R. Moldova: Răpeau oameni, îi deposedau de acte de identitate și perfectau credite de împrumut pe numele lor
2563
Mai mulți locuitori săraci din raioanele Comrat și Basarabeasca s-au trezit cu sume mari împrumutate de la bancă, fiind înșelați de către o grupare criminală. Mai mult, o femeie a fost răpită, i-au fost luate actele de identitate și s-a trezit ulterior cu datorii la bancă.
Procuratura Generală anunță că cei trei membri ai grupării, două femei şi un bărbat cu vârste cuprinse între 18 şi 53 de ani, au fost condamnaţi la pedepse de 12 ani şi 6 luni închisoare, cu amendă de 150 de mii de lei, 10 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, trei ani închisoare cu suspendare.
Potrivit procurorilor, inculpaţii au racolat, în perioada lunilor iunie – iulie 2018, mai mulţi locuitori ai raioanelor Comrat şi Basarabeasca pe care, prin înşelăciune, i-au transportat la fililalele unor bănci comerciale din oraşele Chişinău, Cimişlia, Hânceşti şi Comrat. Sub pretextul investirii unor sume de bani în activitatea unei firme, care de fapt nu exista, pe numele victimelor au fost perfectate contracte de împrumut, banii intrând ulterior, în posesia inculpaţilor.
Conform accestei scheme, inculpaţii au înşelat 10 persoane, toate din familii social-vulnerabile, o parte dintre care erau pensionari. Suma prejudiciului adus acestora se ridică la peste 80 de mii de lei.
De asemenea, procurorii au mai demonstrat că inculpaţii au răpit o femeie, pe care au urcat-o cu forţa în maşină şi au dus-o la domiciliul unuia dintre aceştia din Basarabeasca, unde au deposedatat-o de actele de identitate. Timp de aproximativ o săptămână, cât aceasta a fost privată ilegal de libertate, inculpaţii au perfectat pe numele victimei credite de împrumut.
Într-un alt episod, membrii grupului criminal organizat au fost găsiţi vinovaţi şi de sustragerea telefonului mobil de la un bărbat.
Toţi membrii grupului criminal sunt încarcerați, iar sentinţa este cu drept de atac.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.08.2026
11:50
12.08.2026
11:48
12.08.2026
11:42
12.08.2026
11:38
12.08.2026
11:38
12.08.2026
11:07
12.08.2026
11:07
12.08.2026
11:01
12.08.2026
10:42
12.08.2026
10:37
12.08.2026
10:32
12.08.2026
10:23
12.08.2026
10:02
12.08.2026
09:39
12.08.2026
09:34
12.08.2026
07:26
12.08.2026
07:04
12.08.2026
03:14
12.08.2026
02:26
12.08.2026
02:17
12.08.2026
00:52
11.08.2026
23:41
11.08.2026
23:23
11.08.2026
22:49
11.08.2026
21:49
Zelenski anunță că Ucraina a trimis SUA un plan de încheiere a războiului și avertizează asupra unei noi mobilizări ruse după alegeri
Atac cu drone ucrainene paralizează terminalul de cereale Novorossiisk, pagube și răniți în portul rusesc de la Marea Neagră
SUA cer, Ucraina se conformează: Kievul oprește atacurile cu drone asupra petrolierelor din Marea Neagră
Moldelectrica devine societate pe acțiuni cu capital de stat, dar rețeaua de transport rămâne proprietate publică


















