Stiri
Poză simbol
Programul „Prima Casă” ar putea fi implementat din luna martie 2018. Undă verde de la Parlament
Economie
21.12.2017
15:30
2706
2706
Parlamentului a votat, astăzi, Programul de Stat „Prima casă” în lectură finală, iar Guvernul urmează ca, timp de două luni, să aprobe regulamentele necesare pentru implementarea acestei legi.
Programul prevede procurarea apartamentelor și caselor de locuit pe teritoriul Republicii Moldova, în special de către familiile tinere, membrii cărora nu au depășit vârsta de 45 de ani, sunt angajați în câmpul muncii și au venituri oficiale.
Beneficiarii vor putea cumpăra numai locuințe care au fost finalizate și au fost date în exploatare până la data depunerii cererii. Prețul acestora nu trebuie să depășească un milion de lei, iar rata inițială achitată de beneficiar va fi de 10% din preț. De asemenea, beneficiarii nu trebuie să dețină în proprietate o locuință sau să aibă credite ipotecare nestinse.
Creditele ipotecare contractate de persoanele fizice vor fi garantate parțial de către stat. Garanțiile în numele statului vor fi emise de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Creditul va fi acordat de băncile comerciale pe un termen de maximum 25 de ani, în lei moldovenești. Plata lunară achitată de beneficiar nu va depăși 50% din veniturile oficiale salariale nete ale familiei, iar statul va garanta 50% din credit. Beneficiarii nu vor putea înstrăina locuința achiziționată în primii cinci ani de la dobândire, cu excepția cazului de achitare deplină a datoriei pe credit.
Programul prevede procurarea apartamentelor și caselor de locuit pe teritoriul Republicii Moldova, în special de către familiile tinere, membrii cărora nu au depășit vârsta de 45 de ani, sunt angajați în câmpul muncii și au venituri oficiale.
Beneficiarii vor putea cumpăra numai locuințe care au fost finalizate și au fost date în exploatare până la data depunerii cererii. Prețul acestora nu trebuie să depășească un milion de lei, iar rata inițială achitată de beneficiar va fi de 10% din preț. De asemenea, beneficiarii nu trebuie să dețină în proprietate o locuință sau să aibă credite ipotecare nestinse.
Creditele ipotecare contractate de persoanele fizice vor fi garantate parțial de către stat. Garanțiile în numele statului vor fi emise de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Creditul va fi acordat de băncile comerciale pe un termen de maximum 25 de ani, în lei moldovenești. Plata lunară achitată de beneficiar nu va depăși 50% din veniturile oficiale salariale nete ale familiei, iar statul va garanta 50% din credit. Beneficiarii nu vor putea înstrăina locuința achiziționată în primii cinci ani de la dobândire, cu excepția cazului de achitare deplină a datoriei pe credit.
Stiri relevante
10.11.2023
13:29
11708
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
28.06.2021
11:45
17194
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
09.07.2020
16:00
19633
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
26.06.2020
16:19
18007
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
05.06.2020
15:57
13697
Consilierii PSRM au căutat dreptate de la Dodon, dar nu au găsit-o: „La noi în sat s-a întâmplat cred că cea mai mare crimă din R. Moldova. Cimitirul Codrean a fost vândut ilegal
28.05.2020
19:30
11132
UTIL // Termenele de valabilitate a actelor necesare pentru obținerea permisului de conducere, PRELUNGITE cu trei luni de la expirarea stării de urgență
27.05.2020
15:19
2344
Republica Moldova a adoptat peste 1 200 de standarde europene în anul curent
26.05.2020
14:00
2038
DECIS // Încă o companie aviatică din R. Moldova a primit UNDĂ VERDE pentru a efectua zboruri începând cu 1 iunie curent. AAC a semnat toate actele necesare
