Publicitatea și teleshopping-ul, PERMISE în cadrul emisiunilor retransmise din străinătate: Curtea Constituțională a anulat o prevedere din Codul serviciilor media audiovizuale, adoptată recent de Parlament
1743
Secunda TV
Articolul din Codul serviciilor media audiovizuale, potrivit căruia distribuitorii de servicii media nu aveau dreptul să introducă publicitate sau teleshopping în serviciile media audiovizuale retransmise, a fost declarat neconstituțional de către Înalta Curte.
Verdictul a fost pronunțat miercuri, după ce mai multe societăți comerciale ce retransmit programe de televiziune străine, în special din Federația Rusă, au ridicat o excepție de neconstituționalitate.
Magistrații Curții Constituționale au reieșit din prevederile Constituției R. Moldova care garantează libertatea de exprimare, dar au făcut referire și la Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, care putea fi aplicată în acest caz.
„Curtea a observat că Republica Moldova a ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Conform articolului 4 din această Convenție, părțile semnatare trebuie să asigure libertatea de expresie şi de informare conform articolului 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale. Părțile trebuie să garanteze libertatea de recepție şi nu trebuie să se opună retransmiterii pe teritoriul lor a serviciilor de programe care se conformează dispozițiilor Convenției. Cu alte cuvinte, Curtea a reținut că dreptul la libertatea de exprimare include și dreptul de a retransmite programe străine care includ publicitate sau teleshopping.
Curtea a observat că prevederile contestate sunt rigide și stabilesc o măsură generală în privința distribuitorilor de servicii medii audiovizuale străine. Așadar, legislatorul a instituit o obligație absolută și nu a diferențiat distribuitorii de servicii media care retransmit programe din statele care au ratificat Convenția sau din statele care nu au ratificat-o. Această măsură generală se aplică situațiilor prestabilite, indiferent de circumstanțele fiecărui caz.
Așadar, legislatorul a preferat o măsură generală în detrimentul unor măsuri individuale. Totuși, legislatorul putea adopta măsuri legislative individuale care să realizeze la fel de eficient scopurile legitime urmărite. Măsurile individualizate puteau limita mai puțin exercitarea dreptului la libertatea de exprimare a distribuitorilor de servicii media audiovizuale străine, în comparație cu măsura generală contestată”, cităm din decizia CC.
Analizând dispozițiile Convenției, Curtea a observat că atunci când un public precis al unui stat-parte este vizat în mod special și cu o oarecare regularitate de programele de publicitate sau de teleshopping într-un serviciu de programe transmise dintr-un alt stat-parte, programele de publicitate sau de teleshopping în discuție nu trebuie să eludeze normele care reglementează publicitatea televizată sau teleshopping-ul în statul-parte al cărui public este vizat.
„Prin urmare, având în vedere că legislatorul a instituit o obligație absolută, fără a lua în calcul măsurile mai puțin intruzive în libertatea de exprimare a distribuitorilor de servicii media audiovizuale și fără a diferenția programele retransmise din statele parte la Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră și din statele care nu sunt parte la Convenție, Curtea a conchis că prevederile contestate din articolul 66 alin. (7) din Codul serviciilor media audiovizuale sunt neconstituționale”, a stabilit Înalta Curte.
Menționăm că, anterior, Parlamentul a interzis difuzarea, pe teritoriul R. Moldova, a emisiunilor informative și analitice produse în state care nu au semnat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, inclusiv în Federația Rusă, cu scopul de a proteja spațiul audiovizual autohton. Prevederea a fost anulată ulterior de fosta guvernare prorusă a lui Igor Dodon.
24.03.2026
15:13
66
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
38
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
85
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
93
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
193
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
161
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
167
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
155
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
482
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
333
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
57
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
63
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
91
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
56
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
462
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
317
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
587
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
362
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
460
Horoscopul zilei 24.03.2026
548
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
643
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
3523
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
664
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
622
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
767
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
712
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
691
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
776
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
729
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
765
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
747
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
696
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
705
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
754
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
922
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














