01:24:41 07.04.2026
Stiri

Raport: Rusia și China încearcă sistematic să semene neîncredere în vaccinurile occidentale anti-COVID. Metodele folosite

Actualitate 29.04.2021 09:17 Vizualizări1452
Raport: Rusia și China încearcă sistematic să semene neîncredere în vaccinurile occidentale anti-COVID. Metodele folosite

Presa din Rusia și China încearcă în mod sistematic să semene neîncredere în vaccinurile occidentale împotriva COVID-19, în cele mai recente campanii de dezinformare, menite să divizeze Occidentul. Informația apare într-un un raport al Uniunii Europene, potrivit Reuters.

Din decembrie 2020 până în aprilie anul acesta, presa de stat din cele două țări a promovat știri false în mai multe limbi, accentuând preocupările privind siguranța vaccinurilor, făcând legături nedovedite între vaccin și decese în Europa și promovând vaccinurile rusești și chinezești ca fiind superioare, potrivit raportului, citat de digi24.ro.

Kremlinul și Beijingul neagă acuzațiile de dezinformare ale UE, în condițiile în care blocul european încearcă să colaboreze cu Google, Facebook , Twitter și Microsoft pentru a limita răspândirea știrilor false.

„Diplomația vaccinului” promovată de ruși și chinezi „este combinată cu eforturi de dezinformare și manipulare pentru a submina încrederea în vaccinurile fabricate în Occident”, arată raportul european.

„Atât Rusia, cât și China folosesc presa controlată de stat, rețele de publicații apropiate și rețelele sociale, inclusiv conturile oficiale diplomatice de pe rețelele sociale, pentru a atinge aceste obiective”, se arată în raport.

UE și NATO acuză în mod regulat Rusia de acțiuni ascunse, inclusiv dezinformare, pentru a încerca să destabilizeze Occidentul prin exploatarea diviziunilor din societate.

Problemele privind furnizarea vaccinurilor AstraZeneca, precum și efectele secundare foarte rare ale vaccinurilor AstraZeneca și Johnson & Johnson au fost exploatate în aceste campanii de dezinformare, se arată în raport.

„Atât canalele oficiale chineze, cât și mass-media pro-Kremlin au amplificat conținutul cu privire la presupusele efecte secundare ale vaccinurilor occidentale, denaturând și senzaționalizând relatările din presa internațională și asociind unele decese cu vaccinul Pfizer / BioNTech în Norvegia, Spania și în alte țări”, se arată în document.

Rusia neagă că ar folosi astfel de tactici, iar președintele Vladimir Putin a acuzat „dușmanii” țării că au vizat Rusia prin răspândirea de știri false despre coronavirus.

Anul trecut, China a încercat să blocheze un raport al UE potrivit căruia Beijingul răspândea dezinformări cu privire la pandemia de coronavirus, potrivit unei anchete a Reuters.

Deși UE nu și-a vaccinat cei 450 de milioane de cetățeni la fel de repede ca Marea Britanie, care nu mai este membru al blocului comunitar, campaniille de vaccinare prind acum viteză.

Dar presa rusă a relatat că „Brexit-ul a salvat Marea Britanie” de „haosul vaccinului care cuprinde UE”. Astfel de abordări indică un efort de a semăna divizare în blocul comunitar, arată raportul european.

În raport, UE mai spune că, de pe contul oficial de Twitter al vaccinului Sputnik V, Rusia a încercat să submineze încrederea publicului în Agenția Europeană pentru Medicamente.

Pe de altă parte, China și-a promovat vaccinurile drept „un bun public global” și „le prezintă ca fiind mai potrivite pentru țările în curs de dezvoltare și, de asemenea, pentru Balcanii de Vest”, a se arată în raport. Aceasta,în condițiile în care țările din Balcanii de Vest sunt văzute ca posibili viitori membri ai UE.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
06.04.2026 08:29 642 Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026 07:55 1113 Horoscopul zilei 05.04.2026
04.04.2026 08:15 1292 Horoscopul zilei 04.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.25 1 USD 17.53 1 RON 3.97 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte