Satul în care a fost descoperit o bucată din AUR de 53 kg
2007
Satul din Hunedoara, Ruda Brad a devenit cunoscut după ce minerii au descoperit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, unică în lume.
În prezent, satul aproape că își pierde existența și asta din cauza închiderii minelor de aur din acea zonă.
Ruda Brad era cunoscut în urmă cu aproape 100 de ani și sub denumirile de Musariu sau Ruda Musariu, fiind una dintre cele mai bogate regiuni aurifere din Europa, potrivit Apuseni Info.
În decembrie 1940, satul a intrat în istorie după ce minerii au descoperit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv.
Pământul din Ruda Brad era foarte bogat în aur, cu zăcăminte întinse pe sute de metri.
„La 6 decembrie 1947, s-a găsit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, într-o lentilă de minereu de o bogăţie excepţională. După cum relatează cei care au avut ocazia să lucreze la extragerea aurului din asemenea puncte de concentrare, spectacolul oferit de natură era fantastic. Pare de necrezut că este posibilă prezenţa atâtor forme, în care imaginaţia găseşte asemănări izbitoare de flori, plante, insecte, animale sau obiecte create de mâna omului”, spune geologul Grigorie Verdeş.
Fiind aflat lângă orașul Brad, satul reprezenta în trecut un centru esențial pentru industria minieră din țară, unde locuiau aproximativ 200 de familii de mineri.
În prezent, perioada de glorie a satului Ruda Brad a rămas parcă o amintire din altă lume.
Se pare că declinul lui a început din anii 2000, imediat cu închiderea minelor de aur din zona Bradului, mai exact Munții Metaliferi.
Locuitorii, care erau aproximativ 600, și mulți dintre ei erau mineri s-au mutat încetul cu încetul în alte zone din România.
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
24.09.2026
16:51
24.09.2026
16:40
24.09.2026
16:30
24.09.2026
16:25
24.09.2026
15:46
24.09.2026
15:45
24.09.2026
15:32
24.09.2026
15:27
24.09.2026
14:55
24.09.2026
14:37
24.09.2026
14:32
24.09.2026
14:31
24.09.2026
14:26
24.09.2026
14:24
24.09.2026
14:12
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
