25.05.2020
09:48
4606
Se deschid PIEȚELE din Chișinău și Bălți, centrele comerciale, restaurantele, dar și sălile de sport. Va fi reluat și transportul INTERNAȚIONAL de pasageri: „Avem o dinamică pozitivă”
22.05.2020
16:35
2817
Unul dintre viceguvernatorii BNM și-a dat DEMISIA. Motivele invocate
20.05.2020
13:45
2329
UTIL // Ce trebuie să faceți în cazul când prețul unui produs cumpărat este mai MARE la casă, decât cel indicat la raft: Amenzile sunt mari
20.05.2020
09:28
2777
Cea mai GRAVĂ SECETĂ din ultimii 100 de ani, în Europa de Est
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
Top stiri
10.11.2026
02:08
295
Trump: FBI investighează relația șefului Nvidia cu o presupusă spioană chineză
10.11.2026
00:38
329
Aventura lui Jensen Huang are ecouri dincolo de Nvidia, pe fondul tensiunilor dintre SUA și China
09.11.2026
22:54
469
Vreme schimbătoare în Republica Moldova: prognoza pentru 10–16 noiembrie
09.11.2026
21:48
444
Vasile Tofan și Marta Kos, la aniversarea a 15 ani de activitate a EBA
09.11.2026
21:29
520
Franța acuză Iranul de atacuri cibernetice în masă asupra congelatoarelor din magazine și a băncilor de sânge
09.11.2026
19:49
524
Republica Moldova își pregătește economia pentru Piața Unică a UE: progrese și reforme prioritare
09.11.2026
19:09
504
Lilia Dabija: Reforma APL trebuie să aducă servicii publice de calitate în fiecare localitate
09.11.2026
19:09
513
Moldova și prioritățile europene, discutate de premierul Vasile Tofan și Marta Kos
09.11.2026
18:44
467
Turul IV al concursului pentru tinerii profesori: 303 de posturi didactice vacante
09.11.2026
18:27
470
România, pe locul 35 în clasamentul global al urmăririi influencerilor
09.11.2026
18:15
514
Moldova, pe locul 69 în clasamentul mondial al dependenței de comerțul internațional
09.11.2026
17:48
561
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea arcei de la Cernobîl
09.11.2026
17:44
481
Transporturile Republicii Moldova, aliniate la standardele UE: prioritățile până la sfârșitul anului 2026
09.11.2026
17:37
551
Maia Sandu prezintă rolul Moldovei de hub între UE și Ucraina
09.11.2026
17:35
700
Zelenski discută cu Modi înaintea negocierilor cu Rusia și SUA; India, gata să medieze coridoarele pentru cereale
09.11.2026
17:28
488
Marta Kos anunță 30 de milioane de euro pentru reducerea costurilor la energie în Republica Moldova
09.11.2026
17:12
505
MEC recomandă sancțiuni și măsuri de protecție pentru cazurile de comportament sexualizat față de elevi
09.11.2026
16:47
616
Fratele lui Viktor Orban, arestat preventiv într-un dosar de presupus trafic de persoane
09.11.2026
16:38
479
Șase morți și 13 răniți, după o explozie la o uzină siderurgică din vestul Turciei
09.11.2026
16:20
0
Solidaritate europeană contra presiunii ruse: UE alocă peste jumătate de MILIARD de lei pentru iarna moldovenilor, un sprijin pe care Putin nu l-a oferit niciodată țării noastre
09.11.2026
16:06
0
AJUTOR // 600 de milioane de lei din partea UE pentru facturile la energie ale moldovenilor: Igor Grosu și Marta Kos anunță un nou sprijin major pentru familiile vulnerabile
09.11.2026
15:50
551
Maia Sandu, la reuniunea Platformei de Conectivitate: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
09.11.2026
15:36
502
WiFi4Moldova și un centru de date securizat, pe agenda reuniunii digitale de la Chișinău
09.11.2026
15:07
629
Clienții guvernamentali rămân prudenți în privința utilizării inteligenței artificiale
09.11.2026
14:55
538
Valeriu Chiveri s-a întâlnit cu șeful Misiunii CICR în Republica Moldova
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
Actualitate
Parteneri
Stiri
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















