Promovarea membrului CSM, Dorel Musteață, în calitate de judecător la CSJ, CONTESTATĂ de unii reprezentanți ai societății civile: „Vremuri bune… legea se interpretează exact ca într-un celebru banc”
2004
Fostul ministru al Justiției, Alexandru Tănase, dar și ex-viceministrul Justiției, Nicolae Eșanu, consideră că promovarea membrului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Dorel Musteață, în calitate de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ) se face cu încălcarea legislației.
Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități a decis astăzi să propună plenului Parlamentului candidatura lui Dorel Musteață pentru funcția de judecător al CSJ, până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani.
Nicolae Eșanu subliniază că Legea cu privire la CSM interzice în mod expres acest lucru. „Participarea la concursul pentru promovarea într-o instanță superioară, transferarea la o instanță judecătorească de același nivel a membrilor CSM din rândul judecătorilor, precum și a judecătorilor detașați la Institutul Național al Justiției și secretariatul CSM se interzic pe perioada exercitării mandatului și timp de 6 luni după încetarea calității de membru sau, după caz, expirarea termenului pentru care a fost detașat”, a citat Eșanu din lege.
În același context, Alexandru Tănase a precizat că fiecare guvernare interpretează legea după bunul plac. „Vremuri bune… legea se interpretează exact ca în celebrul banc despre doi comercianți evrei. La întrebarea cât face 2X2 ei răspundeau: noi cumpărăm sau vindem?”.
Și liderul interimar al Platformei „DA”, Dinu Plîngău, nu vede cu ochi buni promovarea lui Musrteață la CSJ. Potrivit acestuia, Musteață ar fi răsplătit după ce Consiliul Superior al Procurorilor, al cărui membru este, a dat undă verde pentru cercetarea penală a procurorului general Alexandr Stoianoglo.
„După 1,5 h (n.r. ore) de amintiri din copilăria unui judecător, Comisia a decis să dea raport pozitiv pentru numirea în funcția de judecător la CSJ a lui Dorel Musteață. Cine e Dorel Musteață, întrebați-l pe Damir! Să înțeleg că merge schema vot pentru vot. Asta-i reforma justiției?”, întreabă liderul interimar al Platformei „DA”.
26.02.2026
08:00
220
Horoscopul zilei 26.02.2026
26.02.2026
06:39
398
Explozii și atacuri cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene, în timp ce la Geneva reîncep discuțiile pentru oprirea războiului
26.02.2026
04:44
396
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
412
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
438
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
02:51
413
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
26.02.2026
01:36
456
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
554
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
513
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
587
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
26.02.2026
08:00
115
Horoscopul zilei 26.02.2026
26.02.2026
06:39
382
Explozii și atacuri cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene, în timp ce la Geneva reîncep discuțiile pentru oprirea războiului
26.02.2026
04:44
380
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
402
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
427
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
02:51
396
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
26.02.2026
01:36
447
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
546
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
503
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
576
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
25.02.2026
22:44
462
Google înglobează Intrinsic pentru a accelera integrarea inteligenței artificiale în roboții industriali
25.02.2026
22:27
443
Samsung lansează ecrane cu mod de confidențialitate personalizabil pentru aplicații și notificări
25.02.2026
22:18
506
Cum a ajuns un șef al contractorului american L3Harris să vândă rușilor instrumente de hacking de milioane de dolari
25.02.2026
22:10
492
Un editor al lui MrBeast, acuzat de tranzacționare pe bază de informații privilegiate pe platforma Kalshi
25.02.2026
22:04
441
CUDIS lansează noua generație de inele de sănătate cu antrenor AI integrat și recompense pentru obiceiuri sănătoase
25.02.2026
21:25
640
Presupusul asasin al fostului deputat ucrainean prorus Andrii Portnov, împuşcat la o şcoală de elită din Madrid, capturat în Germania după un mandat european de arestare
25.02.2026
21:23
470
Val de moratorii și tăieri de facilități fiscale împotriva centrelor de date AI în Statele Unite
25.02.2026
21:20
630
Zelenski explică de ce reparaţiile la conducta Drujba vor întârzia în ciuda presiunilor UE şi a acuzaţiilor Ungariei
25.02.2026
21:12
485
Google transformă Gemini în „secretar” pe Android: automatizează comenzi, detectează fraude și extinde funcția Circle to Search
25.02.2026
20:39
471
OpenAI introduce reclame treptat în ChatGPT și promite protejarea datelor și a încrederii utilizatorilor
25.02.2026
20:29
492
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
25.02.2026
20:09
553
Parchetul german clasează dosarul pensionarului care l-a numit pe cancelarul Merz „Pinocchio”, considerând critica legitimă la adresa puterii
25.02.2026
19:34
457
Creatorul OpenClaw, angajat de OpenAI, îi îndeamnă pe dezvoltatori să fie jucăuși cu AI și să trateze programarea asistată de inteligență artificială ca pe o abilitate care se învață în timp
25.02.2026
18:44
540
Tot mai mulți adolescenți americani își caută sprijinul emoțional la chatboți AI, spre îngrijorarea experților și a părinților
25.02.2026
18:42
530
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Limba și literatura română” pentru școlile cu predare în limbile minorităților naționale
Horoscopul zilei 26.02.2026
Explozii și atacuri cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene, în timp ce la Geneva reîncep discuțiile pentru oprirea războiului
Salesforce sfidează „Saaspocalypse”: rezultate financiare în creștere, pariu pe agenți AI și dividend majorat
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














