DOC // Raportul de Stare a Țării 2021, elaborat de „Expert-Grup”: „Pe parcursul celor 30 de ani de independență, R. Moldova NU s-a realizat ca țară, stat sau chiar națiune”. Ar avea nevoie de 50 de ani să ajungă nivelul actual al Estoniei

R. Moldova nu s-a realizat ca țară, stat sau chiar națiune în cei 30 de ani de independență, iar cu asemenea ritmuri are nevoie de „45-50 de ani” pentru a ajunge la nivelul unde se află astăzi Estonia.

Concluzia aparține Centrului analitic „Expert-Grup”, care a făcut public în această săptămână Raportul de Stare a Țării 2021.

Vedeți mai jos principalele teze evidențiale de experții de la „Expert-Grup”:

Pe parcursul celor 30 de ani de independență, Republica Moldova nu s-a realizat din perspectivă de țară, stat sau chiar de națiune. Din perspectiva fiecăruia din cele trei concepte, Republica Moldova a rămas puternic fracturată până în ziua de azi. Ca și națiune, Republica Moldova încă nu s-a realizat în forma unei comunități de oameni ce ar fi în deplin consens privind identitatea și istoria, dar și - la fel de important - privind viitorul lor (de exemplu, conform Barometrului Opiniei Publice din 2021, 50% din populație consideră că Republica Moldova trebuie să se orienteze spre Uniunea Europeană, iar 33% - spre Rusia). Ca și țară, Republica Moldova încă nu este în stare să-și impună suveranitatea pe tot teritoriul său recunoscut internațional (problema diferendului transnistrean a rămas până astăzi nesoluționată și fără perspective reale de clarificare în viitorul apropiat). Ca și stat, Republica Moldova încă rămâne disfuncțională în multe aspecte, inclusiv în ceea ce privește pilonii săi fundamentali, cum ar fi instituțiile democratice, supremația legii și asigurarea unei baze economice stabile. Acest din urmă fapt este confirmat de numeroase crize provocate de aceste vulnerabilități („furtul miliardului”, concesionarea Aeroportului, falimentarea unor întreprinderi de stat de importanță strategică și, mai nou, criza energetică).

În esență, Republica Moldova nu a reușit să facă un salt cu adevărat calitativ în evoluția sa, iar problemele fundamentale ce țin de dezvoltarea țării (instituții slabe, guvernanță defectuoasă, economie vulnerabilă, dependență energetică completă, mediu înconjurător poluat, protecție socială ineficientă) au perpetuat. Sigur, nu putem ignora anumite progrese obiective produse în această perioadă (diminuarea sărăciei, stabilizarea situației macroeconomice, reformele instituționale sau punerea în aplicare a unor instrumente adiționale de protecție socială). Totuși, acestea cu greu pot fi catalogate drept salturi calitative în direcția unui model durabil de creștere economică: creșterea veniturilor a fost una inegală, cu diferențe enorme, în special, dintre sate și orașe, iar mai bine de un sfert din populația țării se află sub pragul sărăciei absolute; mediul înconjurător a rămas foarte poluat; Republica Moldova nu a devenit cu adevărat atractivă pentru investitori și, mai curând, a pierdut constant concurența cu alte țări din regiune pentru investiții străine; sistemul de justiție, ca și cel de pensii, au rămas nereformate, iar sistemul de protecție socială - slab țintit și ineficient. Cea mai elocventă oglindire a perpetuării problemelor respective este nivelul înalt de neîncredere a populației în principalele instituții ale statului, relevat aproape de toate sondajele naționale de opinie și de ratingurile internaționale.

Drept urmare, după 30 de ani de independență, de facto, nu există un contract social autentic dintre stat și actorii non-statali (populație și firme), din cauza lipsei acute de încredere în autorități. Aceasta, de fapt, este una dintre cele mai grave probleme a Republicii Moldova de astăzi, care alimentează populismul și subminează capacitatea guvernanților de a implementa reforme sistemice cu impact pe termen lung. Respectiv, fiecare guvern nou se focusează pe măsuri cu impact imediat, cele mai dificile reforme fiind amânate pentru următorii ani, iar din cauza aproprierii noilor cicluri electorale acestea sunt amânate în mod cronic. Cele mai elocvente exemple în acest sens sunt reforma sistemului energetic, a sistemului de pensionare, cea a administrației publice sau reforma teritorial-administrativă. Perpetuarea sau chiar agravarea problemelor menționate își are originea în lipsa de viziune consistentă și pe termen lung privind dezvoltarea țării din partea elitelor politice, al căror discurs s-a limitat mereu la convingerea electoratului înainte de alegeri prin promisiuni populiste (ex.: majorări de pensii și salarii sau micșorări de tarife) și, ulterior, justificarea în fața electoratului pentru progresele modeste sau chiar pentru lipsa lor.

De facto, întreaga existență a Republicii Moldova a fost marcată de trei vulnerabilități care nu au fost soluționate până astăzi: erodarea capitalului uman, subdezvoltarea tehnologică și vulnerabilitățile structurale.

● Problema capitalului uman. Stocul de capital uman disponibil pentru transformările sociale, economice și politice de care are nevoie societatea a scăzut permanent din cauza emigrării și a „exodului creierilor”. Scăderea dramatică a populației va deveni, în manualele de istorie, principala caracteristică a perioadei timpurii de independență a Republicii Moldova. Conform estimărilor precaute, populația cu reședință uzuală a scăzut de la 3,6 milioane de oameni în 1991 la numai 2,3 milioane în 2020 (ambele valori nu includ regiunea transnistreană) și nu există semne vizibile de stabilizare a acestui proces. Sporul natural negativ și, mai ales, sporul migrațional negativ au contribuit, ambele, la acest colaps populațional fără precedent pentru o perioadă de pace. Emigrarea a fost cauzată de o mulțime de factori: în anii 1990, au prevalat factorii de respingere (sărăcia, corupția omniprezentă, lipsa perspectivelor pentru familiile tinere); în prezent, însă, deciziile de emigrare sunt tot mai mult motivate de factori de atracție (educație, carieră, bunăstare pentru copii). În același timp, sistemele educaționale formal, informal și non-formal nu au răspuns în mod eficient la imperativele tehnologice, economice și culturale pentru a suplini capitalul uman cu noi resurse. Evident, un anumit progres în reformarea sectorului educațional s-a produs - prin adoptarea Codului Educației, reorganizarea școlilor profesionale și a colegiilor, dezvoltarea învățământului dual, sporirea gradului de autonomie universitară etc. Totuși, rămâne de maximă actualitate problema relevanței educației oferite în Republica Moldova, adică a modalității în care școlile - de la instituțiile de învățământ primare până la ciclul de post-doctorat - răspund realităților zilei.

● Subdezvoltarea tehnologică. Economia moldovenească a suferit în mod constant de un deficit cronic de resurse investiționale. În ultimă instanță, acest fapt a generat un handicap tehnologic major, ceea ce a determinat o specializare internațională nu tocmai favorabilă, pierderea competitivității pe plan global și un nivel redus de productivitate a muncii. Îmbunătățirea climatului investițional pentru investiții private, sporirea preciziei și a gradului de absorbție a investițiilor publice și atragerea activă a investițiilor străine directe (ISD) în sectoarele orientate spre export au fost mereu recomandări generice recurente în rapoartele analitice independente, dar și parte a promisiunilor electorale ale majorității partidelor care aspirau la guvernare. Deși a fost înregistrat un anumit progres al procesului investițional privat, inclusiv în sectorul agricol, acesta nici pe departe nu a fost stabil, anumite șocuri exogene (criza din 2009, secetele, pandemia Covid-19) întârziind formarea noilor capacități de producție. Investițiile private au fost frânate și de o serie de probleme instituționale și structurale, cum ar fi încrederea redusă în justiție, povara reglementărilor excesive, aranjamentele de piață anticoncurențiale sau accesul limitat la creditul bancar și la sursele alternative de finanțare. IMM-urile continuă să mizeze prioritar pe resursele proprii pentru finanțarea proiectelor investiționale, ceea ce extinde enorm durata medie de implementare a acestora. Guvernul a depus, în ultimul deceniu, eforturi pentru ca să îmbunătățească politica generală de investiții publice și mecanismele de planificare și valorificare a acestora - de exemplu, se observă o anumită ameliorare a calității drumurilor naționale. Dar achizițiile dubioase, conflictele de interese și principiile obscure de selecție a proiectelor finanțate au știrbit impactul resurselor publice alocate pentru investiții de capital. În ultimii 30 de ani, investițiile străine au avut un rol-cheie în reabilitarea unor sectoare tradiționale, cum ar fi telecomunicațiile, și în emergența unor sectoare completamente noi, cum ar fi industria automotive. Însă investițiile străine în continuare rămân insuficiente, iar, în anumite cazuri, investițiile străine venite din surse obscure au vulnerabilizat firmele recipiente (sectorul bancar, energetic). În consecință, după criza din 2009, influxurile nete de ISD au constituit circa 200 de milioane USD, în medie anuală. Ca pondere în PIB, influxurile anuale nete de ISD au urmat mai degrabă un declin în deceniul precedent, oscilând în ultimii ani la nivelul de 2-3% din PIB. Având un stoc total al ISD de circa 40% din PIB, Republica Moldova încă se plasează undeva în zona inferioară a clasamentului internațional.

● Vulnerabilitățile structurale. Etapa tranziției timpurii a developat o serie de slăbiciuni sistemice ale economiei moldovenești. Mereu era remarcată dependența excesivă a populației de agricultura de subzistență și felul în care această ocupație, fiind inițial un colac de salvare, a determinat într-un final cronicizarea sărăciei. Sectorul agricol rămâne puternic dependent de capriciile vremii care, de la un an la altul, e tot mai impredictibilă și tot mai austeră. Câteva episoade de secetă catastrofală din ultimele trei decenii au complicat recuperarea de către sectorul agricol a nivelului de producție de până la criză. O altă problemă structurală este cea a îmbătrânirii populației și a implicațiilor pe care acest fenomen le are asupra sistemului public de pensii. Și subiectul dependenței energetice rămâne de maximă relevanță, iar problema lipsei propriilor resurse energetice este agravată de lentoarea implementării mega-proiectelor de interconectare cu sistemul românesc. Merită subliniat, în același timp, progresul realizat de Republica Moldova în sporirea eficienței energetice, determinat atât de investițiile în capital de producție mai puțin energofag, cât și de instrumentele economice motivaționale - contorizarea universală, ridicarea tarifelor la nivelul costurilor de producție și anularea sistemului complicat de subvenționare încrucișată a tarifelor. O altă vulnerabilitate, depășită cu succes, a fost dependența excesivă a exporturilor moldovenești de o singură piață, și anume, cea a Federației Ruse. Ponderea Federației Ruse în exporturi a scăzut de la 44% în anul 2000 la 26% în 2010 și la 9% în 2020. Reorientarea exportatorilor moldoveni către alte piețe a fost determinată de factori atât de respingere (embargourile rusești), cât și de atracție (Sistemul Generalizat de Preferințe, Preferințele Comerciale Autonome și Acordul de Asociere cu UE).

Pe fundalul vulnerabilităților sus-menționate, pe parcursul perioadei de tranziție, economia Republicii Moldova a fost afectată în mod repetat de diferite șocuri negative, fapt ce a subminat în mod fundamental dinamica de dezvoltare economică și tranziția deplină la o economie de piață funcțională, bazată pe un model durabil de creștere economică. Șocurile respective pot fi divizate în cinci categorii generale: (i) șocuri induse de corupție și de administrarea defectuoasă a statului („furtul miliardului” și criza bancară din 2014-2015, concesionarea Aeroportului, falimentarea aparent intenționată a unor întreprinderi de stat strategice); (ii) șocuri de sorginte externă (pandemia Covid-19, crizele economice regionale și globale, războiul din Ucraina, criza energetică); (iii) șocuri climaterice (secetele, inundațiile); (iv) șocurile geopolitice (restricțiile comerciale impuse de Federația Rusă începând cu 2006); și (v) șocurile politice, în special, în contextul instabilității politice din ultimii ani.

Totuși, cele mai grave șocuri țin de eșecurile majore, istorice chiar, de guvernare. Mai jos, reținem trei eșecuri monumentale pe care le-au admis guvernele Republicii Moldova. Fiecare dintre aceste eșecuri au încetinit sau chiar au stopat procesele de transformare a țării. La fel, fiecare dintre aceste eșecuri developează problemele grave de calitate a guvernării, cu care se confruntă de-a lungul anilor Republica Moldova.

1. Frauda bancară fără precedente istorice. Guvernanța proastă și transparența redusă a sectorului financiar au pus mari probleme pentru Guvern și BNM și, de fapt, au generat riscuri de securitate națională deloc neglijabile. Din păcate, aceste vulnerabilități s-au materializat în forma unei fraude bancare fără precedente istorice, care a șubrezit resursele statului, a pus o povară mai mare și pe termen lung pe umerii contribuabililor și a vulnerabilizat țara în fața unor surse de influență externă. Numărul, rolurile și obiectivele urmărite de participanții la fraudă sperăm să fie pe deplin elucidate în cadrul unei anchete eficiente și credibile. Este clar, însă, că aceasta nu s-ar fi putut produce fără suportul tacit sau chiar contribuția activă a unor instituții ale statului, menite tocmai să prevină acest gen de riscuri. Aservirea instituțiilor statului unor interese de grup este cauza principală care a împiedicat reacția timpurie ce putea preveni frauda sau minimiza consecințele acesteia. În urma fraudei, partenerii de dezvoltare au insistat asupra unui proces de curățare a sectorului bancar, de asanare a drepturilor de proprietate și de înlăturare a acționarilor care nu satisfac criteriile de integritate și transparență. Evaluarea acționarilor ar trebui să fie un proces continuu, pentru a preveni repetarea unor crize similare pe viitor. Totodată, este clar că magnitudinea și consecințele fraudei bancare au fost atât de mari, încât sectorul până în prezent rămâne expus și vulnerabil la riscuri.

2. Colapsarea întreprinderilor de stat. Sectorul care, probabil, a suferit cel mai mult și nu a reușit să se adapteze în urma tranziției de la economia planificată la cea de piață este cel al întreprinderilor de stat, majoritatea dintre care au ajuns în prag de faliment. În plus, acestea mereu au fost utilizate pentru distorsionarea competiției oneste ori au fost abuzate în scopul finanțării partidelor ori atingerii altor interese politice, în detrimentul intereselor reale ale contribuabililor și ale țării. Pentru a preveni acumularea unor datorii cvasifiscale din direcția întreprinderilor de stat și implicarea acestora în aranjamente frauduloase, precum și pentru a spori eficiența utilizării resurselor la nivelul întregii economii, Expert-Grup în mod constant a insistat pe privatizarea transparentă a întreprinderilor care pot funcționa în regim de liberă concurență, pe profesionalizarea managementului acestora, pe adoptarea unor standarde moderne de guvernanță corporativă, pe asigurarea transparenței proceselor de achiziții și de contractare a datoriilor, și pe stabilirea unor sisteme de control și audit intern. Mult timp aceste recomandări nu au fost auzite, din contra, Guvernul a adoptat măsuri populiste și ridicole, cum ar fi plafonarea arbitrară a salariilor directorilor de întreprinderi de stat. Lipsa de reacție serioasă a fost determinată nu atât de incompetență, cât mai mult de conflictul de interese al reprezentanților autorităților de politici. Vorba e că mulți dintre cei care sunt responsabili de adoptarea politicilor sunt, în același timp, reprezentanți ai statului în Consiliile de administrare ale acestor întreprinderi de stat, fiind plătiți direct de ele. În plus, întreprinderile de stat reprezintă un vehicul foarte comod pentru finanțarea obscură a partidelor politice, iar numirea directorilor - o sursă de rentă pentru politicieni. Rezultatele acestor „politici” sunt, astăzi, de neinvidiat: ramura electronicelor și aparatelor de precizie este practic defunctă, întreprinderile de stat, altădată respectabile, se dovedesc a fi implicate în traficul unor substanțe și produse interzise, sunt forțate să trucheze achizițiile pentru ca să procure materii prime de la companii furnizoare controlate de politicieni etc. Ca să aducem un singur exemplu în acest sens, vom menționa ÎS „Calea Ferată a Moldovei” - starea financiară precară în care se află astăzi această companie, care cândva era un pivot al economiei, este rezultatul concret al acestei „politici”.

