Stiri
SCANDALOS // Timofti, comparat cu Stalin de către un liberal
Politică
16.07.2013
17:04
1323

Liberalul Valeriu Munteanu îl compară pe președintele republicii, Nicolae Timofti, cu dictatorul Iosif Stalin.
Într-o postare pe blogul său, liberalul susține că declarațiile făcute astăzi de președinte după ședința Consiliului Suprem de Securitate îi amintește de o istorioară în legătură cu Stalin.
„În una din lungile discuţii amicale, Molotov, care era mult mai şcolit decât Stalin, i-ar fi povestit acestuia o istorioară despre Ivan al IV-lea al Rusiei, numit şi Ivan cel Groaznic.
Se spune că după ce Ivan cel Groaznic dispunea omorârea în chinuri grele a câţiva dregători de la curte sau a unor boieri răzvrătiţi, acesta, având mustrări de conştiinţă, se izola pentru câteva zile, până ce depăşea starea depresivă.
Profund uimit, Stalin i-ar fi spus lui Molotov: „…Să fi dispus omorârea unui milion-două de oameni mai înţelegeam şi eu, dar aşa pentru un om-doi, să ai mustrări de conştiinţă şi, respectiv, depresii, chiar nu înţeleg…”.
Astăzi după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, unde s-a discut despre ultimele cazuri de deces în condiţii absolut dubioase şi interpretabile, a soldaţilor în termen din Armata Naţională, preşedintele Timofti, luând act de moartea recentă a câţiva tineri, a declarat, citez: „nu este o situaţie când ministrul trebuie să-şi dea demisia!”.
Desigur, domnule preşedinte Timofti, urmând această logică funebră, moartea a doi-trei tineri nu este motiv de îngrijorare, că doar nu este vorba despre un milion-două, vorba lui Stalin”, scrie Munteanu.
Deputatul liberal îl apostrofează pe șeful statului pentru gândirea pe care o are în calitate de om de stat.
„V-aţi împotmolit cu totul în (ne)înţelegerile şi algoritmul Coaliţiei pro Europene, la zămislirea căreia „prin trădare şi venalitate” aţi participat, din păcate, şi dumneavoastră”, îi reproșează politicianul, precizând că solidaritatea cu indiferenţa, insensibilitatea, neglijenţa şi incompetenţa, responsabililor, aducători de moarte, îl fac pe Timofti responsabil, în mai mare măsură, de moarte acestor tineri.

Stiri relevante
16.02.2023
13:39
3726
VIDEO // Premierul Recean este îndemnat să sisteze de URGENȚĂ activitatea celor patru întreprinderi MILITARE rusești, care ar produce pe teritoriul R. Moldova componente și subcomponente pentru muniții, RACHETE și avioane
03.02.2023
12:13
4717
DECLARAȚIE // „Corpul diplomatic rusesc de la Chișinău, care numără 200 de angajați, trebuie să fie REDUS drastic la doi-trei diplomați, iar întreprinderile militare deținute de Rusia pe teritoriul R. Moldova – NAȚIONALIZATE”
09.11.2022
10:28
3147
Liderul CUB insistă pe „SUGRUMAREA clicii separatiste” de la Tiraspol: „Supraviețuirea regimului este pentru noi o amenințare de MOARTE, iar criza energetică este o ocazie de a aplica planul B”
17.06.2020
10:36
3749
Acuzații DURE din tabăra Platformei „DA” la adresa PAS: „Aliații noi susțin că anume PD este factorul de care depind (90%) înțelegerile politice între PAS și DA, de parcă PD ar fi trecut deja filtrele PAS, devenind brusc cel mai curat...”
15.06.2020
11:00
5225
Ion Chicu știe deja cine este potențialul viitor PREMIER al R. Moldova
30.09.2019
15:10
14069
Prima DECLARAȚIE făcută de Nicolae Timofti, după ce Șor a afirmat că Dodon ar fi primit 3 000 000 de euro pentru ca să-l voteze președintele R. Moldova
21.12.2018
11:37
2982
Ghimpu NU și-ar fi dorit să CANDIDEZE la alegerile PREZIDENȚIALE din 2016? „Cel care l-a CONVINS să participe urmărea preluarea PL”
15.12.2018
14:15
6817
Noi DETALII despre ieșirea lui Valeriu Munteanu din PL. Ar fi încercat să preia „prin metode VICLENE” conducerea partidului: „Setea de PUTERE te-a orbit. „Stăpânul” tău o să te îngroape și pe tine și te va da uitării”
14.12.2018
11:40
2480
Schimb de „AMABILITĂȚI” între Țuțu și Munteanu. Cei doi s-ar putea întrece la un MARATON: „Ai reușit cu brio să alergi din PL la blocul ACUM”; „Știu că ai prefera să alergăm în Codrii din apropierea orașului Orhei”
11.12.2018
11:19
2433
Mihai Ghimpu nu-l IARTĂ pe Valeriu Munteanu: „Valeriu, totuși ești un mincinos”

