Stiri
Profesoara unui liceu din capitală, acuzată că a maltratat un elev
Social
15.07.2013
10:32
1553
1553
O profesoară de la Liceul „Ciprian Porumbescu” din capitală ar fi maltratat un copil de la această instituție de învățământ, cauzându-i fractură închisă a antebrațului drept. Sentința în acest caz urmează să fie pronunțată astăzi de către Judecătoria sectorului Râșcani al municipiului Chișinău. Incidentul a avut loc în octombrie 2011.
Potrivit avocatului victimei, Doina Străisteanu, în timpul orelor de studii, profesoara Violina Coman de la Liceul „Ciprian Porumbescu” din capitală l-ar fi agresat verbal și fizic pe elev, provocându-i fractură închisă a antebrațului drept. Băiatul este laureat al mai multor festivaluri muzicale internaționale și naționale. Sursa citată mai precizeacă că, după ce familia acestuia s-a plâns oamenilor legii, conducerea liceului a început să intimideze și să hărțuiască moral victima și familia acestuia. Potrivit raportului Centrului pentru Prevenirea Abuzului față de Copiii „Amicul”, după intimidările la care a fost supus, minorul acuză „simptom al stresului post-traumatic”.
În fața instanței, profesoara nu a negat că l-a tras de mână pe copil, dar susține că nu are vreo atribuție cu fractura. Galina Munteanu

Stiri relevante
07.06.2023
10:14
1770
FOTO // O nouă PREMIERĂ pentru R. Moldova. Orchestra Operei Naționale București a interpretat la Sala cu Orgă din Chișinău, în cadrul Programului aniversar „Ciprian Porumbescu”, trei opere emblematice ale marelui compozitor român
17.09.2020
12:59
2605
VIDEO // Noul BLOC al Liceului „Mihai Eminescu” din Comrat, ridicat cu susținerea Guvernului României, prinde contur. Ambasadorul Daniel Ioniță a vizitat șantierul și speră ca, la 1 septembrie 2021, clădirea să fie dată în folosință
19.05.2020
18:00
1648
Ministrul Educației a vizitat liceul „Mihai Eminescu” din Comrat, după ce autoritățile din UTA Găgăuzia au fost NEPĂSĂTOARE în privința extinderii instituției. Șarov: „Vom reuși să valorificăm ajutorul oferit de România. MECC se implică”
16.11.2018
08:30
2917
JURNAL pentru copii // Povestea unui profesor care inspiră generații întregi prin exemplul personal
28.09.2018
17:19
2161
Un nou studiu scoate la iveală INUTILITATEA învățării derivatelor şi integralelor în liceu
26.07.2018
14:19
3462
Cum arătau vedetele la balul de absolvire a LICEULUI, alături de partenerii lor de atunci…
15.05.2017
18:30
3563
VIDEO // O tânără şi-a comandat un SICRIU. Nu vei ghici niciodată motivul!
22.03.2015
13:03
5097
Locuiește la Paris, dar investește în R. Moldova
11.01.2015
11:10
2521
S-a SINUCIS după ce a început ancheta de la Charlie Hebdo
05.10.2014
10:00
5109
Fast-food pentru ŞCOLARII din R. Moldova
16.06.2014
18:27
5846
Directoarea Liceului „Nicolae Iorga” din capitală SCAPĂ de închisoare
03.04.2014
16:54
8127
CINCI ani de închisoare pentru directoarea Liceului „Nicolae Iorga”

Top stiri
20.03.2026
15:07
31
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
20.03.2026
14:38
92
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
208
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
225
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
20.03.2026
12:45
304
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
385
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
372
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
473
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
615
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
636
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
645
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
648
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
19.03.2026
18:58
686
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
19.03.2026
18:49
634
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
715
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
620
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
676
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
716
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
631
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
675
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
19.03.2026
15:25
717
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
705
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
715
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
811
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
19.03.2026
14:36
636
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi