„Promo-Lex”: peste 155 de mii de cetățeni riscă să NU poată vota la următoarele alegeri. Răspunsul CEC
1522
Circa 155 683 de alegători fără domiciliu sau reședință, adică 4,78% din totalul celor 3 255 361 de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, riscă să nu poată vota la următoarele alegeri, după modificarea sistemului electoral din R. Moldova.
Cel puțin, așa arată un studiu al Asociației „Promo-Lex”, potrivit căruia, în urma modificărilor operate în Codul Electoral la 20 iulie 2017, art. 87 alin. (4) stabilește că alegătorul votează la secția de votare din circumscripția uninominală unde își are domiciliul. La alegerile parlamentare, în circumscripțiile uninominale nu participă alegătorii care nu au domiciliul în circumscripția uninominală respectivă.
„Prin urmare, tratăm condiționarea deținerii unui domiciliu, în sensul Codului electoral, pentru exercitarea dreptului de vot în circumscripția uninominală una ce contravine Constituției, discriminatorie și limitatoare”, constată experții „Promo-Lex”.
Potrivit autorilor studiului, noua redacție a Codului electoral nu specifică nici procedura de vot în circumscripția națională a persoanelor fără domiciliul înscris în actul de identitate.
Pentru a elimina lacunele din legislație, „Promo-Lex” recomandă modificarea art. 87 alin. (4) din Codul electoral cu scopul de a exclude condiționarea deținerii unui domiciliu, în sensul Codului, pentru exercitarea dreptului de vot, tratarea exactă și în conformitate cu normele constituționale de către legislator a mecanismului de realizare a dreptului de vot în cadrul circumscripției naționale sau uninominale la alegerile parlamentare, dar și modificarea art. 80 din Codul electoral în vederea excluderii condițiilor ce limitează dreptul alegătorilor fără domiciliu sau reședință de a semna în susținerea candidaților.
Comisia Electorală Centrală susține, însă, că noua legislație nu limitează dreptul persoanelor fără domiciliu de a vota.
„Actualmente, majoritatea cetățenilor fără domiciliu, peste 90 de mii de alegători din numărul de 155 683, sunt cetățenii Republicii Moldova plecați și stabiliți cu locul de trai peste hotare. Categoria indicată de cetățeni va putea realiza dreptul la vot în oricare secție de votare constituită în străinătate. În privința cetățenilor care, din varii motive nu au stabilit domiciliu, reglementarea exercitării dreptului la vot se regăsește în art.53 din Codul electoral, potrivit căruia ei votează în baza listei electorale suplimentare la secțiile de votare de la ultimul loc de domiciliu. De menționat că până în prezent în procesul de organizare și desfășurare a alegerilor nu au fost identificate situații când unui alegător fără domiciliu nu i s-a permis să voteze la locul ultimului domiciliu.
Mai mult, restricția statuată la art. 87 alin.(4) din Codul electoral, la care face trimitere Asociația „Promo-Lez”, se referă doar la cazurile când alegătorii vin să voteze în altă circumscripție decât în cea în care își au domiciliul. Acest articol nu se referă la alegătorii fără domiciliu. Pentru exemplificare, aplicăm analogia procedurilor electorale utilizate pentru alegerile locale, unde alegătorul cu domiciliul în mun. Bălți nu poate vota pentru aleșii locali din mun.Cahul. În situația în care alegătorul nu are domiciliu, atunci acesta va vota la ultimul loc de domiciliu.
În conformitate cu noile prevederi ale Codului electoral, în cadrul alegerilor parlamentare alegătorii nu vor putea vota pentru deputatul dintr-o altă circumscripție, decât cea unde are înregistrare la domiciliu sau la secția de vot de la ultimul loc de domiciliu”, precizează CEC într-un răspuns pentru Asociația „Promo-Lex”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















