Rusia a impus sancțiuni pentru mai mulți oficiali, universitari şi experţi din Marea Britanie
986
Rusia a impus luni sancţiuni împotriva a 18 cetăţeni britanici - oficiali, universitari şi experţi în probleme ruse -, pentru ceea ce, potrivit Moscovei, constituie o încercare de a demoniza Rusia şi a alimenta războiul din Ucraina, transmite Reuters.
„Suntem forţaţi să afirmăm că reprezentanţi britanici acuzaţi de rusofobie nu se sfiesc să încerce să discrediteze sistemul constituţional şi procesele socio-economice din ţara noastră”, a transmis Ministerul de Externe rus.
„Aşa-numitele trusturi de creiere care funcţionează pe baza celor mai mari instituţii de învăţământ britanice şi occidentale au o contribuţie semnificativă la activitatea subversivă a Londrei în direcţia rusă”, se mai arată în comunicatul Moscovei, citat de Agerpres.
Printre cei vizaţi de sancţiuni personale se află ministrul adjunct al apărării James Cartlidge, consilierul adjunct pentru securitate naţională Sarah MacIntosh, directorul pentru submarine al Royal Navy, Simon Asquith, trimisul special al premierului britanic pentru Balcanii de Vest, Stuart Peach, şi lorzii Dan Hannan şi Michael Ashcroft.
Universitarii sancţionaţi sunt istoricii Orlando Figes, Norman Davies, Timothy Garton Ash, Rob Johnson, David Abulafia, cărora li se adaugă experţii Roy Allison de la Oxford, Graeme Robertson de la University of North Carolina, Calder Walton de la Harvard şi James Sherr de la International Centre for Defence & Security din Tallinn.
17.09.2026
03:54
17.09.2026
03:00
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
16.09.2026
23:46
16.09.2026
23:19
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
17.09.2026
03:54
17.09.2026
03:00
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
16.09.2026
23:46
16.09.2026
23:19
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
16.09.2026
17:39
16.09.2026
17:30
16.09.2026
16:47
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026
















