Renato Usatîi afirmă Vlad Plahotniuc l-ar ține „în șah” și pe Poroșenko, președintele Ucrainei. A prezentat documente care ar demonstra asta
2557
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, susține că președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, ar fi controlat de Vlad Plahotniuc, deoarece primul ar fi săvârșit mai multe infracțiuni grave pe teritoriul R. Moldova, iar liderul democraților l-ar acoperi și chiar șantaja cu unele dosare penale mai vechi. Declarații în acest sens au fost făcute de Usatîi în cadrul emisiunii „Politica”, de la postul TV 8.
„În emisiunea de ieri am vorbit despre dosarele penale ale actualului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, care sunt la Procuratura Generală a Moldovei, și despre faptul cum Plahotniuc le-a încetat în octombrie 2012. Este evident că încetarea acestor dosare este necesară lui Plahotniuc. În așa fel, poate să-l șantajeze pe președintele Ucrainei și îl ține în cârlig”, a scris Usatîi pe pagina sa de facebook. Acesta a publicat și unele documente care ar demonstra că Poroșenko ar fi implicat în săvârșirea unor infracțiuni.
Liderului PN spune că are o mulțime de documente, care ar conține dovezi ale crimelor săvârșite de către Poroșenko în R. Moldova. „Voi începe cu un document care demonstrează că Plahotniuc este în stare, pe moment, să-l șantajeze și să-l controleze pe Petro Poroșenco. Este o copie a dispoziției Procuraturii din 1 octombrie 2012, semnată de către procurorul Lilian Rudei, unde este scris clar că un grup de persoane fizice conduse de Petro Poroșenko, și anume Petru Madan și alții, au alcătuit o grupare criminală, care au săvârșit pe teritoriul Moldovei, în perioada anilor 1996-2004, un șir de infracțiuni grave. E vorba de fraude în proporții impunătoare, furturi, este scris și despre faptul că există suspiciunea (la adresa lui Poroșenko) că ar fi pus la cale asasinarea fratelui său, Mihail Poroșenco”, a spus Usatîi la emisiunea „Politica”.
Acesta a adăugat că în document este indicat și faptul că au fost deschise 40 de dosare penale. „Aici sunt o sumedenie de facturi. Copiile chitanțelor de plată semnate de către Petro Poroșenko, de fratele său decedat, de partenerii de afaceri moldoveni, inclusiv corespondența personală a lui Poroșenko. La 1 octombrie 2012, toate aceste dosare au fost comasate în unul singur, iar mai apoi acest dosar a fost sistat, sub pretextul imposibilității de a identifica persoana căreia i s-ar putea aduce acuzațiile”, a spus Usatîi.
Acesta a încercat să explice cum Poroșenko ar asculta de Vlad Plahotniuc. Usatîi a amintit de solicitările făcute de niște comedianți ruși (care se dădeau drept Mihail Saașakvili), care l-au sunat pe fostul președinte Nicolae Timofti și fostul ministru de Interne, Oleg Balan, și au cerut arestarea sa.
„Trebuie să existe ceva, de ce se teme Poroșenko foarte tare. Deoarece, pur și simplu, așa poate să îndeplinească careva dorințe, comenzi ale lui Plahotniuc, mai ales ilegale… Eu nu vorbesc despre colaborarea dintre două țări. Deci, trebuie să existe oarecare obligațiune a lui Poroșenko față de Plahotniuc”, a adăugat Usatîi.
Pe lângă faptul că actualul președinte al Ucrainei ar fi comis mai multe ilegalități în preluarea de acțiuni ale magazinului „Lumea Copiilor” din centrul Chișinăului, ale fabricii „Bucuria” sau uzinei de sticlă, Renato Usatîi a vorbit și despre faptul că există suspiciuni că Petro Poroșenko ar fi implicat în asasinarea fretelui și parterului său de afaceri, Mihail Poroșenko.
„Versiunea oficială e că Mihail Poroșenko a decedat într-un accident rutier. Totuși, polițiștii moldoveni, care au lucrat atunci, spun că pe el l-au adus decedat la Chișinău și nu a fost niciun accident. Pe el l-au înecat acolo. În nota explicativă, cel mai probabil este a SIS-ului nostru, scrie că în 2004 Poroșenko a devenit secretar al Consiliului Suprem de Securitate al Ucrainei. Era responsabil din partea Ucrainei pentru Transnistria. Apoi i-a pus condiția lui Voronin de a opri toate aceste mituri în privința sa din Moldova, deoarece e nevoie de colaborare. Ulterior, toate aceste dosare au fost transmise în 2004 Centrului de Combatere a Corupției și Crimelor Economice. Acolo au fost clasate”, a relatat primarul de Bălți.
Usatîi a povestit și despre asasinarea cu sânge rece a unei familii întregi din Chișinău. „Este vorba despre familia omului de afaceri Constantin Șurpac, care a fost ucis cu toporul, împreună cu soția și fiica sa, probabil moștenitoarea acțiunilor de la „Gemenii”, de care era interesat Petro Poroșenco și care ulterior au trecut la actualul președinte al Ucrainei. Toate aceste date sunt din materialele dosarelor penale și din unele note explicative, care erau scrise pe numele lui Vladimir Voronin. Eu înțeleg că Vladimir Voronin ar putea să povestească multe despre această istorie”, a subliniat liderul PN.
Opozantul, care de aproape un an nu poate veni în Moldova, spune că în timpul apropiat va publica toate materialele de care dispune și nu se teme că ar putea fi acționat în judecată de președintele Ucrainei.
„Eu voi publica aceste materiale și nu o fac pentru publicitate. Pentru mine este important nu ceea ce crede Poroșenko și Plahotniuc. Pentru mine este important ca, atunci când se va schimba regimul, Plahotniuc va pleca la gunoiștea istoriei, noi să îl tragem la răspundere pe Poroșenko. Astăzi, pentru mine Petro Poroșenco este acel infractor care a săvârșit infracțiuni inclusiv pe teritoriul Moldovei. În Moldova el este amestecat în asasinări, furturi, fraude. Se scrie că suma prejudiciului legat de „Bucuria” constituie 60 de milioane de lei și este după cursul valutar de atunci. Tot ceea ce v-am spus, 85-90%, sunt din documentele existente. Astăzi încerc să iau legătura cu jurnaliștii ucraineni, reprezentanți ai Serviciului special al Ucrainei, deoarece trebuie să duc la bun sfârșit ce am început. Acestea sunt acuzații la dresa președintelui Ucrainei, dar și a lui Plahotniuc, deoarece unul a comis infracțiunile, iar celălalt acoperă infracțiunile. Astăzi ei sunt parteneri”, a conchis Usatîi.
20.05.2026
10:04
707
Documente SECRETE de la Moscova: R. Moldova, alături de Ucraina și Armenia, țintă activă în războiul informațional coordonat de Kremlin. Cum plănuiau oamenii lui Putin să folosească o televiziune din România pentru a o discredita pe Maia Sandu
19.05.2026
18:28
879
Maia Sandu, la Strasbourg: sprijin reînnoit pentru aderarea Moldovei la UE și Ordinul European de Merit pentru parcursul european
19.05.2026
18:27
797
Maia Sandu, la Strasbourg: Reformele în justiție și lupta anticorupție, în prim‑planul discuțiilor cu președintele GRECO
19.05.2026
14:49
940
VIDEO // Maia Sandu, mesaj tranșant la Strasbourg „Răsplătiți acest merit. Permiteți R. Moldova să înainteze ferm pe drumul ei european”
1058
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
17.05.2026
08:19
2476
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
19:00
1558
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
16.05.2026
10:22
2453
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
15.05.2026
18:52
1577
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:31
1356
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
20.05.2026
17:24
254
Alertă meteo cod galben – instabilitate atmosferică, 20.05.2026, orele 17–23
20.05.2026
17:22
203
FMI, detalii despre noul program cu R. Moldova: „Economia R. Moldova și-a revenit în 2025, însă șocurile energetice continue afectează creșterea economică și inflația”
20.05.2026
16:58
199
R. Moldova și FMI bat palma pentru un nou program. Alexandru Munteanu: „Un semnal clar că avansăm într-o direcție corectă”
20.05.2026
13:59
925
VIDEO // Cum arată locuință încărcată de ISTORIE a primului președinte al R. Moldova. Apartamentul lui Mircea Snegur a fost scos la vânzare
20.05.2026
13:58
359
Ministerul Agriculturii și structurile din subordine, restructurate pentru integrarea sectorului agroalimentar în UE
20.05.2026
13:39
518
Guvernul cedează gratuit strada Orhei orașului Criuleni pentru modernizarea infrastructurii rutiere locale
20.05.2026
13:26
420
Tinerii profesori de matematică, fizică, chimie, biologie, informatică și română vor primi până la 375 000 de lei la angajare în școlile publice
20.05.2026
12:39
375
Impuls pentru economie: Noul plan guvernamental 2026-2027 aduce mai mulți bani pentru IMM-uri, digitalizare și afacerile deținute de femei
20.05.2026
11:35
545
Moldova își asigură spatele în caz de criză: Guvernul instituie stocuri de urgență la carburanți, după bunele practici din UE
20.05.2026
11:31
375
Ziua Mondială a Albinei: mierea moldovenească, tot mai prezentă pe piețele externe, cu sprijin constant din partea statului
20.05.2026
11:30
439
A rupt procesul-verbal în 8 bucăți chiar în biroul ofițerului de urmărire penală și a fost condamnat la amendă de 30 000 de lei
20.05.2026
11:04
427
Estonia își împărtășește experiența în agricultură și digitalizare cu reprezentanții MAIA în cadrul unei vizite de studiu
20.05.2026
10:43
581
Judecătoare din Chișinău, găsită vinovată pentru o încheiere contrară legii, scapă de pedeapsa penală din cauza prescripției
20.05.2026
10:39
374
Ministerul Educației elaborează noul Program național 2027–2030 pentru susținerea populației de etnie romă, cu participarea liderilor comunitari
20.05.2026
10:04
703
Documente SECRETE de la Moscova: R. Moldova, alături de Ucraina și Armenia, țintă activă în războiul informațional coordonat de Kremlin. Cum plănuiau oamenii lui Putin să folosească o televiziune din România pentru a o discredita pe Maia Sandu
20.05.2026
09:33
834
YouTube lansează căutarea conversațională „Ask YouTube” cu AI și integrează modelul Gemini Omni în Shorts
20.05.2026
08:14
451
Horoscopul zilei 20.05.2026
1843
Gmail Live îți permite să vorbești cu inboxul: noua funcție vocală cu AI lansată de Google la I/O 2026
20.05.2026
01:27
1533
Google își lansează rivalul la Canva: aplicația AI Pics transformă Google Workspace într-un nou hub de design vizual
20.05.2026
00:28
1370
Fost hacker adolescent și cercetător Iron Dome strânge 28 de milioane de dolari pentru a lansa Ocean, platformă AI care blochează phishingul pe email
19.05.2026
22:32
1402
Google lansează o nouă generație de ochelari inteligenți audio cu AI, în parteneriat cu Warby Parker și Gentle Monster
19.05.2026
22:08
1418
Google își transformă aplicația Gemini într-un hub AI complet, cu Daily Brief, Spark și modelul video Gemini Omni pentru a concura cu ChatGPT și Claude
19.05.2026
22:02
1379
Google lansează Pics, aplicație AI de design integrată în Workspace, pentru a concura marile platforme de creare de imagini
19.05.2026
21:47
1621
Google mizează pe agenți autonomi cu noul Gemini 3.5 Flash, modelul AI care promite să revoluționeze codingul și automatizarea
1594
Google lansează Gmail Live: asistent AI vocal care îți găsește rapid emailurile din inbox
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














