Salarii de milioane // Răsfățații statului
21308
BANI PUBLICI // Chiar dacă legea stabilește că cel mai bine plătit bugetar trebuie să fie președintele republicii, realitățile moldovenești arată că șeful statului este mai prost plătit decât mulțibugetari
Sunt câteva zeci și conduc întreprinderi, direcții, agenții sau centre despre care mulți dintre noi nici nu au auzit, cu toate acestea au șoferi la scară, birouri spațioase, secretare și salarii care le depășesc de câteva ori pe cele ale primelor persoane în stat. Despre „directorii de milioane” se vorbește de mai mult timp în R. Moldova, dar nimeni nu îndrăznește să taie din retribuțiile acestora.
Subordonații cu salarii grase
Aproape 2,5 milioane de lei sunt cheltuite anual pentru a-i plătit pe cei cinci directori ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Fiecare dintre acești manageri ai instituției care reglementează prețurile la gaze, benzină, energie electrică și termică primesc anual câte un salariu de aproape jumătate de milion de lei. Aceeași situație este și la Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). Instituția, acuzată în ultimii ani de lipsă de acțiune și incompetență în stoparea atacurilor raider asupra mai multor bănci din R. Moldova, are patru conducători (membri ai Consiliului de administrare – n.r.) cu salariu anual de peste 460 de mii de lei. Președintele Parlamentului, instituție căreia i se subordonează CNPF și ANRE, poate doar visa la un astfel de venit. Salariul spicherului Igor Corman este de 171 de mii de lei pe an.
Unde „zboară” cele mai multe zerouri
Totuși, nu aceștia sunt cel mai bine plătiți bugetari din R. Moldova. Sumele cu cele mai multe zerouri intră la început de lună pe conturile bugetarilor din domeniul aviatic. Numai directorul general al ÎS „Air Moldova”, Iulian Scorpan, a ridicat în 2012, potrivit declarației sale de avere, un salariu anual de 1,2 milioane de lei. Și asta în condițiile în care compania aviaticăa înregistrat în acel an pierderi de 70 de milioane de lei, fiind scoasă la privatizare din cauza lipsei de profitabilitate.
Dar nu toți cei de la „Air Moldova” au astfel de salarii de vis. Directorul financiar al companiei are un salariu anual mult mai modest - 270 de mii de lei.
Și Elena Ciobanu, directorul „Aeroport Catering”, o altă întreprindere de stat scoasă la privatizare, pentru că nu mai aduce bani în bugetul de stat, are un salariu anual de circa 750 de mii de lei. Aceleași lefuri le câștigă și cei care conduc astăzi Autoritatea Aeronautică Civilă.
Șefi de milioane, cu întreprinderi în faliment
În topul celor mai bine plătiți funcționari de stat se regăsesc administratorii mai multor companii incluse în lista de privatizare. Printre aceștia se numără șefa de la „Tutun-CTC”, Ala Sârbu, care are un salariu de 1,1 milioane de lei, directorul combinatului de divinuri „Barza Albă”, Leonid Babii, care își atribuie anual câte 560 de mii de lei din banii întreprinderii, președintele „Băncii de Economii”, Corina Burlacu, care și-a permis un salariu de 580 de mii de lei în 2012. Nici directorul SA „Termocom”, Mihai Cernei, nu se sinchisește să își semneze lunar ordinul pentru un salariu de 28 de mii de lei (340 de mii delei pe an) chiar dacă instituția se află de ani buni în procedură de faliment.
Intangibili
Salariile fabuloase ale directorilor mai multor structuri de stat au provocat în 2010 un adevărat scandal în Guvern și Parlament. Premierul de atunci, Vlad Filat, a cerut în mod imperativ să fie modificate prevederile legale care oferă posibilitate acestor „cârmuitori” să își umfle salariile. Filat a indicat și un termen-limită pentru această „operațiune”, două luni. Abia peste doi ani însă Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a venit cu soluția, propunând ca salariul conducătorului unei întreprinderi de stat să nu depășească trei salarii medii lunare pe economie. Proiectul a fost votat în octombrie 2012,efectele însă întârzie să se facă simțite.
