Republica Moldova își mărește influența internațională prin majorarea capitalului BERD – investiție strategică în dezvoltare economică și relații internaționale
1237
Chișinău, 16 iulie 2025 – Modificarea hotărârii privind alocarea fondurilor necesare participării Moldovei la majorarea capitalului Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Corporația Financiară Internațională a fost aprobată de Guvernul Republicii Moldova, adăugând și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Hotărârea de a crește capitalul BERD se aliniaza rezoluției Consiliului Guvernatorilor, adoptată de statele membre ale instituțiilor financiare internaționale. Aceasta oglindește angajamentele asumate de Republica Moldova, participarea fiind esențială pentru menținerea ponderii actuale de vot și consolidarea influenței în aceste organizații.
Republica Moldova contribuie cu 4 milioane de euro la această majorare, sumă ce va fi achitată în tranșe anuale, cinci la numar. Pentru acest an, fondurile sunt deja alocate în Legea bugetului de stat pentru 2025, iar sumele pentru anii următori vor fi planificate treptat în cadrul bugetar pe termen mediu 2026–2029.
BERD este unul din principalii parteneri ai Moldovei, oferind sprijin pentru dezvoltarea prin investiții în infrastructură, eficiență energetică, transport, agricultură și alte sectoare esențiale.
În prezent, se desfășoară 69 de proiecte finanțate de BERD, cu o valoare cumulativa de 1,3 miliarde de euro. Proiectele contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai, crearea de locuri de muncă bine plătite și modernizarea economiei naționale.
Adoptarea acestui proiect întărește angajamentul Guvernului de a continua cooperarea cu partenerii internaționali de dezvoltare. Accentul este pe atragerea investițiilor esențiale pentru țară și asigurarea unui viitor economic sigur pentru cetățeni.
23.03.2026
15:36
181
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
280
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
339
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
367
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
333
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
373
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
454
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
474
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
473
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
475
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
15:36
34
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
248
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
315
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
350
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
315
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
356
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
438
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
461
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
459
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
463
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
490
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
640
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1082
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
740
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
847
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
828
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
837
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
897
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
1081
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
1020
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1219
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
1101
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1347
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1010
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
1061
Horoscopul zilei 21.03.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














