R. Moldova și România, la 30 de ani de stabilire a relațiilor diplomatice: Expoziția „Istoria costumului diplomatic românesc”, vernisată la sediul MAEIE din Chișinău
1592
Ambasada României în R. Moldova O expoziție dedicată aniversării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și România, numită „Istoria costumului diplomatic românesc”, a fost vernisată marți, 26 octombrie, la sediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova (MAEIE).
Ceremonia a fost deschisă de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, și de Ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniță. La eveniment au mai participat ambasadori și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, precum și diplomați din cadrul MAEIE.
În discursul rostit cu acest prilej, Ambasadorul Daniel Ioniță a subliniat relația specială dintre România și Republica Moldova, bazată pe cinci fundamente: filonul identitar comun, un cadru juridic de excepție, legăturile inter-instituționale și inter-personale solide, faptul că România este principalul partener comercial-economic al Republicii Moldova și, nu în ultimul rând, empatia și solidaritatea, reafirmate cu ocazia sprijinului reciproc oferit în contextul crizei pandemice COVID-19.
„În acest tablou general, expoziția de costume diplomatice românești vine să substanțieze caracterul special al relațiilor bilaterale dintre România și Republica Moldova”, a subliniat Ambasadorul român, citat de un comunicat de presă al misiunii diplomatice de la Chișinău.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a reamintit că România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova. De asemenea, a subliniat că România a fost întotdeauna alături de Republica Moldova atât în primele zile ale independenței, cât și în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Făcând referire la expoziția-vernisaj, ministrul Nicu Popescu și-a încheiat discursul spunând că „…este important ca diplomații să lase lucruri fizice, care dăinuiesc și supraviețuiesc atât modei, cât și activității acestora. Scopul nostru este ca, la o ulterioară expoziție de acest gen, să fim noi cei demodați, dar podurile construite de noi să asigure buna circulație a oamenilor peste râul Prut”.
Ambasadorul României a oferit pentru biblioteca Institutului Diplomatic al MAEIE câteva exemplare din două lucrări bilingve, română și engleză, scrise pe baza unor documente de arhivă, intitulate „România în Mica Înțelegere. Alianța defensivă la centenar” și „România și Polonia: un secol de alianță”.
Expoziția poate fi vizionată la sediul MAEIE până pe data de 5 noiembrie 2021.
14.04.2026
13:42
151
Alertă meteo cod galben de înghețuri pentru 15.04.2026
14.04.2026
11:46
287
MEC și Caritas Moldova lansează un parteneriat pentru medii de învățare pozitive și bunăstarea elevilor în școlile din Republica Moldova
14.04.2026
10:35
367
AIPA a alocat peste 53 milioane de lei subvenții agricultorilor în doar cinci zile din aprilie 2026
14.04.2026
09:26
494
Doi tineri din Soroca, care au omorât cu deosebită cruzime un bărbat, condamnați la câte 20 de ani de închisoare
14.04.2026
08:44
410
Horoscopul zilei 14.04.2026
14.04.2026
04:21
534
OpenAI își întărește divizia de fintech prin preluarea startup‑ului de planificare financiară Hiro Finance
14.04.2026
00:20
618
Uber și Nuro testează în San Francisco un serviciu premium de robotaxi cu SUV-uri Lucid Gravity autonome
13.04.2026
22:36
646
Raport Stanford: prăpastie tot mai mare între experții în inteligență artificială și percepțiile publicului larg
13.04.2026
20:50
688
Hackerii sparg Booking.com și accesează datele personale ale clienților din întreaga lume
13.04.2026
20:36
663
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
14.04.2026
11:46
241
MEC și Caritas Moldova lansează un parteneriat pentru medii de învățare pozitive și bunăstarea elevilor în școlile din Republica Moldova
14.04.2026
10:35
340
AIPA a alocat peste 53 milioane de lei subvenții agricultorilor în doar cinci zile din aprilie 2026
14.04.2026
09:26
458
Doi tineri din Soroca, care au omorât cu deosebită cruzime un bărbat, condamnați la câte 20 de ani de închisoare
14.04.2026
08:44
390
Horoscopul zilei 14.04.2026
14.04.2026
04:21
518
OpenAI își întărește divizia de fintech prin preluarea startup‑ului de planificare financiară Hiro Finance
14.04.2026
00:20
602
Uber și Nuro testează în San Francisco un serviciu premium de robotaxi cu SUV-uri Lucid Gravity autonome
13.04.2026
22:36
630
Raport Stanford: prăpastie tot mai mare între experții în inteligență artificială și percepțiile publicului larg
13.04.2026
20:50
681
Hackerii sparg Booking.com și accesează datele personale ale clienților din întreaga lume
13.04.2026
20:36
654
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
1052
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
863
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
816
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
2054
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1900
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
2270
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
1063
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
1042
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
1031
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1325
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1306
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1277
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1738
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1649
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1833
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1417
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
MEC și Caritas Moldova lansează un parteneriat pentru medii de învățare pozitive și bunăstarea elevilor în școlile din Republica Moldova
AIPA a alocat peste 53 milioane de lei subvenții agricultorilor în doar cinci zile din aprilie 2026
Doi tineri din Soroca, care au omorât cu deosebită cruzime un bărbat, condamnați la câte 20 de ani de închisoare
Horoscopul zilei 14.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














