SCÂNTEI între comuniști și socialiști: Se învinuiesc reciproc că dau „voturi DUBIOASE” în sprijinul actualei guvernări
1908
După ce Partidul Comuniștilor a acuzat socialiștii de „fățărnicie”, întrucât se declară proruși, dar au participat la ședințele Comisiei parlamentare de ancheta care a vizat Fundația „Open Dialog” și a emis un raport care incriminează serviciile secrete rusești, Partidul Socialiștilor a decis să contraatace.
CITIȚI și Comuniștii, NEDUMERIȚI de acțiunile socialiștilor proruși care au semnat, în Parlament, un document împotriva Federației Ruse, deși Dodon și-a exprimat „dragostea fierbinte” față de Moscova în Duma de Stat: „Fățărnicie”
Socialiștii spun că declarația comuniștilor este una „falsă”, fiindcă deputați PSRM, Vasile Bolea și Adrian Lebedinschi, au participat la lucrările acestei comisii „în calitate de observatori” și nu ar fi votat „pentru nicio decizie a acestei comisii”.
„Amintim fracțiunii comuniștilor că regimul Partidului Democrat există anume datorită eforturilor comuniștilor și a efortului personal al lui V. N. Voronin, care a decis „să pună umărul” pentru guvernare. Dacă vorbim despre voturi dubioase, anume PCRM a votat pentru numirea lui Andrian Candu în funcția de președinte al Parlamentului și pentru Chiril Gaburici în funcția de prim-ministru. Anume PCRM a delegat 14 deputați din cercul apropiat al lui Voronin pentru majoritatea parlamentară a lui Vladimir Plahotniuc. Anume PCRM a transmis clădirea oficiului central al PCRM către Partidul Democrat. Recomandăm deputaților comuniști încă o dată să-și analizeze toate „realizările parlamentare”, care sunt calificate de către majoritatea moldovenilor drept o trădare a propriilor alegători”, se arată într-o declarație a PSRM făcută publică astăzi.
Menționăm că la ședința Parlamentului în cadrul căreia a fost dezbătut raportul cu privire la Fundația „Open Dialog”, deputații socialiști, destul de vocali de obicei în Legislativ, nu au avut nicio intervenție.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU

