Cum se „îngrașă” salariile directorilor
Fiecare instituție de stat are propria formulă de calculare a salariilor conducătorilor. În cazul ANRE, salariile mari ale directorilor depind de veniturile Agenției, iar ultimele cresc odată cu majorarea tarifelor pentru gaze, combustibil, energie electrică.
Salariul de bază al directorului de la „Tutun CTC” este unul moderat. Actele interne ale instituției îi permit însă conducătorului să beneficieze de suplimente generoase în cazul în care instituția înregistrează profituri.
Stabilirea salariului președintelui IPNA „Teleradio-Moldova” a fost lăsată la discreția Consiliului de Observatori (CO) al instituției. CodulAudiovizualului stabilește că salariul președintelui companiei publice este stabilit în mărime ce variază între trei şicinci salarii medii lunare ale personalului de creaţie al companiei. Pentru că retribuțiile membrilor CO reprezintă un anumit procent din salariul președintelui, aceștia sunt interesați să-i stabilească președintelui companiei cel mai mare salariu cu putință.
Salariile primelor persoane în stat
Nicolae Timofti, președintele R. Moldova
Salariu lunar: 12 000 de lei
Iurie Leancă, prim-ministrul R. Moldova
Salariu lunar: 14 166 de lei
Igor Corman, președintele Parlamentului R. Moldova
Salariu lunar: 14 255 de lei
Top 10 cel mai bine plătiți funcționari
Iulian Scorpan, director general al ÎS „Air Moldova”
Salariu lunar: 100 614 lei
Ala Sârbu, director general SA „Tutun- CTC”
Salariu lunar: 97 184 de lei
Dorin Drăguțanu, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei
Salariu lunar: 73 166 de lei
Nicolae Buzu, director adjunct al Autorității Aeronautice Civile
Salariu lunar: 62 666 de lei
Elena Ciobanu, director general SA „Aeroport Catering”
Salariu lunar: 62 434 de lei
Grigore Varaniță, ex-vicedirector SA „Moldtelecom”
Salariu lunar: 60 750 de lei
Corina Burlacu, președinte interimar al „Băncii de Economii”
Salariu lunar: 48 333 de lei
Vitalie Iurcu, director general SA „Moldtelecom”
Salariu lunar: 46 850 de lei
Leonid Babii, director SA „Barza Albă”
Salariu lunar: 46 598 de lei
Sergiu Sâtnic, ex-director al AgenţieiNaţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei
Salariu lunar: 46 155 de lei
|
Prenume și nume |
Funcția |
Salariu lunar |
Salariu anual |
|
Victor Parlicov |
director general al ANRE |
41 250 lei |
495 000 lei |
|
Stela Mocan |
șefa Centrului de Guvernare Electronică |
39 248 lei |
470 983 lei |
|
Artur Gherman |
președintele Consiliului de administrare al Comisiei Naționale a Pieței Financiare |
39 000 lei |
468 000 lei |
|
Victor Captari |
vicepreședinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare |
38 736 lei |
465 166 lei |
|
Iurie Filip |
membru al Consiliului de administrare al Comisiei Naționale a Pieței Financiare |
38 500 lei |
462 000 lei |
|
Pavel Buceațchi |
prim-vicedirector ÎS CRIS „Registru” |
36 911 lei |
442 932 lei |
|
Mihail Cibotaru |
membru al Consiliului de administrare al Comisiei Naționale a Pieței Financiare |
35 466 lei |
425 598 lei |
|
Sorin Stati |
administrator ÎS „MoldATSA” |
32 833 lei |
394 000 lei |
|
Tudor Ctitor |
director al Combinatului Poligrafic din Chișinău |
29 767 lei |
357 211 lei |
|
Valeriu Cecan |
vicedirector general ÎS CRIS „Registru” |
29 581 lei |
354 975 lei |
|
Mihai Cernei |
director SA „Termocom” |
28 333 lei |
340 000 lei |
|
Evgheni Șestacov |
vicedirector al Centrului Național Frecvențe Radio |
27 500 lei |
330 000 lei |
|
Ion Panici |
administratorul Centrului de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională |
27 250 lei |
327 000 lei |
|
Vasile Leu |
director tehnic al SA „Termocom” |
25 333 lei |
304 000 lei |
|
Adrian Ciofu |
director general ÎS „Radiocomunicații” |
24 750 lei |
297 000 lei |
|
Victor Cebotari |
președintele Comisiei Juridice de Stat |
23 583 lei |
283 000 lei |
|
Constantin Marin |
președintele IPNA „Teleradio-Moldova” |
20 500 lei |
246 000 lei |
|
Andrei Șeremet |
vicepreședintele Camerei Înregistrării de Stat |
20 083 lei |
241 000 lei |
|
Mircea Maleca |
director financiar ÎS „Air Moldova” |
22 554 lei |
270649 lei |
06.09.2022
10:59
1856
Salariile JUDECĂTORILOR Curții Supreme de Justiție vor depăși 60 000 de lei pe lună. Aceștia își pot crește veniturile grație unor BONUSURI și adaosuri salariale
08.12.2021
17:52
3386
Premierul Gavrilița JUSTIFICĂ majorarea salariilor judecătorilor CC până la 82 000 de lei: „Este un organ de care depinde PROSPERITATEA întregii societăți”. Cu cât a crescut leafa PRIM-MINISTRULUI
10.02.2020
10:01
5774
Primele CONTRADICȚII dintre președintele Dodon și premierul Ion Chicu. Șeful statului speră că prim-ministrul va da înapoi
06.02.2020
16:19
2973
POPULISM // Salariile MAJORATE ale deputaților RĂMÂN ÎN VIGOARE, chiar dacă socialiștii, dar și Dodon s-au lăudat că vor cere micșorarea acestora
03.02.2020
09:40
7931
Primele DEMISII în Guvernul Chicu. Premierul este nemulțumit de activitatea unor MINIȘTRI: „Trebuie de restabilit ordinea în instituții, de mai DEMIS, de sancționat”
30.10.2018
08:40
2914
Guvernul promite lefuri mari și pentru tinerii care absolvesc pedagogia. Armașu: „Un profesor fără grad didactic va avea un salariu de 6 067 de lei”
24.10.2018
12:20
2676
Un fruntaș al PD dă asigurări că reforma prin care Guvernul va majora salariile la 150 de mii de bugetari are acoperire financiară
23.10.2018
13:10
6422
VIDEO // Salariile a peste 150 de mii de bugetari vor CREȘTE de la 1 decembrie. Plahotniuc: „Este o creștere de salarii fără precedent în R. Moldova”
09.07.2018
18:30
2035
Mai mulţi jurnalişti de la BBC consideră că vor fi „umiliţi” după ce postul britanic va face publice detalii despre salariile lor
11.04.2018
07:30
142073
HARTA SALARIILOR // Câţi euro primeşti pe ora de muncă în fiecare ţară din Europa
17.10.2015
12:04
3736
Vești proaste pentru angajatorii care plătesc „salarii în PLIC”. De anul viitor, vor avea PROBLEME SERIOASE
30.09.2015
14:12
4632
Salarii mai MARI pentru angajații din sistemul de sănătate al R. Moldova!
