Revista „Contrafort”, nr. 1-2/2015 – istorie, literatură, artă

Presă //Primul număr al revistei „Contrafort” din acest an a apărut la finele lunii martie, de Ziua Unirii

Primul număr al revistei „Contrafort” din acest an are pe prima pagină un titlu incitant: „România, așa cum nu o știm, cum n-am mai văzut-o”.

Acest generic găzduiește o istorie în fotografii rare (tocmai 20!) a României din cele două războaie din secolul trecut și din interbelic. Colecționarul acestor imagini/pagini este un român stabilit în America, Sorin Nica, originar din Onești, județul Bacău, de profesie medic. A creat o pagină pe Facebook, Photo Historia, foarte populară, unde publică fotografii, multe recondiționate, salvate de la uitare cu ajutorul tehnicii moderne.

Chipul strămoșilor

Din amplul și interesantul interviu acordat revistei de Sorin Nica, cităm acest fragment: „…E uşor de observat că mulţi români au păreri de neclintit în legătură cu subiectele considerate definitorii pentru istoria naţională: dacii, romanii, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul etc., dar cred că majoritatea dintre noi suntem ignoranţi atunci când vine vorba de străbunii noştri direcţi. Ceea ce încerc eu să fac este să dau chip acestor strămoşi ai noştri imediaţi – uitaţi, neştiuţi, umili, dar fără de care noi, ca indivizi şi ca ţară, n-am fi fost. Înfăţişarea unuia singur dintre străbunicii mei îmi este cunoscută, dintr-o fotografie veche; probabil că mulţi dintre români nu au cu mult mai mult. De aceea aş putea spune că lucrul la această pagină e ca un exerciţiu de meditaţie; prelucrarea fiecărei fotografii este o experienţă personală şi-mi doresc ca publicarea lor să contribuie la o recuperare a memoriei... Iniţial, pagina a fost dedicată cunoscuţilor – şi vă pot spune că am publicat fotografii timp de aproape un an pentru un grup de vreo 20 de oameni; dar apoi ideea s-a dezvoltat, a luat amploare, ceea ce mă bucură foarte mult. Iar pagina asta este într-adevăr o ocazie permanentă de a ţine legătura cu „acasă”.”

„Călătoria înspre origini”

Tot despre istorie, văzută astăzi din perspectiva multiculturalismului, scrie și Alexandru-Florin Platon: „La ce mai e bună, astăzi, istoria?”. Vitalie Ciobanu, redactorul-șef al revistei „Contrafort”, scrie despre cartea unei autoare originare din Basarabia, Raisa Boiangiu (născută la Speia, lângă Tighina), ale cărei mărturii din volumul „Călătoria înspre origini” ne amintesc de deportările sovietice și de tragedia și suferințele refugiaților basarabeni. Tatăl autoarei, un bărbat de doar 36 de ani, și fratele acestuia, un inginer agronom cu studii la Paris, au fost deportați de ruși în Siberia pe 11 iunie 1941. Au pierit pe drum spre Gulag, nici măcar mormintele nu li se cunosc…

Ghid de literatură

Cronicile literare din revistă, un compartiment care a făcut din „Contrafort” o publicație aparte în peisajul revuistic românesc, consemnează cărți de Ana Blandiana („Fals tratat de manipulare”), Grigore Chiper („Nisipul de sub picioare”), Nichita Danilov („Celălalt Nichita”), Dan Lungu („Fetița care se juca de-a Dumnezeu”), Marius Lazurca („Zeul absent. Literatură și inițiere la Mircea Eliade”), Umberto Eco („Istoria tărâmurilor și locurilor legendare”). Aceste cronici sunt ca un adevărat ghid de lectură în catalogul noilor apariții editoriale.

Pagina de versuri din acest număr este semnată de Dan Tabac – o poezie postmodernă, a cotidianului, cu multe referințe biografice (se poate deduce că autorul e din Sud, de la Cahul, a făcut studii la Brașov și l-a avut ca profesor pe regretatul Andrei Bodiu).

Criticul de artă Vladimir Bulat semnează o evocare a pictorului Andrei Sârbu, un artist inconfundabil, un nonconformist și un inovator pentru pictura din R. Moldova, de la a cărui dispariție s-au împlinit 15 ani. Scrie Vl. Bulat: „Acum, ca niciodată, gramatica și morfologia picturii lui Sârbu se arată înscrise temeinic în discursul picturii abstracte, al abstracției lirice, inserate în descendența unor maeștri deveniți emblematici, precum Pollock, Rothko, Raushenberg ș.a. Rămâne o enigmă însă cum Andrei Sârbu, care locuia într-un spațiu cultural ermetic închis, izolat de lumea apuseană, cu atât mai mult de cea americană, a reușit prin picturile sale alienante să fie sincron cu fluxul ideilor plastice – vehiculate și dezvoltate în lumea liberă, dincolo de Cortina de Fier. (...) Era rebel, insurgent, temerar, iar pictura lui era suprarealistă la începuturi, apoi tot mai abstractă ulterior, uneori cu elemente de colaj, suprapuneri de materiale, obiecte, concentrație maximă de pastă picturală. Se comporta absolut atipic pentru acele vremuri, și asta mai ales pentru că nu concepea actul artistic ca pe un ataș la „comanda socială”, ci considera că aceasta din urmă trebuia să-și caute artistul potrivit”.

Ultima scrisoare

Am lăsat pentru finalul acestei prezentări editorialul revistei, „Cine se va ruga pentru noi?”, semnat de Vasile Gârneț. Un subiect de actualitate, despre războiul purtat de Rusia în Ucraina, dar și despre insecuritatea și spaimele noastre, ale basarabenilor, neputincioși în fața unei eventuale agresiuni rusești. Autorul reproduce un fragment dintr-un text, plin de învățăminte, a scriitorului ucrainean Iuri Andrukhovici, despre conformismul liderilor și chiar al cetățenilor din Europa Occidentală în fața agresiunii lui Putin. Voluntari din orașul german Freiburg, urbe înfrățită cu orașul Lvov, îi îndeamnă pe lvoveni să le spună de ce au nevoie în aceste clipe grele pentru țara lor. Ucrainenii le cer, pe rând, uniforme de teren din dotarea Bundeswehr-ului (rezistente la foc), corturi de campanie, veste antiglonț, medicamente…, la care germanii le răspund că nu pot, nu îndrăznesc să le trimită așa ceva, pentru a nu-i deranja pe ruși. Citat: „Decepționați și enervați de răspunsurile partenerilor germani, voluntarii dinLvov le-au scris o ultimă scrisoare: „În cazul acesta, tot ce vă mai solicităm e să vă rugați pentru noi”. Fără a sesiza sarcasmul amar al ucrainenilor, prietenii din Freiburg le-au mai dat un răspuns negativ: „Scuzați-ne, dar nu ne putem ruga, suntem atei”.

Lectură plăcută și timpuri liniștite!