09:12:52 29.12.2025
Stiri

Recoltă-RECORD la unele soiuri de grâu, strânsă la Bălți, în condiții de secetă: Peste NOUĂ tone la hectar la soiul „Meleag”

Actualitate 03.08.2022 11:59 Vizualizări1795
Recoltă-RECORD la unele soiuri de grâu, strânsă la Bălți, în condiții de secetă: Peste NOUĂ tone la hectar la soiul „Meleag”

Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” din Bălți a obținut în acest an recolte chiar și de peste nouă tone de grâu la hectar în cadrul unei cercetări efectuate pe loturile sale experimentale împreună cu Universitatea Tehnică din München (Germania).

Studiul a inclus șapte soiuri și un hibrid și a fost amplasat într-un asolament cu șase câmpuri cu aplicarea îngrășămintelor minerale și organice.

Totodată, a fost efectuată irigare prin aspersiune în două reprize: imediat după semănat și în faza vegetației de primăvară cu norma de irigare de 600 m3/ha în ambele cazuri.


Cea mai mare productivitate, de 9,09 t/ha, a înregistrat soiul „Meleag”, creat de Institutul „Selecția”. Acesta a fost urmat de „Kuialnik” și „Pisanca”, care au avut un randament de 8,71 și, respectiv, 8,44 t/ha.

Recoltele obținute de la celelalte soiuri incluse în cercetare au fost: „Ursita” – 7,94, „Kometus” - 7,76, „Talisman” - 7,58 și „Akteur” - 6,88 de tone la hectar.

Producția hibridului de origine germană „Hybery F1” în condițiile din stepa Bălțiului a constituit 7,98 t/ha.



Potrivit lui Boris Boincean, directorul interimar al Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia”, scopul cercetării a fost de a evalua comportamentul și productivitatea diferitor soiuri și hibrizi de grâu de toamnă de origine autohtonă și din Germania, România și Ucraina, cultivate în corespundere cu recomandările tehnologice și cu folosirea irigării.

Cercetarea a urmărit și evidențierea avantajelor și dezavantajelor soiurilor și hibrizilor testați pentru a fi aduse la cunoștința producătorilor și luate în considerație la producere.

Menționăm că recolta medie de grâu obținută de producătorii agricoli din R. Moldova a fost în anul trecut, atunci când condițiile au fost prielnice, de 4,5 tone la hectar, iar în condițiile anului 2022, recolta medie se estimează la 2,5-3,5 t/ha.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
29.12.2025 08:45 34 Horoscopul zilei 29.12.2025
Top stiri
28.12.2025 08:30 676 Horoscopul zilei 28.12.2025
27.12.2025 08:05 977 Horoscopul zilei 27.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.77 1 USD 16.78 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte