R. Moldova a IMPORTAT de două ori mai mult decât a EXPORTAT, de la începutul anului: Din Rusia am cumpărat de trei ori mai MULT decât am vândut
5735
Deși a exportat mărfuri în valoare de peste 878 de milioane de dolari în primele patru luni ale anului curent, R. Moldova a importat de două ori mai mult.
Datele Biroului Național de Statistică arată că, în ianuarie-aprilie 2018, importurile de mărfuri au constituit 1,77 de miliarde de dolari, mai mult cu 27,2% decât în perioada similară din 2017.
Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene s-au cifrat la 888,8 milioane de dolari, deținând o pondere de 50,2% în total importuri. Importurile de mărfuri provenite din țările CSI au avut o valoare de 423,8 milioane de dolari, care echivalează cu o cotă de 23,9% în totalul importurilor.
În Rusia, de exemplu, am exportat mărfuri în valoare de 74 de milioane de dolari, dar am importat din acest stat produse de peste 240,6 milioane de dolari în primele patru luni din anul curent.
În ianuarie-aprilie 2018, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017, au sporit importurile de mașini și aparate electrice și părți ale acestora cu 51,1%, gaze și produse industriale obținute din gaz cu 31,5%, petrol, produse petroliere și produse înrudite cu 21,1%, legume și fructe de 1,6 ori, vehicule rutiere cu 30,8% etc.
Totodată au scăzut importurile de zahăr, preparate pe bază de zahăr și miere cu 59,9%, articole de voiaj cu 65,5%, tutun brut și prelucrat cu 32,4% etc.
Decalajul considerabil în evoluția exporturilor și importurilor Republicii Moldova a determinat acumularea în ianuarie-aprilie 2018 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 892,7 milioane de dolari, cu 182,9 milioane mai mare față de cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017.
Majoritatea importurilor de mărfuri au fost realizate cu mijloacele de transport rutier - 81,7%, fiind urmate de instalațiile fixe de transport - 6,8%, transportul feroviar - 5,5%, maritim și aerian - cu câte 2,6%.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















