Stiri

RAPORT „Promo-LEX”: Igor Dodon, politicianul din R. Moldova care a incitat cel mai des la URĂ pe parcursul acestui an

Politică 26.11.2018 14:19 Vizualizări1950
RAPORT „Promo-LEX”: Igor Dodon, politicianul din R. Moldova care a incitat cel mai des la URĂ pe parcursul acestui an

Cele mai afectate grupuri din R. Moldova de discursul de ură sunt persoanele LGBT, femeile, politicienii și simpatizanții lor, unioniștii, persoanele cu nevoi speciale și musulmanii. Totodată, cel mai des discursul de ură s-a manifestat în context politic (42%) și religios (40%), iar autorii discursului de ură au fost în majoritatea cazurilor bărbații (88%).

Potrivit
unui raport făcut public astăzi de Asociația „Promo-LEX”, care a identificat 457 de cazuri în perioada 15 februarie – 15 august 2018, cel mai des discursul de ură a fost utilizat de reprezentanții partidelor „ȘOR”, PSRM, PN și PCRM.

Igor Dodon este politicianul care cel mai des a incitat la ură, urmat de Ilan Șor, Marina Tauber, Renato Usatîi, Vladimir Voronin, Valeriu Munteanu, Bogdan Țîrdea, Corneliu Dudnic, Vasile Bolea sau Andrei Năstase . Ghenadie Văluță este figura religioasă care cel mai des a promovat intoleranța în context religios, transmite deschide.md.

„Deficiențele legislației și lipsa mecanismelor este deosebit de pronunțată în context electoral, în care discursul de ură este complet necontrolat”, spune Dumitru Sliusarenco de la „Promo-LEX”, unul dintre autorii acestui raport.

Autorul recomandă partidelor politice și politicienilor să condamne discursul de ură și să adopte politici interne pentru a combate acest fenomen. În același timp, mass-media trebuie să reflecte prudent astfel de cazuri, să dezvolte instrucțiuni interne pentru a nu amplifica discursul de ură și să se abțină de la utilizarea stereotipurilor și prejudecăților în materialele jurnalistice.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.11.2026 01.11.2026 11:56 481 Horoscopul zilei 01.11.2026
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 950 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri