Rușii își AROGĂ medalia obținută de Adil Osmanov la Jocurile Olimpice de la Paris: „Prima medalie a Rusiei la olimpiadă...”
7687
Federația Rusă își arogă, prin intermediul cotidianului „Sport Expres”, medalia de bronz obținută de judocanul Adil Osmanov pentru R. Moldova la cea de-a XXXIII-a ediția a Jocurilor Olimpice de vară. Publicația a titrat: „Prima medalie a Rusiei la olimpiadă. Osmanov, originar din Moscova, reprezintă o altă țară”.
Potrivit cotidianului sportiv rusesc, medaliatul cu bronz Adil Osmanov s-a născut și crescut la Moscova, însă reprezintă R. Moldova din anul 2017.
„În lupta pentru locul trei, Osmanov s-a duelat cu italianul Manuel Lombardo, un sportiv mult mai titrat. Osmanov s-a născut pe 2 iulie 2000 la Moscova și putea concura pentru Rusia, precum și pentru Azerbaidjan și R. Moldova. Părinții sportivului sunt din aceste țări. Tatăl său e din Azerbaidjan și a practicat sambo, iar mama lui – atletismul. Adil a început ă practice judoul în 2011, la Moscova. Timp de șase ani s-a antrenat la Moscova. S-a format ca sportiv și a plecat la Chișinău, unde a continuat să practice judoul. A locuit doi ani într-un cămin, în timp ce părinții lui au rămas la Moscova. Acum locuiește în capitala (R). Moldova împreună cu mama sa, tatăl lui Osmanov a murit”, a scris ziarul rusesc.
Înainte de a cuceri medalia olimpică de bronz, Adil Osmanov s-a clasat de două ori pe locul trei la Campionatul European Under 23, iar în 2018 a câștigat Cupa Europei la juniori.
De menționat că Adil Osmanov a adus a doua medalie pentru R. Moldova la Jocurile Olimpice. Acesta, alături de Denis Vieru, vor primi câte 2 000 000 de lei pentru succesul de la Paris.
05.02.2026
09:35
0
Maia Sandu numește noi ambasadori în România, Ucraina, Franța și China: Mihail Mîțu merge la București
05.02.2026
08:44
129
Horoscopul zilei 05.02.2026
05.02.2026
08:00
392
Moscova condiţionează oprirea războiului de capitularea Kievului, în timp ce negocierile de la Abu Dhabi se lovesc de noi atacuri asupra Ucrainei
05.02.2026
06:50
341
Guterres avertizează: expirarea tratatului nuclear SUA–Rusia deschide o eră fără limite pentru arsenalele strategice globale
05.02.2026
06:09
394
UE pregătește un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, cu accent pe armament cumpărat din interiorul blocului european
05.02.2026
05:32
392
Negocieri de pace Ucraina–Rusia la Abu Dhabi, mediate de SUA, continuă după o primă zi considerată „productivă”
05.02.2026
05:32
375
Kremlinul neagă anunțul lui Trump: India nu confirmă oprirea importurilor de petrol rusesc
05.02.2026
02:58
502
Emisarul lui Macron la Kremlin pentru reluarea dialogului cu Putin pe tema Ucrainei
05.02.2026
01:59
504
Rusia, acuzată că spionează și poate sabota sateliți europeni esențiali prin vehiculele spațiale Luch-1 și Luch-2
05.02.2026
00:51
524
Zelenski, rezervat față de dialogul dorit de Macron cu Moscova: avertizează că Putin vrea să umilească Europa și se teme doar de Trump
05.02.2026
08:44
117
Horoscopul zilei 05.02.2026
05.02.2026
08:00
386
Moscova condiţionează oprirea războiului de capitularea Kievului, în timp ce negocierile de la Abu Dhabi se lovesc de noi atacuri asupra Ucrainei
05.02.2026
06:50
338

499

00:01
559
Justiția argentiniană cere Statelor Unite extrădarea lui Nicolas Maduro pentru crime împotriva umanității
04.02.2026
20:58
569
Raportul Comisiei juridice contrazice acuzațiile de interferență rusă, dar documentele TikTok arată zeci de mii de conturi implicate în promovarea candidaților la prezidențialele din 2024
04.02.2026
20:37
613
Miercuri frig, joi mai blând: vremea în Republica Moldova pe 05.02.2026
04.02.2026
20:09
556
Chiciura din această seară a lăsat fără curent mai multe localități. S-au rupt firele pe unele linii electrice
04.02.2026
19:52
584
CIO, sub presiune înainte de JO de iarnă: Sportivi ruşi „neutri”, acuzaţi de legături pro-război în Ucraina
04.02.2026
18:08
618
TikTok, lăudată de Comisia Europeană pentru cooperarea în ancheta privind interferența în alegerile din România
04.02.2026
18:06
592
Italia blochează atacuri cibernetice rusești asupra site-urilor și hotelurilor Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina
04.02.2026
17:03
668
Putin îl asigură pe Xi că Rusia va acționa „chibzuit și responsabil” după expirarea tratatului nuclear New START
04.02.2026
16:46
740
FOTO / Gustul de la Orac cucerește Bruxelles-ul: Cozi la brutăria unei moldovence, inspirată de rețetele bunicii
04.02.2026
16:12
607
Papa Leon al XIV-lea avertizează, înainte de expirarea New START, asupra pericolului unei noi curse a înarmării nucleare
04.02.2026
15:22
577
Model inovator de practică pedagogică lansat în patru instituții de învățământ din țară
04.02.2026
14:25
866
Kremlinul promite să continue războiul din Ucraina până când Kievul îi acceptă condițiile, în timp ce la Abu Dhabi au loc noi negocieri Rusia-Ucraina-SUA
04.02.2026
14:02
637
Guvernul modifică Codul Educației: sprijin pentru copiii cu dizabilități și din diaspora, autonomie financiară pentru școli și reorganizarea instituțiilor mici
04.02.2026
13:35
671
UTM preia Universitatea din Cahul și creează Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, cu investiții de cel puțin 10 milioane lei anual pentru sudul țării
04.02.2026
13:31
614
Guvernul lansează Programul „BRIDGE EXPORT” pentru a impulsiona exporturile IMM-urilor moldovenești
04.02.2026
13:00
741
Guvernul lansează program național de transformare a blocurilor locative în condominii în perioada 2026–2028
Horoscopul zilei 05.02.2026
Moscova condiţionează oprirea războiului de capitularea Kievului, în timp ce negocierile de la Abu Dhabi se lovesc de noi atacuri asupra Ucrainei
Guterres avertizează: expirarea tratatului nuclear SUA–Rusia deschide o eră fără limite pentru arsenalele strategice globale
UE pregătește un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, cu accent pe armament cumpărat din interiorul blocului european
1 MDL
1 EUR
20.01
1 USD
16.94
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi