Propuneri de sancțiuni drastice în educație: două cadre didactice riscă să-și piardă gradele pentru abateri etice majore
1182
Consiliul de Etică al Ministerului Educației și Cercetării a propus retragerea gradelor didactice și manageriale pentru două cadre didactice, după constatarea încălcării normelor de conduită și integritate profesională. Această solicitare va fi trimisă către Consiliul Republican de Atestare, structura responsabilă de acordarea gradelor manageriale și didactice.
În ședința de marți, 21 octombrie, membrii consiliului au aprobat propunerea de retragere a gradului managerial I și a gradului didactic II, deținute de directoarea Instituției de Educație Timpurie nr. 32 din Chișinău. Directoarea ar fi cerut părinților 3.000 de lei pentru înscrierea copiilor la grădiniță și contribuții lunare între 500 și 600 de lei. Copiii părinților care au refuzat plățile ar fi fost discriminați.
De asemenea, Consiliul de Etică a inițiat procesul de retragere a gradului didactic superior pentru Natalia Cristeva, șefa Direcției Generale Învățământ din UTA Găgăuzia. Aceasta a fost audiată pe tema deținerii unui card de „Promsvyazbank” (PSB), utilizat în scheme de corupere a alegătorilor, și a participării la mitingul politic din 26 iulie 2025, organizat în sprijinul Evgheniei Guțul, bașcana UTA Găgăuzia.
În conformitate cu Codul de etică al cadrului didactic, activitățile care afectează demnitatea, imaginea publică, normele morale, inclusiv discriminările și implicarea în acțiuni care subminează statul de drept sunt interzise cadrelor de conducere și profesorilor atât în funcție, cât și în public.
Ministerul Educației și Cercetării își reafirmă poziția fermă privind respectarea integrității și transparenței în sistemul educațional, principii esențiale pentru asigurarea încrederii părinților și protecția drepturilor copiilor.
23.03.2026
23:25
431
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:16
366
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
475
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
471
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
468
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
475
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
519
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
530
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
568
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
550
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
23:25
295
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
392
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
350
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
459
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
459
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
452
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
462
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
511
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
525
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
558
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
544
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
530
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
574
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
642
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
641
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
657
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
616
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
689
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
746
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1176
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
843
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
944
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
898
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
900
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
940
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














