Rusia neagă în fața ONU că ar fi deportat pe teritoriul său mii de copii ucraineni
1274
Rusia a dezminţit marţi la ONU acuzaţiile Ucrainei, ale justiţiei internaţionale şi ale unor organizaţii neguvernamentale conform cărora ar fi deportat pe teritoriul său mii de copii ucraineni, informează AFP și Agerpres.
Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului ceruse luni Moscovei să dea explicaţii privind afirmaţiile că au avut loc astfel de deportări.
Viceministrul rus al muncii şi protecţiei sociale, Aleksei Vovcenko, şeful delegaţiei ţării sale, a răspuns că „din februarie 2022, Federaţia Rusă nu a fost implicată în deportarea unor cetăţeni ucraineni pe teritoriul său". El a mai afirmat că „aproximativ trei milioane de rezidenţi din Ucraina, printre care şi copii, au fost acceptaţi în Federaţia Rusă", unde „majoritatea copiilor au venit cu familiile sau tutorii lor; au fost instalaţi în adăposturi temporare sau la apropiaţi de-ai lor".
Oficialul a adăugat că sunt în curs verificări privind situaţia a „peste 5 000 de copii".
Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 şi a proclamat anexarea a cinci regiuni ucrainene: Crimeea în 2014, respectiv Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson în 2022.
Kievul apreciază că au fost deportaţi forţat în Rusia circa 20 000 de copii, din care până acum au fost repatriaţi de autorităţi doar aproximativ 400.
Tribunalul Penal Internaţional a emis anul trecut mandate de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al Mariei Lvova-Belova, comisar al Rusiei pentru protecţia copilului, pentru „deportarea” a mii de copii ucraineni.
Rusia dezminte ferm toate aceste acuzaţii şi susţine că „reinstalarea copiilor evacuaţi se face în primul rând la cererea lor şi cu acordul lor”, arată un document trimis anul trecut Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului.
În privinţa „evacuărilor" din regiunile Doneţk şi Lugansk, Vovcenko a declarat că au ajuns în Rusia circa 2 000 de copii din orfelinate şi cămine, „însoţiţi de directori şi personal” din centrele respective.
El a acuzat autorităţile ucrainene că anterior nu s-au ocupat de situaţia şi sănătatea acestor copii.
La întrebări din partea comitetului, el a răspuns că deocamdată este imposibil de stabilit câţi copii ruşi şi-au pierdut taţii în războiul din Ucraina.
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european















