Liberă din Donețk, Ucraina. După ce evenimentele de aici au început să se precipite, ea a decis să plece cu familia sa, soțul și fiul mic, în Moscova. La solicitarea Ziarului NAȚIONAL, Olena i-a scris fiului său o scrisoare în care îi explică ce se întâmplă acum în patria ei și de ce au decis să înceapă o viață nouă peste hotare.

Dragul meu fiu,

Tu ai acum doar două luni, dar deja ești nevoit să fii refugiat. Fiindcă acasă e război. Fiindcă pe străzile pe care am crescut umblă oameni cu automate. Fiindcă dragul și pașnicul nostru Donețk acum este un bastion al teroriștilor care împușcă chiar și în fetița de nouă ani ce așteaptă, în stație, împreună cu bunica, autobuzul. Ei luptă, oarecum, pentru o idee. Pentru separarea de Ucraina. Pentru independență și libertate. Dar o fac cam straniu. Deoarece vor să introducă în regiunea noastră rublele rusești și legislația rusă.

De fapt, printre ei nu se prea regăsesc locuitori din Donețk și nici măcar din Ucraina. Ucrainenii încearcă să-și apere teritoriul și desfășoară operațiuni antiteroriste. Aeroportul din care am zburat pe 7 mai spre Moscova e închis acum și distrus. Nu știu când ne vom putea și dacă, în general, ne vom putea întoarce.

Acolo însă au rămas bunicii tăi, două mătuși, o grămadă de alte rude și prieteni de-ai noștri. Cel mai strașnic e când sună mama, bunica ta, plânge și spune că a dormit rău toată noaptea, pentru că pe străzi se auzeau împușcături. Ea plânge, pentru că nu poate veni la tine, nu te poate cuprinde, nu-ți poate da pupici și nu-ți poate face băiță. Iar tu ești atât de drăgălaș și gingaș. Miroși atât de bine. E imposibil să nu te sărut. Când mă uit la mânuțele și piciorușele tale dolofane, zâmbesc. În inima mea înflorește acea gingășie dulce pe care a simțit-o Rafael când o picta pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus. Dar la mine acest sentiment are o nuanță de tristețe. Mă doare că în cele mai frumoase, cele mai fericite zile din viața mea am fost nevoită să plec din casă.



Ochii mi se umplu de lacrimi când citesc noutățile. Pe strada noastră se împușcă. Vecina nu iese cu fetița ei la plimbare. Lângă noi, la jumătate de km, a fost ocupată o bază militară. Pe acoperișurile caselor noastre sunt lunetiști, în piață merg blindatele. Senzația de irealitate și absurd câteodată se scurge și până la noi în pașnica Moscovă. Mergând cu căruciorul prin magazinul pentru copii după scutece pentru tine, mi se pare că și acasă totul e la fel. Tot atât de liniștit. Dar acum acolo mor oameni. Inclusiv civili.

Desigur, sufăr că am plecat. Am plecat în capitala țării care alimentează acest conflict, asigurând teroriștii cu arme și oameni. Acolo vine ajutor din Rusia, mulți mercenari sunt din Cecenia. De ce atunci am plecat la Moscova? Fiindcă tăticul tău are aici parteneri de lucru și clienți. Tu știi – el este programator. Principalul e că aici sunt prieteni și oameni ce ne-au oferit acoperiș deasupra capului, până vom găsi un apartament. Deși, nu... La început am așteptat ca totul să se liniștească, dar acum speranțele devin tot mai mici.

Probabil, nu înțelegi raționamentul oamenilor din regiunea noastră care au adus războiul în casa noastră. Și mie mi-e greu să-l înțeleg. Ei spun că ne apără de junta de la Kiev. De cei care au venit la putere în capitala noastră. Înțelegi, înainte președintele nostru era un hoț din Enakievo, un oraș industrial din regiunea noastră. Păi, acest hoț, în toate felurile posibile, se îmbogățea din contul țării noastre. El și-a construit un castel uriaș, își cumpăra mașini scumpe, animale rare. Chiar avea și un baton de aur, îți imaginezi? Și poporul s-a răsculat în capitala noastră, lumea a ieșit în stradă și a cerut ca acest hoț să-și îndeplinească măcar o promisiune – să ne ducă în Uniunea Europeană, cu valori europene și guvernare cinstită, fără corupție și murdărie. Dar acest hoț a crezut că poporul va răbda totul. Și a greșit. În țară a avut loc o revoluție. Hoțul a fugit, cum crezi, unde? Da, în Rusia. Fiindcă anume pe ea a ales-o el pentru Ucraina în locul UE.

Separatiștii spun că ne apără de puterea nouă, care a venit în locul lui Ianukovici, ne apără de „fasciști”, „banderoviști” și „Sectorul de Dreapta”. Sunt reali doar ultimii, dar în Donbass, desigur, nimeni nu i-a văzut. Asta e organizația care făcea revoluția în Kiev cu ajutorul cocktailurilor Molotov. În orice caz, acum este un pericol imaginar. Dar cine atunci luptă? Iată, acum în Donețk intră armata ucraineană. Ea luptă cu teroriștii. Acum prietenii mei cu copii au decis să plece. Dar e prea târziu. Gara încă lucrează, dar drumurile spre ea sunt închise. Aeroportul a suferit în urma operațiunilor antiteroriste și avioanele nu vor zbura încă cel puțin câteva luni. Să ieși din țară cu mașina este extrem de greu, peste tot sunt posturi ale separatiștilor. Îmi fac mari griji pentru prieteni și rude.

Fiule, în același timp sunt atât de bucuroasă că suntem aici, în siguranță. Că am plecat fără a ne gândi la lucrurile materiale, dar ne salvam pe noi, asigurându-ți o viață liberă, fără pericole. În Donețk mi-aș fi ieșit din minți, auzind avioane deasupra capului și focuri de armă. Fiecare mamă își face griji pentru copilul său, dar imaginează-ți cum trăiam eu. Timp de trei ani am încercat să rămân însărcinată. Și când s-a întâmplat, fericirea mea nu avea margini. De asta chiar și cea mai mică probabilitate că te voi pierde este insuportabilă. Nu există pe lume așa cuvinte care ar putea descrie dragostea mea pentru tine. Eu plâng în fiecare zi, mulțumind Universului că mi te-a dăruit. De mii de ori i-am mulțumit tatălui tău că ne-a scos din iadul războiului.

Știi ce mă întristează cel mai mult? Că totul putea fi evitat. Dacă politicienii s-ar fi gândit mai des la teritoriul țării, și nu la alegerile prezidențiale anticipate, această nebunie putea fi tăiată din rădăcini. Și faptul că acest lucru nu a fost făcut îl consider o trădare. La început, insurgenții, dar de fapt teroriștii, erau foarte slabi. Ei nu aveau arme din Rusia, mașini furate și autobuze…Mulți milițieni într-adevăr au devenit trădători și au trecut de partea separatiștilor. Dar mie mi se pare că această problemă putea fi rezolvată, îndreptând aici forțe de ordinedin sudul sau estul Ucrainei.

Simt o invidie albă față de regiunea Dnepropetrovsk. Acolo e Ucraina. Acolo oamenii s-au organizat și se apără pe ei, teritoriul și frontierelelor. La noi, multă lume consideră separatiștii eroi. Ei cred că în Republica Populară Donețk le va fi mai bine să trăiască. Ei nu înțeleg că Donbasul demult nu hrănește toată Ucraina. Regiunea se ținea pe subvenții, capitala îi dădea mai mulți bani decât primea. Donbasul demult nu e pionierul economiei, e o regiune industrială poluată și înapoiată tehnologic. Minele se țin pe subvenții. De cărbune acum aproape nimeni nu are nevoie. Iar minerii, obținându-l cu mare trudă, nu vor să se reprofileze și să plece din orășelele lor. Nu vor să se adapteze noilor realități.

Cei care susțin separatiștii nu-și dau seama că copiii lor nu vor avea unde învăța. Nu vor fi universități. Nu vor fi pensii și indemnizații, salarii pentru bugetari. Fiindcă toate erau plătite de Ucraina. Cel mai straniu e că bugetarii probabil nu prea înțeleg asta și deseori susțin teroriștii. Recent, a fost un miting al minerilor, care și-au manifestat susținerea pentru RPD. Știi ce a spus despre asta tatăl meu? Că oameni înarmați au venit la ei cu grenade și îi amenințau că le vor arunca la ei în mine. De asta minerii au mers la miting…

Tatăl meu acum e în epicentrul conflictului. El trăiește în centrul Donețkului cu mama și sora mea. Și nu vrea să plece. Iar eu îmi fac griji că sora mea merge pe străzile unde se împușcă. Cu jumătate de an în urmă, nici nu ne puteam gândi la așa ceva. Îmi rămâne doar să mă rog și să sper că apropiații noștri vor fi în siguranță. Dar îmi e mai ușor, datorită gândului că te-am salvat de oroarea asta. Fie ca în viața ta niciodată să nu fie loc pentru război.

Te iubesc,

Mama

29.05.2014, Moscova

Text de Natalia Sergheev