Ruşii provoacă prima SCURGERE de informaţii privind PREŢUL pe care îl va plăti R. Moldova pentru gaze
5404
R. Moldova ar urma să plătească între 500 şi 600 de dolari pentru gaze, potrivit noului contract dintre compania „Gazprom” şi "Moldovagaz". O informaţie în acest sens a fost publicată Tass.ru, agenţie afiliată Kremlinului.
Totodată, noul contract semnat aseară între părţi ar prevedea achitarea „datoriei istorice” pentru anii trecuți.
„Din 2021, prețul la gaz pentru perioada caldă a anului va fi socotit la nivelul celui de piață, atunci când cerința la „căldura albastră” scade împreună cu costul gazului, iar în perioada rece a anului va fi socotit în funcție de situația pe piață legată de motorină și păcură, ceea ce-i va permite R. Moldova să economisească suficient de mult. Cu toate acestea, dacă privilegiile anterioare au fost aplicate tuturor volumelor de gaze, atunci, conform noilor condiții, în primul și al patrulea trimestru al anului R.Moldova va cumpăra 70% din volumele în baza prețului petrolului, iar restul – la prețurile pieței. În al doilea și al treilea trimestru – 30% în baza prețului petrolului, iar restul – la prețurile pieței, adică până la 500-600 de dolari pentru 1.000 de metri cubi”, scrie agenţia rusească, cu referire la surse.
De asemenea, noul contract dintre R. Moldova și „Gazprom” prevede achitarea pretinsei datorii istorice, care s-ar ridica la 709 milioane de dolari.
„În baza noului contract cu „Gazprom”, care a fost încheiat pe 5 ani, R. Moldova s-a angajat să achite „datoria istorică” pentru livrarea „căldurii albastre” din trecut. Această datorie, inclusiv cu penalitățile, s-a ridicat la 700 de milioane de dolari. Partea moldovenească a insistat asupra unui audit”.
Anterior, purtătorul de cuvânt al „Gazprom”, Serghei Kuprianov, a declarat că, în prezent, datoria propriu-zisă a "Moldovagaz" este de 433 de milioane de dolari, dar luând în considerare penalitățile pentru întârzierea plății, suma totală este de 709 de milioane de dolari.
04.08.2026
12:10
04.08.2026
11:46
04.08.2026
11:25
04.08.2026
10:46
04.08.2026
10:31
04.08.2026
09:58
04.08.2026
09:33
04.08.2026
09:18
04.08.2026
08:53
04.08.2026
08:31
04.08.2026
11:46
04.08.2026
11:25
04.08.2026
10:46
04.08.2026
10:31
04.08.2026
09:58
04.08.2026
09:33
04.08.2026
09:18
04.08.2026
08:53
04.08.2026
08:31
04.08.2026
08:30
04.08.2026
07:39
04.08.2026
07:25
04.08.2026
06:47
04.08.2026
04:46
04.08.2026
04:02
04.08.2026
02:48
04.08.2026
01:05
03.08.2026
23:36
03.08.2026
23:13
03.08.2026
22:55
03.08.2026
22:00
03.08.2026
21:46
03.08.2026
21:42
03.08.2026
21:23
03.08.2026
20:40
Zalujnîi dinamitează visul euroatlantic al Kievului: „Ucraina nu va adera niciodată la NATO în condițiile actuale”
Vizită controversată la Chișinău a unei delegații agricole din Afganistan, sub regimul taliban, bagă Guvernul în anchetă
Prințesa Isabella intră în armata daneză fără salariu, în timp ce Danemarca extinde serviciul militar obligatoriu pentru femei
Programul FCA susține 700 de afaceri agricole cu credite avantajoase și granturi în toată țara
















