România și Republica Moldova vor colabora în domeniul transplantului de organe: Schimb de organe pentru pacienții aflați pe listele de așteptare
1755
Agenția Națională de Transplant de la București a semnat pe 30 august curent un Acord de colaborare cu Agenția de Transplant din Republica Moldova, în baza căruia se va putea face schimb de organe pentru pacienții aflați pe listele de așteptare și care au nevoie de transplant.
Dacă anumite organe nu pot fi folosite în Romania, din lipsă de receptori compatibili, acestea vor putea ajunge în Republica Moldova și invers. În cazul unei urgențe medicale, cele două Agenții vor încerca să găsească soluții pentru a identifica un organ compatibil pentru pacientul care are nevoie de transplant, transmite Ministerul Sănătății de la București.
„Pentru noi este foarte important să găsim organe pentru pacienții care au nevoie de un transplant. Mai avem un Acord de colaborare și cu Ungaria. Implementarea acestui Acord necesită unii pași care trebuie pregătiți minuțios. România are o capacitate mai mare în ceea ce privește transplantul de organe. De aceea, pe viitor, sperăm ca unii pacienți din Republica Moldova să poată fi transplantați în România”, a declarat ministrul Sorina Pintea.
Acordul de colaborare va presupune și un schimb de experiență între toți cei implicați în activitate de transplant, aceasta însemnând pregătirea de personal.
Menționăm că, până pe 30 august curent, în România s-au înregistrat 51 de prelevări multiorgan de la donatori aflaţi în moarte cerebrală. La nivel național au fost identificate 143 de declarări de moarte cerebrală, în 29 de cazuri familia a refuzat donarea, în celelalte 61 de situaţii - alte cauze medicale nu au permis prelevarea. În România au fost efectuate 37 de transplanturi de ficat de la donatori decedați și 6 intervenții de ficat de la donatori în viață, 87 de pacienți au beneficiat de transplant de rinichi, 37 de transplanturi renale fiind efectuate de la pacienți în viață. De asemenea, s-au realizat 4 transplanturi de cord și 2 de plămân și au fost raportate şi exportate către Eurotransplant 7 grefe pulmonare (din care s-au folosit 4), 3 grefe cardiace şi 1 gerfă hepatică.
Datele oficiale din R. Moldova arată că, în perioada 2011-2017, în stânga Prutului au fost efectuate aproape 1 400 de operaţii de transplant. Este vorba de transplanturi renale, de ţesuturi, de os, de tendon şi ligamente, de nervi, piele, cornee şi membrană amniotică.
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
170
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
270
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
472
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
553
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
681
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
689
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
584
Londonez musulman, ținta unui val de ură rasistă după un poster la Heathrow, își înfruntă trollii cu iertare și curmale gratuite
614
Curtea Supremă a Indiei pune sub semnul întrebării politica de confidențialitate WhatsApp și partajarea datelor cu Meta
28.02.2026
21:17
737
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
640
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
79
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
262
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
467
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
547
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
676
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
684
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
735
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
637
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
766
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
747
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
701
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
732
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
780
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
1952
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
806
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
765
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
937
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
914
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
931
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
942
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
974
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
956
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
1025
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
997
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
Horoscopul zilei 01.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