Top stiri
23.07.2025
17:37
84
Presupusul lider al unui forum rus de pe Dark Web, prins de autorități în Ucraina după ani de activități ilegale
23.07.2025
17:36
68
USM și Sorbona lansează un program de dublă diplomă în drept, predat în franceză, pentru viitorii juriști europeni
23.07.2025
17:10
135
Vizita oficială a ministrului de externe israelian Gideon Sa'ar la Chișinău și inaugurarea unei „Pietre de poticnire” dedicată doamnei Leah Svartzman
23.07.2025
16:28
252
Curtea Internațională de Justiție emite un aviz istoric privind obligațiile de a stopa încălzirea globală și responsabilitatea marilor poluatori.
23.07.2025
13:20
428
Alertă Galbenă de Caniculă pentru 24.07.2025
23.07.2025
12:13
1013
Maia Sandu, întâlnire strategică cu Regele Charles al III-lea în Marea Britanie: Vizita președintei axată pe consolidarea cooperării bilaterale și susținerea parcursului european al Moldovei
23.07.2025
11:49
431
Maia Sandu întărește legăturile cu Marea Britanie: Întâlniri de nivel înalt și sprijin pentru diaspora moldovenească din Northampton
23.07.2025
10:54
617
Maia Sandu cere extrădarea rapidă a lui Plahotniuc: Justiția trebuie să acționeze fără întârziere!
23.07.2025
10:36
466
Profesorii din Moldova și România unesc forțele pentru consolidarea identității civice prin proiecte educaționale transfrontaliere
23.07.2025
10:26
426
Tânăr de 18 ani din Nisporeni, condamnat la închisoare pentru uciderea unui bărbat de 63 de ani într-un conflict violent
23.07.2025
10:01
444
Procurorii și polițiștii destructurează o rețea de contrabandă cu țigări și spălare de bani, activă în Europa și coordonată de moldoveni
23.07.2025
09:50
423
Roman Roșca, noul vicepremier pentru Reintegrare, începe oficial mandatul în prezența Maiei Sandu și a lui Dorin Recean
23.07.2025
09:46
429
Roman Roșca preia funcția de vicepremier pentru Reintegrare în prezența oficialităților de rang înalt
23.07.2025
08:23
477
Horoscopul zilei 23.07.2025
23.07.2025
02:21
797
Avion de vânătoare Mirage 2000, pierdut de armata ucraineană din cauza unei defecțiuni tehnice
23.07.2025
01:35
1116
Indignare în Ucraina: Zelenski adoptă legea ce subordonează agențiile anticorupție, declanșând proteste masive în Kiev și alte orașe
22.07.2025
22:25
665
Reforma justiției în Moldova: progrese importante, dar cu restanțe îngrijorătoare și instabilitate în instituțiile-cheie
22.07.2025
21:57
837
Final de campanie pentru „Moldova poate”: Mesajele guvernamentale interzise în perioada electorală
22.07.2025
21:13
612
Patch-ul Microsoft pentru SharePoint dă greș, deschizând calea unui val de atacuri cibernetice globale
22.07.2025
21:08
641
Aur pentru Moldova la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2025: Climentii Ursu strălucește la proba de tir
22.07.2025
20:54
714
Vremea se răcorește ușor în Republica Moldova, 23 iulie 2025
22.07.2025
20:09
943
Percheziții la Baza: Rețineri și acuzații de abuz în serviciu împotriva redactorului-șef Gleb Trifonov
22.07.2025
17:59
729
Parlamentul Ucrainei îngrijorează UE prin limitarea autonomiei agențiilor anticorupție după o serie de percheziții SBU
22.07.2025
17:53
721
Kremlinul atenuează așteptările pentru negocierile de pace cu Ucraina: Nicio schimbare spectaculoasă în viitorul apropiat!
22.07.2025
17:36
838
Partidele pro-ruse din Moldova își unesc forțele într-un bloc electoral pentru alegerile din septembrie

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri