Reforma învățământului superior din R. Moldova: 42 de milioane de lei la USM pentru crearea un cluster educațional, a unui centru TIC și modernizarea programelor de studii
1126
USM Universitatea de Stat din Moldova (USM) va beneficia de 42 de milioane de lei pentru a implementa acțiuni în trei domenii prioritare - pedagogie, tehnologii ale informației și comunicațiilor, inginerie și activități inginerești, prevăzute în reforma învățământului superior din R. Moldova, asumată de Ministerul Educației și Cercetării.
Astfel, USM va implementa trei subproiecte în cadrul Proiectului „Învățământul superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială, a anunțat conducerea instituției miercuri, 14 decembrie, la evenimentul de lansare a acestora, în prezența ministrului Educației și Cercetării Anatolie Topală, rectorului USM Igor Șarov, cadrelor didactice, cercetătorilor, studenților, masteranzilor etc.
Rectorul USM, Igor Șarov, a menționat că Universitatea de Stat din Moldova va trata cu maximă responsabilitate implementarea acestor proiecte și va continua procesul de modernizare a instituției.
Subproiectul pe domeniul prioritar în pedagogie cu titlul „Valorificarea parteneriatului consolidat școală-universitate „Cluster educațional” în formarea cadrelor didactice” va fi implementat pe parcursul a 30 de luni, cu un buget de peste 21 de milioane de lei. Realizarea proiectului va ajuta la creșterea atractivității și prestigiului profesiei didactice, la îmbunătățirea condițiilor de studii, precum și la consolidarea legăturii dintre universitate și piața muncii, școală și comunitate.
Cel de-al doilea subproiect, „Resurse modernizate pentru programele de studii ale tehnologiilor chimice, farmaceutice şi cosmetice”, cu un buget total de aproximativ 5 milioane de lei este preconizat, de asemenea, să fie realizat pe parcursul a 30 de luni. Investițiile prioritare în educație pe domeniile tehnologiei chimice industriale şi tehnologiei produselor cosmetice şi medicinale vor permite acoperirea necesarului de specialiști pentru dezvoltarea cu succes a acestor industrii de perspectivă în Republica Moldova.
Cel de-al treilea subproiect prioritar pentru USM este „Centru de Inovații în Tehnologii ale Informației și Comunicațiilor IT Hub USM” și urmează să fie realizat în 2,5 ani, cu un buget total de aproximativ 16 milioane de lei. Implementarea acestui subproiect va contribui la modernizarea instruirii în TIC, a infrastructurii digitale USM, și, în special, la sporirea calității studiilor și pregătirii cadrelor didactice.
20.02.2026
11:34
239
MEC lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullying-ului în școli
20.02.2026
11:30
249
Parisul critică dur Comisia Europeană pentru participarea fără mandat la „Consiliul Păcii” al lui Trump
20.02.2026
09:57
334
Cum poți depista din timp demența Alzheimer și reduce cu până la jumătate riscul de îmbolnăvire
20.02.2026
08:34
409
Horoscopul zilei 20.02.2026
20.02.2026
08:21
428
Maia Sandu avertizează asupra escrocheriilor online și telefonice: „Doar hoții cer bani sau parole prin telefon și internet”
20.02.2026
03:47
515
Nvidia își consolidează ofensiva timpurie în ecosistemul startupurilor AI din India prin parteneriate strategice cu fonduri și inițiative locale
20.02.2026
02:07
533
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
628
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
809
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
532
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
11:34
181
MEC lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullying-ului în școli
20.02.2026
11:30
174
Parisul critică dur Comisia Europeană pentru participarea fără mandat la „Consiliul Păcii” al lui Trump
20.02.2026
09:57
314
Cum poți depista din timp demența Alzheimer și reduce cu până la jumătate riscul de îmbolnăvire
20.02.2026
08:34
398
Horoscopul zilei 20.02.2026
20.02.2026
08:21
405
Maia Sandu avertizează asupra escrocheriilor online și telefonice: „Doar hoții cer bani sau parole prin telefon și internet”
20.02.2026
03:47
501
Nvidia își consolidează ofensiva timpurie în ecosistemul startupurilor AI din India prin parteneriate strategice cu fonduri și inițiative locale
20.02.2026
02:07
519
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
617
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
795
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
523
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
533
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
556
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
685
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
529
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
524
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
492
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
19.02.2026
23:25
488
YouTube își aduce asistentul AI conversațional pe televizoare, console și dispozitive de streaming
19.02.2026
23:06
542
Starbase, orășelul SpaceX din Texas, își face propria instanță și își construiește servicii municipale complete
19.02.2026
22:54
596
Serviciile secrete europene: Rusia nu vrea pace rapidă, războiul din Ucraina riscă să se prelungească mult după 2026
19.02.2026
22:06
551
Netanyahu avertizează Iranul cu o ripostă „de neimaginat” pe fondul escaladării tensiunilor SUA-Teheran
19.02.2026
22:03
470
Chrome contraatacă în „războiul browserelor”: funcții noi de productivitate și integrare mai strânsă cu Google Drive
19.02.2026
21:52
448
Reddit testează un nou motor de căutare cu AI pentru recomandări de produse și cumpărături online
19.02.2026
21:46
626
Nicușor Dan, întâlniri de curtoazie cu Marco Rubio, Jared Kushner și Steve Witkoff la reuniunea Consiliului pentru Pace inițiat de Donald Trump
498
Eroare Microsoft în Copilot a permis accesarea și rezumarea unor emailuri confidențiale ale utilizatorilor
19.02.2026
21:12
533
Vreme mai domoală și cer acoperit în Republica Moldova, vineri 20.02.2026
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














