Riscurile eșuării referendumului pentru integrare europeană și exemplul Georgiei: Prilej pentru Federația Rusă de a bloca „pentru cel puțin două generații” drumul european al R. Moldova
1698
Moscova aplică diferite strategii pentru a sabota referendumul de pe 20 octombrie curent, în rezultatul căruia obiectivul de integrare europeană ar putea fi inclus în Constituția R. Moldova.
Comentatorul politic Mihai Isac remarcă, într-un editorial publicat pe Deschide.MD, că inflația de candidați, care reprezintă de facto interesele Federației Ruse la alegerile prezidențiale din octombrie, are scopul de a folosi legislația electorală democratică din R. Moldova pentru a umple spațiul public de propagandă antieuropeană și pentru a deturna atenția electoratului din R. Moldova.
„Pe termen scurt, obiectivul strategic al forțelor proruse este crearea condițiilor pentru eșuarea referendumului printr-o prezență cât mai mică la vot ori a unui un scor care să permită imensei mașini de propagandă proruse să minimalizeze speranțele europene ale majorității cetățenilor R. Moldova. Pe termen lung, principalul obiectiv al forțelor proruse din R. Moldova este câștigarea, sub o formă ori alta, a alegerilor parlamentare din vara anului 2025. Controlul asupra Legislativului, chiar dacă doar pentru un ciclu electoral, ar oferi Federației Ruse prilejul de a bloca pentru cel puțin două generații drumul european al R. Moldova”, atenționează analistul politic.
Potrivit lui Mihai Isac, exemplul georgian trebuie să fie „ca un duș rece” pentru exponenții mediilor proeuropene de la Chișinău, statul caucazian devenind „o neocolonie rusească, în pofida faptului că obiectul de integrare a țării în Uniunea Europeană este trecut în Constituție”.
Și fostul vicepremier Nicu Popescu, ex-ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, arată spre Georgia atunci când îndeamnă cetățenii să iasă pe 20 octombrie curent la urne și „să spună un DA ferm” parcursului european, avertizând că, în caz contrar, „pot exista involuții” în relația cu Bruxellesul.
„În Georgia, majoritatea populației este pentru aderarea la UE. Guvernul însă a întreprins anumite măsuri antieuropene și acum sa fost suspendată asistența economică pentru Georgia, sunt refuzate întâlniri diplomatice cu reprezentanții Guvernului georgian, se discută despre posibilitatea introducerii vizelor pentru georgieni și sancțiuni împotriva politicienilor din Georgia”, a enumerat Nicu Popescu într-un interviu acordat recent.
Amintim că cetățenii R. Moldova sunt chemați, pe 20 octombrie curent, la secțiile de vot pentru a-și alege președintele și pentru a răspunde, în cadrul unui referendum constituțional republican, la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
20.02.2026
02:07
217
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
243
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
265
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
284
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
300
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
308
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
363
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
292
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
293
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
317
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
20.02.2026
02:07
68
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
137
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
215
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
255
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
275
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
285
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
336
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
275
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
274
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
304
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
19.02.2026
23:25
332
YouTube își aduce asistentul AI conversațional pe televizoare, console și dispozitive de streaming
19.02.2026
23:06
347
Starbase, orășelul SpaceX din Texas, își face propria instanță și își construiește servicii municipale complete
19.02.2026
22:54
397
Serviciile secrete europene: Rusia nu vrea pace rapidă, războiul din Ucraina riscă să se prelungească mult după 2026
19.02.2026
22:06
418
Netanyahu avertizează Iranul cu o ripostă „de neimaginat” pe fondul escaladării tensiunilor SUA-Teheran
19.02.2026
22:03
354
Chrome contraatacă în „războiul browserelor”: funcții noi de productivitate și integrare mai strânsă cu Google Drive
19.02.2026
21:52
343
Reddit testează un nou motor de căutare cu AI pentru recomandări de produse și cumpărături online
19.02.2026
21:46
462
Nicușor Dan, întâlniri de curtoazie cu Marco Rubio, Jared Kushner și Steve Witkoff la reuniunea Consiliului pentru Pace inițiat de Donald Trump
386
Eroare Microsoft în Copilot a permis accesarea și rezumarea unor emailuri confidențiale ale utilizatorilor
19.02.2026
21:12
419
Vreme mai domoală și cer acoperit în Republica Moldova, vineri 20.02.2026
19.02.2026
20:13
503
Meta renunță la site-ul web dedicat Messenger din aprilie 2026, mesajele vor fi disponibile doar prin Facebook
19.02.2026
20:07
374
Guvernatoarea New York blochează deocamdată planul Waymo pentru lansarea serviciului de robotaxi în stat
19.02.2026
19:58
405
Mark Zuckerberg, confruntat în instanță la Los Angeles pentru efectele nocive și adictive ale Instagram asupra copiilor și adolescenților
19.02.2026
19:45
451
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la zona industrială Trușeni: noi investiții, locuri de muncă și parteneriat strâns cu autoritățile locale
19.02.2026
18:58
418
Producătorul de jucării erotice Tenga, victimă a unui atac cibernetic: datele intime a circa 600 de clienți din SUA, expuse de hackeri
19.02.2026
18:29
446
Current, aplicația care transformă cititorul RSS într‑un „râu” de știri fără stresul mesajelor necitite
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














