Rusia vrea să legifereze folosirea MERCENARILOR în războaiele de peste hotare
1930
Sursa: business24.ro Ruşii care luptă în secret în războaiele din Siria şi estul Ucrainei ar putea beneficia de recunoaşterea statutului de mercenari de către Moscova, guvernul rus lucrând la un proiect de lege în acest sens.
Legislaţia din Rusia permitea până acum doar încheierea unor contracte de stagiu militar pe termen redus, între 6-12 luni, în caz de intervenţii pentru combaterea dezastrelor naturale sau participare la misiuni de menţinere a păcii, dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe, relatează IB Times.
Noua situaţie politico-militară în care se află Rusia şi schimbările survenite în politica sa externă impun modificarea statutului militarilor contractaţi pentru a servi în anumite războaie desfăşurate în afara graniţelor Federaţiei Ruse, a recunoscut un oficial de la Moscova pentru ziarul The Moscow Times.
Noua lege ar permite soldaţilor ruşi să se angajeze pentru perioade scurte de timp în cadrul forţelor militare care „combat operaţiuni internaţionale de terorism în afara graniţelor Rusiei”, se specifică în proiectul de lege.
Până acum, Moscova a negat cu vehemenţă faptul că ar avea trupe la sol în Siria sau în regiunile separatiste din estul Ucrainei, în luna februarie premierul Medvedev susţinând că implicarea trupelor terestre în războiul civil din Siria ar putea degenera foarte uşor într-un „război mondial”.
Noua lege ar permite mercenarilor ruşi deja prezenţi în cele două teatre de luptă să beneficieze de contracte clare şi despăgubiri pentru familii în cazul în care ar fi ucişi.
Sub protecţia anonimatului, mulţi dintre luptătorii ruşi prezenţi în cele două zone de conflict au specificat în trecut că, în lipsa unei legi care să le permită implicarea în aceste conflicte, sunt nevoiţi să lucreze pe promisiuni.
„Mulţi care se duc în Siria să lupte pentru bani sfârşesc morţi. Au şanse mai mari să supravieţuiască cei animaţi de ţeluri ideologice, cum ar fi cel de a lupta împotriva americanilor”, a mărturisit un mercenar rus din Siria.
Solda unui mercenar rus poate ajunge la 4.000 de dolari pe lună, mulţi dintre aceştia fiind folosiţi în operaţiunile îndreptate împotriva Statului Islamic.
O estimare a televiziunii Sky News arată că numărul ruşilor morţi pe frontul din Siria ar putea fi de aproape 600. În raportările oficiale ale Moscovei, doar 19 militari ruşi au decedat în operaţiunile derulate în Siria.
Guvernele şi companiile de securitate din toată lumea folosesc mercenari pentru a purta conflicte în teritorii ostile şi a securiza diverse perimetre.
Cele mai cunoscute firme care recrutează foşti soldaţi de elită sunt Triple Canopy, cu personal selectat din rândul Forţelor Speciale ale armatei americane şi al veteranilor Delta Force şi Academi, o firmă implicată în diverse scandaluri legate de operaţiunile desfăşurate în Orientul Mijlociu, inclusiv unul legat de uciderea accidentală a 17 cetăţeni irakieni.
Sursa: business24.ro
01.11.2018
18:02
2847
Un om de știință din Antarctica și-a înjunghiat colegul pentru că-i spunea mereu finalul cărților pe care le citea
02.05.2018
11:30
11299
VIDEO, FOTO // Jocurile MILITARE din R. Moldova, paravan pentru recrutare de MERCENARI? Cazul de la Hâncești cu însemne rusești
25.04.2018
08:03
3695
Spionii israelieni au spionat spionii ruși care spionau spionii americani
11.04.2018
09:30
2795
Cât de mult au scăzut AVERILE celor mai bogaţi ruși după noile sancţiuni americane
16.03.2018
12:20
2853
Ultimul caz dintr-o serie de MORȚI SUSPECTE care au în comun un anumit personaj
26.02.2018
12:45
3619
S-a aflat cine a ATACAT computerele de la JO 2018. Nu au fost nord-coreenii
18.02.2018
09:02
2589
Ruşi, INCULPAŢI pentru amestecul în alegerile din SUA
15.02.2018
09:02
3767
INEVITABILUL s-a produs! Ciocnire între Rusia și SUA în Siria. Doi ruși UCIȘI
01.02.2018
09:01
2691
Câți bani au pierdut OLIGARHII RUȘI la câteva ore după publicarea „Listei Kremlin”
30.01.2018
07:30
2230
Genele care i-au ajutat pe RUȘI să supraviețuiască în cele mai grele condiții
15.01.2018
17:40
3667
GALERIE FOTO // Noua modă în rândul MILIARDARILOR RUŞI: neveste extrem de tinere pe care le cuceresc înainte ca ele să facă 18 ani
22.12.2017
21:01
2781
Grecia, PARADIS imobiliar pentru ruși și chinezi
28.03.2026
08:36
314
Horoscopul zilei 28.03.2026
410
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
591
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
532
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
649
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
583
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
609
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
605
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
623
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
654
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
572
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
557
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
660
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
820
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
574
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
671
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2148
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
739
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
700
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
781
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
786
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
736
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
757
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
705
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
718
Horoscopul zilei 27.03.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














