Schemă de CORUPȚIE la Consiliul Raional Florești, cu implicarea unui șef de direcție. Funcționarul ar fi facilitat semnarea unor contracte de reabilitare a drumurilor cu două companii pe care le controla din umbră, doar că lucrările nu erau executate
2443
Șeful Secției construcții, gospodărie comunală și drumuri din cadrul Consiliului raional Florești este cercetat penal pentru abuz de serviciu. Funcționarul este bănuit de favorizarea unor agenți economici, care au încheiat contracte de prestare a serviciilor de reparație a drumurilor cu Consiliul Raional Florești. La această oră, au loc percheziții la domiciliile acestuia și la biroul contabilului agenților economici care au câștigat licitațiile menționate.
Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2021 – 2022, factori de decizie ai Consiliului Raional Florești în comun cu șeful Secției construcții, gospodărie comunală și drumuri, ar fi încheiat contracte privind efectuarea lucrărilor de întreținere și reparație a drumurilor locale din raionul Florești cu două SRL-uri. Deși contractele au fost semnate și achitată suma de 614 868 de lei, există bănuiala rezonabilă că lucrările nu au fost executate.
În cadrul anchetei a fost stabilit că cei doi agenți economici ar fi conduși din umbră de funcționarul din cadrul Consiliului prin persoane interpuse, iar în perioada anilor 2020 – 2022 aceștia au beneficiat de contracte încheiate cu Consiliul Raional Florești în valoare totală de 11 925 303 lei.
Judecătorul de instrucție a autorizat patru percheziții la domiciliul și biroul șefului de secție din cadrul Consiliului Raional Florești, dar și la contabilul care gestionează activitatea financiară a companiilor vizate. De la domiciliul funcționarului au fost ridicate suporturi electronice cu documentația celor două companii, inclusiv facturi fiscale.
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
12.09.2026
14:00
12.09.2026
13:52
12.09.2026
13:48
12.09.2026
13:42
12.09.2026
13:41
12.09.2026
13:11
12.09.2026
12:57
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!