27.01.2026
23:55
235
Ilie Bolojan transmite condoleanţe familiilor tinerilor greci morţi în accidentul rutier din Timiş
27.01.2026
23:03
229
Ministrul de Interne Cătălin Predoiu, mesaj de condoleanţe Greciei după accidentul din Timiş în care au murit şapte suporteri PAOK
27.01.2026
21:00
418
Vreme mai blândă și fără precipitații în Republica Moldova, miercuri, 28 ianuarie 2026
27.01.2026
20:42
573
Orologiul apocalipsei, reglat la doar 85 de secunde de miezul nopţii: experţii avertizează asupra riscului de război nuclear, crizei climatice şi „Armageddonului informaţiei”
27.01.2026
20:25
405
Gido PARK primește 3 milioane lei ajutor de stat pentru noua fabrică de prefabricate din beton la Ratuș, Criuleni
27.01.2026
20:13
410
Mitsotakis, mesaj după tragedia din Timiș: Atena colaborează strâns cu autoritățile române după moartea fanilor PAOK
27.01.2026
20:08
358
Omagiu la Lyon pentru suporterii greci ai lui PAOK morţi în accidentul din Timiş
27.01.2026
19:51
486
Maia Sandu, la Strasbourg: democrația din Republica Moldova și integrarea europeană, în prim-planul discuțiilor cu liderii Consiliului Europei
27.01.2026
19:08
478
Preşedintele PAOK, mesaj de doliu după accidentul din Timiş în care au murit şapte suporteri greci: „Aceşti copii sunt copiii noştri”
27.01.2026
18:54
715
De ce trebuie să dezactivezi URGENT WiFi-ul telefonului când ieși din casă
27.01.2026
18:33
576
Germania pune la bătaie un milion de euro pentru prinderea sabotorilor care au lăsat Berlinul în beznă
27.01.2026
18:17
504
Portavionul Charles de Gaulle, trimis de Franţa în Arctica la exerciţiul militar Orion 26, pe fondul tensiunilor din Atlanticul de Nord
27.01.2026
17:06
1168
ULTIMA ORĂ // Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
27.01.2026
16:51
539
China își întărește axa strategică cu Rusia pe fondul negocierilor de pace și al presiunilor Occidentului
27.01.2026
15:57
515
Chișinău lansează grup de lucru agroalimentar pentru integrarea pe Piața Unică europeană
27.01.2026
15:29
484
Escroc din Chișinău, condamnat la 12 ani de închisoare pentru șapte fraude de peste 5 milioane de lei
27.01.2026
15:18
526
SUA ajută Calea Ferată din Moldova să deschidă un nou centru de monitorizare video pentru securitatea infrastructurii feroviare
27.01.2026
15:00
534
Dan Perciun marchează Săptămâna Memoriei Victimelor Holocaustului la Muzeul de Istorie a Evreilor din Republica Moldova
27.01.2026
14:24
656
Ex-deputat din Parlamentul Republicii Moldova, condamnat la 8 ani de închisoare pentru escrocherie și trafic de influență, plasat în arest preventiv până la decizia definitivă
27.01.2026
14:22
594
Gherasimov inspectează trupele ruse din estul Ucrainei și revendică noi câștiguri teritoriale înaintea discuțiilor de la Abu Dhabi
27.01.2026
13:37
587
Maia Sandu avertizează la Consiliul Europei asupra celor două războaie care amenință democrațiile europene: agresiunea Rusiei și războiul hibrid al dezinformării
27.01.2026
13:27
592
Maia Sandu avertizează la Strasbourg: Europa, prinsă între războiul din Ucraina și războiul hibrid împotriva democrațiilor
27.01.2026
13:20
537
Autoritățile activează protocoalele de criză și intervin pe drumurile naționale pentru combaterea poleiului și siguranța traficului
27.01.2026
13:07
685
Guvernul mută programul la ora 09:00 și mobilizează armata, IGSU și drumarii pentru trafic, polei și energie, în condiții meteo extreme
27.01.2026
13:03
891
ULTIMA ORĂ // Scolile din Chișinău rămând ÎNCHISE toată săptămâna. Se trece la învățământul online
Ilie Bolojan transmite condoleanţe familiilor tinerilor greci morţi în accidentul rutier din Timiş
Ministrul de Interne Cătălin Predoiu, mesaj de condoleanţe Greciei după accidentul din Timiş în care au murit şapte suporteri PAOK
Vreme mai blândă și fără precipitații în Republica Moldova, miercuri, 28 ianuarie 2026
Orologiul apocalipsei, reglat la doar 85 de secunde de miezul nopţii: experţii avertizează asupra riscului de război nuclear, crizei climatice şi „Armageddonului informaţiei”
1 MDL
1 EUR
20.01
1 USD
16.82
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














