Putin caută o ieșire dintr-un război pe care l-a început, dar pe care nu-l poate duce până la capăt

Sub conducerea președintelui Vladimir Putin, armata rusă a invadat Ucraina presupunând că înfrângerea fostei republici sovietice va fi rapidă și completă, aducând Rusia la granița de est a NATO.

Rusia nu a reuşit să-şi atingă obiectivele, desigur, interpretând greşit informaţiile despre apărarea Ucrainei şi subestimând intenţiile Statelor Unite şi ale Germaniei, despre care Moscova a presupus că vor veni cu un fel de rezoluţie atunci când petrolul rusesc ar înceta să mai ajungă la alte state. În schimb, SUA au trimis cantităţi masive de arme la Kiev, Germania s-a descurcat cu lipsa energiei ruseşti, iar Ucraina a continuat să deţină cea mai mare parte a teritoriul său, scrie George Friedman într-o analiză Geopolitical Futures.

Problema de bază a fost că armata rusă nu era pregătită să ducă războiul. Din acest motiv, Putin a adus Grupul Wagner, compania privată de apărare în care părea să aibă mai multă încredere decât în proprii comandanți. Grupul Wagner și personalul superior rus s-au angajat în bătălii progresiv intense pentru strategie și alocarea proviziilor, culminând cu o insurecție și, mai târziu, cu prăbușirea avionului în care se afla finanțatorul Wagner, Evgheni Prigojin. De atunci, Putin a trebuit să se bazeze pe comanda armatei regulate, rezultând o incapacitate de a impune victoria decisivă.

Există multe speculații cu privire la motivele pentru care nu a reușit să facă acest lucru. Teoria mea este că Putin nu a avut înlocuitori competenți. Cu toate acestea, în ultima săptămână, el a început să facă ordine într-un mod ciudat, eliberând și repartizând miniștrii Apărării și comandanții militari în posturi de consilieri speciali și de securitate națională, în timp ce îi rotește pe cei cu experiență în economie, în posturi militare și de apărare. Unii dintre cei de la vârf au fost arestați sub acuzații de corupție.

Putin a explicat că războiul din Ucraina este în aceeași măsură o problemă economică pe cât este și militară, iar demiterea acestor lideri nu fusese determinată de eșecul lor, ci de nevoia de experți în economie. I-a demis dându-le asigurarea că încă se aflau în poziția de a ghida armata. A fost un soi ciudat de treabă casnică, iar asta m-a făcut să mă gândesc la demiterea directorilor executivi, în mediul privat, prin plasarea lor în poziții importante, permițându-le să păstreze aparențele și, ideal, să prevină răzbunarea.

Raționamentul din spatele remanierii a devenit mai clar la sfârșitul săptămânii trecute, când Putin a oferit un acord de pace bazat pe împărțirea Ucrainei de-a lungul liniilor de luptă actuale. (Propunerea a venit prin surse de la Reuters, mai degrabă decât prin canale diplomatice, dându-i lui Putin șansa de a o respinge oficial.) Aceasta a fost urmată de o ofensivă asupra Harkovului. Cu alte cuvinte, Putin a propus pacea, dar a neglijat să menționeze că va folosi timpul necesar Occidentului pentru a evalua planul de a ataca sau de a muta linia. În special, el s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping înainte de propunere, probabil pentru a cere ajutor material sau ofensiv – un truc menit să distragă atenția Washingtonului. China a înconjurat pentru scurt timp Taiwanul cu nave, dar de atunci le-a rechemat. Astfel s-a încheiat „amenințarea” Chinei de a deschide un al doilea front.

Ceea ce este interesant la propunerea lui Putin este că, deși este atractivă pentru inamicii săi, nu rezolvă în mod dramatic problema profunzimii strategice a Rusiei. Ar pune capăt unui război care impune costuri uriașe Ucrainei și națiunilor aliate, lăsând o mare parte din Ucraina intactă, dar războiul s-ar termina la fel.

Și nu i-ar aduce prea multe avantaje personale lui Putin, care trebuie să iasă dintr-un fiasco de doi ani cu mai multe lucruri de arătat decât tentative de insurecţie, atacuri teroriste la Moscova şi conducerea ucraineană încă în funcţie.

În acest moment, Putin se luptă pentru propria credibilitate și, prin urmare, pentru moștenirea sa. El a trebuit să facă un gest pentru țara sa obosită de război - atractiv în sine, dar deocamdată doar conceptual. Următorul pas trebuie să fie stabilirea unui front stabil pe care să lucreze. Ceea ce pare să se întâmple este că Putin recunoaște slăbiciunea armatei sale și încearcă să își limiteze responsabilitatea pentru insuficiențele acesteia printr-o remaniere ciudată a personalului. De asemenea, el încearcă să forțeze SUA să accepte reguli vagi din cauza epuizării publicului ca urmare a războiului. Există o opoziție față de război, dar nu a fost suficient de puternică pentru a forța mâna SUA. Și, probabil, speră că războiul dintre Hamas și Israel va deturna aprovizionarea SUA. Pe scurt, el caută acum o ieșire dintr-un război pe care l-a început, dar pe care nu-și poate permite să-l ducă până la capăt, concluzionează George Friedman în Geopolitical Futures.