3. Eșecul asigurării supremației legii. Legea justă, certă, universală și aplicată efectiv este o condiție-cheie pentru funcționarea unei economii de piață. Chiar dacă între agenții economici există încredere sau dacă relațiile dintre ei sunt reglementate de norme informale, pentru dezvoltarea pe termen lung a unei economii moderne este indispensabilă supremația legii formale. Economic vorbind, legea este mecanismul principal prin care sunt garantate drepturile de proprietate materială, intelectuală și de orice altă natură, prin care este impusă respectarea drepturilor și obligațiilor contractuale, sunt securizate investițiile și sunt minimizate costurile de tranzacție. Două elemente sunt de importanță primordială: conținutul și implementarea legii. Conținutul legii trebuie definit pornind de la interesul public - și aici este prima mare scăpare a Republicii Moldova: pe parcursul ultimilor ani, procesul normativ, la toate etapele și la toate nivelurile, a rămas extrem de vulnerabil în fața activităților de lobby, a conflictelor de interese și a altor influențe ilegale. În mod paradoxal, una dintre instituțiile cele mai vulnerabile la asemenea activități a fost, dintotdeauna, chiar Parlamentul care, pe parcursul ultimelor decenii, a demonstrat cea mai mare lipsă de respect față de transparența și integritatea procesului decizional. Definirea cadrului legislativ nu este, însă, suficientă. Astfel, fiecare Raport de Stare a Țării a relatat despre faptul că Republica Moldova pică testul implementării efective a legislației, în special, din cauza slăbiciunilor sistemului judecătoresc. Sistemul judecătoresc este o ramură aparte a puterii de stat, care trebuie să fie clar separată de altele. Însă caracterul independent al acesteia trebuie să aibă o corespondență și în nivelul înalt de responsabilitate a judecătorilor pentru deciziile pe care le iau. În loc de aceasta, arogându-și o formală independență de-a lungul ultimelor trei decenii, sistemul judecătoresc s-a transformat într-o castă opacă, autosuficientă și aservită cercurilor de influență politică. Incapacitatea țării de a reforma sistemul judecătoresc este în mare parte rezultatul acelorași conflicte de interese, al confluenței politicului cu economicul, al capacităților limitate ale presei, ONG-urilor și cetățenilor de a identifica și expune marile averi acumulate în mod ilegal, și al slăbiciunilor majore ale sistemului național de formare inițială și continuă a judecătorilor.

Corupția a reprezentat disfuncția majoră în actul de guvernare în ultimele trei decenii. Odată cu dezintegrarea sistemului sovietic și cu trecerea la etapa acumulării sălbatice de capital, corupția a devenit foarte rapid uleiul care ungea roțile dințate ruginite ale economiei moldovenești. În anul 1999, Indicele de Percepție a Corupției, calculat de organizația Transparency International, era de 26 (nivelul 0 vorbește de corupție absolută, nivelul 100 - de integritate absolută). Deși se părea că situația nu mai are unde să se înrăutățească, în 2002, la un an după preluarea de către comuniștii „reformați” a întregii puteri, indicele de percepție a scăzut la 21. Situația s-a îmbunătățit lent, indicele atingând nivelul de 36 în anul 2012, după care, odată cu frauda bancară și oligarhizarea fățișă a instituțiilor statului, Republica Moldova a fost din nou retrogradată, ajungând, în 2016, la nivelul de 30. În următorii ani, situația s-a îmbunătățit parțial, scorul obținut de Moldova în 2020 fiind de 34. Cu asemenea ritmuri, țara are nevoie de 45-50 de ani pentru a ajunge la nivelul unde astăzi se află, bunăoară, Estonia.

