PROGRAM // „Săptămâna EUROPEI”, în R. Moldova: Evenimente dedicate Uniunii Europene, organizate de către mai multe instituții publice de la Chișinău
2499
Mai multe instituții publice de la Chișinău vor organiza, în perioada 4-9 mai curent, activități culturale și educaționale online dedicate „Săptămânii EUROPEI”.
Evenimentele precedă Ziua Europei, marcată în ultimii 70 de ani pe 9 mai, o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării recomandă ca, în perioada 4 - 8 mai curent, să fie desfășurată, în cadrul învățământului la distanță, săptămâna cu genericul „Republica Moldova este Europa”. Această săptămână va presupune inserția în procesul educațional a activităților informale și formale ce vin să completeze finalitățile educaționale generale prin crearea la elevi a atitudinii și respectului pentru pace și unitate în Europa, sărbătorită anual de către comunitatea europeană la 9 mai. În proiectarea activităților de învățare, cadrele didactice sunt încurajate să utilizeze platforma cu resurse pentru desfășurarea „Săptămânii Europei”.
Totodată, Muzeul Național de Artă a Moldovei va lansa prelegerea Polinei Kolomeeț, director adjunct patrimoniu, „Colecția de artă Vest-Europeană a Muzeului Național de Artă al Moldovei. Donația lui Pavel Șilingovskii” și prelegerea lui Tudor Stăvilă, dr.hab. în studiul artelor „Artiști plastici basarabeni afirmați în Europa”. Evenimentele vor putea fi urmărite pe pagina web a instituției.
De asemenea, în perioada 4-9 mai, Teatrul Național „Mihai Eminescu” va transmite în regim online pe pagina web a teatrului și pe pagina de Facebook a instituției piesa „Casa de pe graniță” de Slawomir Mrozek, în regia lui Agnieszka Korytkowska.
Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” va difuza, pe platforma Delegației UE, concertul dedicat aniversarii a 250 de ani de la naștere a marelui compozitor german Ludwig van Beethoven. În program: concertul pentru vioara și orchestră, solist Gabriel Croitoru, Romania, dirijor Mihail Agafița, prim-dirijor al Orchestrei Simfonice, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.
Pe 7 mai, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” va organiza concursul online destinat elevilor ciclului gimnazial cu genericul „Cunoaște mai bine Europa”, iar Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va organiza pe 8 mai concursul online de cultură generală: „Quizzul de winneri dedicat Săptămânii Europei”. Câștigătorii concursului vor fi premiați.
De asemenea, pe 8 mai curent, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va transmite în regim online spectacolul de Gală din cadrul Festivalului Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”, ediția 2019, în cadrul căreia au evoluat artiști din mai multe țări europene.
Pentru Zilele Europei 2020, Biblioteca Națională a Republicii Moldova a pregătit pentru fiecare zi din săptămâna 4 - 9 mai o selecție de prezentări și conținuturi informaționale cu tematică europeană, o parte din ele create de Centrul Pro-European de Servicii şi Comunicare în perioada sa de activitate, iar o altă parte pregătite în mod special pentru Zilele Europei. Totodată, vor fi expuse video înregistrări complete ale expozițiilor – evenimente, desfășurate anterior în bibliotecă, dedicate UE și CoE cu R. Moldova, patrimoniului cultural etc.
Menționăm că evenimentele sunt organizate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene în colaborare cu Muzeul Național de Artă al Moldovei, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău


















