S-a aflat deja câştigătorul? „El e Balonul de Aur 2016! Jucătorul o ştie, clubul la fel!”
1988
Codidianul spaniol El Mundo Deportivo anunţă astazi, în deschiderea ediţiei online, ca se stie deja noul Balon de Aur. Conform publicaţiei catalane, trofeul pentru cel mai bun fotbalist al anului 2016 va fi cucerit de Cristiano Ronaldo, chiar dacă a mai rămas o lună până când anuţul oficial va fi făcut.
Jurnaliştii spanioli susţin că CR7 a fost deja anunţat că va câştiga trofeul pentru a patra oară în carieră, iar reprezentanţii revistei France Football au cerut acordul clubului Real Madrid pentru un interviu şi o şedinţă foto cu câştigătorul: „Starul portughez de la Real Madrid ştie deja asta şi în egală măsură şi clubul său. Joia viitoare, dacă nu intervine nimic, trimişii revistei franceze vor călători la Madrid pentru efectuarea interviului tradiţional şi a fotografiei cu câştigătorul ce trebuie să apară în ediţia revitei France Football de a doua zi după gală".
Anunţul făcut de Mundo Deportivo nu reprezintă însă o surpriză foarte mare, în condiţiile în care Cristiano Ronaldo era oricum mare favorit la cucerirea celui de-al patrulea Balon de Aur din carieră, după un an 2016 foarte bun în care CR7 a cucerit Liga Campionilor cu Real Madrid şi Euro 2016 cu naţionala Portugaliei.
Ronaldo s-ar apropia astfel de Leo Messi, care are 5 Baloane de Aur, cucerite în 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2015. Ronaldo a cucerit precedentele trei trofee în 2008, 2013 şi 2014.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