Pentru a-și consolida competitivitatea, Republica Moldova trebuie să valorifice mai eficient capitalul uman, să se tehnologizeze, să-și consolideze securitatea energetică și să devină mai imună la schimbările climaterice. Situația internă și externă a Republicii Moldova este în continuă schimbare și țara nu reușește să țină pasul cu tendințele tehnologice, economice și culturale, adaptându-se cu greu la noile provocări de dezvoltare. Acestea sunt multe la număr, însă considerăm că țara va trebui să abordeze mult mai hotărât câteva provocări monumentale care stau în fața sa, și anume:

● Modernizarea sistemului educațional. Reforma efectivă a educației trebuie să înceapă cu reforma sistemului de instruire inițială și continuă a cadrelor didactice, cu finanțarea prioritară a școlii, cu ridicarea standardelor profesionale și a remunerării cadrelor didactice, cu adaptarea curriculumului la noile realități tehnologice și cu flexibilizarea metodelor de implementare a acestuia, inclusiv prin reducerea formalismului birocratic care însoțește procesul didactic. Trebuie utilizate mult mai intens platformele online pentru ca a le permite copiilor să aibă acces la cele mai bune surse de învățare - pandemia Covid-19 a demonstrat că acest lucru este și posibil, și necesar. Școala, în egală măsură, trebuie să pună accentul pe învățare și pe educare. Copiii trebuie să fie protejați de sursele de influență culturală nefastă, care îi îndreaptă pe piste greșite în viață, iar dragostea pentru carte și cunoștințe trebuie să fie promovată ca valoare supremă în societate.

● Recuperarea decalajului tehnologic. Factorii necesari procesului de convergență tehnologică trebuie să fie asigurați cu mult înainte de a vedea rezultatele. Încă din școală, trebuie stimulată și încurajată creativitatea copiilor, iar disciplinele depășite, precum „Educația tehnologică”, trebuie să fie înlocuite cu „Robotica” și cu „Programarea Calculatorului”. Este necesară majorarea semnificativă a burselor la specialitățile ȘTIM (știință, tehnologii, inginerie, matematică) pentru ca tinerii să aleagă mai curajos aceste discipline. În sectorul cercetare și dezvoltare trebuie încurajate activ asimilarea, re-ingineria și adaptarea inovațiilor și soluțiilor tehnologice, precum și cercetările aplicative în cadrul unor parteneriate internaționale la subiecte care în mod direct răspund priorităților societății. Politica de atragere a ISD trebuie să țintească în mod deliberat integrarea furnizorilor locali în lanțurile tehnologice și de aprovizionare internaționale. Totodată, este necesară dezvoltarea mai activă a pieței de capital, pe lângă cea a serviciilor bancare, pentru a spori accesul la finanțare. Aici însă este important de realizat că o serie de factori structurali, cum ar fi conflictul transnistrean și vulnerabilitățile la șocurile externe, mențin riscurile de țară la nivel înalt, ceea ce se reflectă și în costurile la care se împrumută Republica Moldova din exterior.

● Creșterea accelerată a productivității muncii. Republica Moldova se confruntă cu provocări demografice majore, determinate, în special, de emigrarea intensivă și de îmbătrânirea tot mai rapidă a populației. Astfel, în decurs de maximum un deceniu, acel respiro oferit de reluarea creșterii vârstei de pensionare va fi epuizat. Aceasta va pune o povară tot mai mare asupra generațiilor economic active. În plus, dezvoltarea tehnologică tot mai rapidă, automatizarea, robotizarea și avansarea inteligenței artificiale vor reduce enorm valoarea muncii necalificate. În condiția când rata de fertilitate mai degrabă va continua să scadă, iar emigrarea, în cel mai optimist scenariu, se va modera, dar nu va ranversa, singura șansă pentru ca Republica Moldova să se adapteze la aceste noi realități este creșterea rapidă a productivității muncii. Dezvoltarea educației va conduce la creșterea competențelor angajaților, care vor fi mai capabili să mânuiască eficient noile tehnologii, dar, pe lângă aceasta, sunt necesare importante schimbări culturale în atitudinea față de muncă, în paralel cu dezvoltarea capacităților de prognoză a pieței muncii și de prospectivă tehnologică, economică și financiară. Totodată, Republica Moldova are nevoie de o reindustrializare inteligentă care, cel mai realist, ar trebui să se sprijine pe investiții străine directe, să valorifice plenar baza locală de materii prime și care să rezulte în lărgirea asortimentului de bunuri care încorporează o valoare adăugată înaltă. Aceasta subliniază, o dată în plus, importanța educației tehnologice, care ar trebui să fie o garanție că retehnologizarea țării se produce în paralel cu crearea noilor locuri de muncă, mai productive, nu doar cu lichidarea celor neproductive.

● Adaptarea la schimbările climaterice. Fenomenele meteo cu caracter tot mai violent care se observă în ultimele decenii în lume, inclusiv în Europa de Est și în Republica Moldova, tind să se permanentizeze, condiționate fiind de încălzirea globală. Republica Moldova riscă să fie prinsă nepregătită pentru a face față riscurilor atipice cu care s-au confruntat alte țări în ultimii ani. Pe lângă faptul că este expusă și vulnerabilă, țara are rezerve limitate de reziliență și de recuperare în cazul unui cataclism de proporții. Are Moldova o strategie concretă dacă o secetă catastrofală durează nu un an, ci doi sau trei ani? Tactic și operațional, sunt serviciile specializate capabile să reacționeze în cazul declanșării unor incendii de pădure de proporția celor din Europa de Sud din vara anului 2021? În ce măsură este infrastructura urbană pregătită să facă față unor ploi violente de durată? Aceste întrebări nu au un răspuns clar la nivel conceptual și, din câte cunoaștem, nici planuri operaționale detaliate de reacție nu există. După cum arată exemplele țărilor lovite de cataclismele naturale în ultimii ani, costurile de pregătire pentru aceste evenimente sunt mai mult decât îndreptățite de posibilele lor magnitudine și impact.

● Consolidarea securității energetice. Criza energetică din 2021, manifestată pe de o parte, prin creșterea puternică a prețurilor la gaze naturale și produse petroliere, și, pe de altă parte, prin riscurile de aprovizionare cu gaze naturale în volume necesare cu repercusiuni și asupra sectorului energiei electrice, a scos în evidență multiple carențe privind securitatea energetică a țării. Chiar dacă s-a reușit prelungirea cu 5 ani a contractului cu Gazprom, fapt ce va asigura livrarea gazelor naturale în volume necesare și la un preț mult mai avantajos comparativ cu cel de burse, Guvernul trebuie să-și învețe lecția și să demareze un program amplu și consistent de consolidare a securității energetice: diversificarea importurilor de gaze naturale prin procurarea gazelor naturale de la bursele internaționale în perioadă caldă a anului, când prețurile spot sunt cele mai mici pentru înmagazinare în Ucraina și România și complementarea în rețea a gazului importat de la Gazprom, implementarea plenară a Pachetului energetic 3 și dezvoltarea pieței interne de gaze naturale, accelerarea interconexiunii cu România pe dimensiunea energiei electrice și fortificarea rețelelor interne de energie electrică și a interconexiunii cu Ucraina, subvenționarea firmelor și populației în vederea sporirii eficienței energetice și diversificarea surselor de energie și, nu în ultimul rând, stingerea datoriilor istorice acumulate de complexul energetic de pe malul drept față de Moldovagaz.