21:38:27 26.02.2026
Stiri

R. Moldova ÎMBĂTRÂNEȘTE: Aproape un SFERT din populație are vârsta de peste 60 de ani. O femeie trăiește, în medie 78,6 ani, iar un bărbat - 74,1 ani

Actualitate 30.09.2021 12:42 Vizualizări1594
R. Moldova ÎMBĂTRÂNEȘTE: Aproape un SFERT din populație are vârsta de peste 60 de ani. O femeie trăiește, în medie 78,6 ani, iar un bărbat - 74,1 ani
Poză simbol

La începutul anului 2021, coeficientul de îmbătrânire a populaţiei din R. Moldova a constituit 22,5%, ceea ce corespunde unui nivel înalt de îmbătrânire demografică.

Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), la începutul anului curent, în R. Moldova locuiau 584 de mii de persoane în vârstă de 60 de ani şi peste, ceea ce constituie 22,5% din totalul populației cu reședință obișnuită.

Din numărul total al vârstnicilor, 349,5 mii de persoane erau femei sau 59,9%.

Ponderea persoanelor în vârstă de peste 60 de ani este în creştere continuă. Comparativ cu începutul anului 2017, coeficientul de îmbătrânire a populaţiei a înregistrat o majorare cu 3,3%.

Potrivit acelorași date, coeficientul îmbătrânirii populației feminine la începutul anului 2021 era cu 6,9% mai înalt faţă de cel al bărbaţilor şi a constituit 25,8% comparativ cu 18,9% în cazul bărbaţilor.

Durata medie a vieții populației în vârstă de 60 de a scăzut, ani în perioada anilor 2016 - 2020, cu 0,5 ani în cazul bărbaţilor şi cu 0,2 ani în cel al femeilor. În rezultat, s-a înregistrat creşterea decalajului dintre durata medie a vieții la vârsta de 60 de ani a bărbaţilor şi a femeilor, de la 4,2 ani (în a.2016) la 4,5 ani (în a.2020) în favoarea femeilor.



Astfel, o femeie în vârstă de 60 de ani va mai trăi estimativ, încă 18,6 ani, în timp ce durata medie a vieții unui bărbat la 60 de ani este de 14,1 ani, potrivit datelor anului 2020. Principalele cauze ale mortalităţii vârstnicilor au fost bolile aparatului circulator (64,4% din totalul decedaţilor din această grupă de vârstă), tumorile maligne (13,4%) şi bolile aparatului digestiv (5,5%).

BNS mai precizează că mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă la 1 ianuarie 2021 a constituit 2 067 de lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 12,2%. Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă în cazul bărbaţilor a constituit 2 409 lei comparativ cu 1 919 lei în cazul femeilor.



Valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari în anul 2020 a constituit 1 759 de lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 3,1%.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.18 1 USD 17.14 1 RON 3.96 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte