Procuratura municipiului Chișunău are un NOU șef: Avere, dar și datorii de MILIOANE
6589
ZdG
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) l-a ales, astăzi, în funcția de procuror-șef al municipiului Chișinău pe Ștefan Șaptefrați, care a ocupat funcția de șef interimar al Procuraturii de Transport din 2014, iar ulterior și cea de șef adjunct al Procuraturii Anticorupție, după ce în 2010 părăsise sistemul procuraturii.
Șeful CSP, Mircea Roșioru, a anunțat că acesta a acumulat cel mai mare punctaj, iar avizul Serviciului de Informații și Securitate nu ridică semne de întrebare vizavi de integritatea acestuia.
Potrivit declarației sale de avere pentru anul 2015, procurorul Șaptefrați are o avere de milioane, iar pe parcursul anilor 2010, 2011 și 2012 a acumulat datorii de peste 11 milioane de lei.

În 2015, familia Șaptefrați a obținut venituri de peste patru milioane de lei din vânzarea unui teren, unui imobil și cota-parte dintr-o firmă, dar și peste 19,5 milioane de lei din vânzarea unui alt imobil, a recuperat datorii de peste 6,7 milioane de lei și alte circa 400 de mii de lei după ce s-a judecat cu statul ca să-i fie restituită supraplata pentru impozitul pe venit achitat.
De la procuratură, Șaptefrați a avut, în 2015, un salariu de puțin peste 102 mii de lei.
La capitolul bunuri, Șaptefrați a indicat patru terenuri pentru construcții și extravilane cu valoarea de peste cinci milioane de lei, o cază, garaje, clădire de producere și alte construcții.
Anterior, „Ziarul de Gardă” a scris că familia Șaptefrați nu a indicat în declarația de avere toate proprietățile. Unul dintre copiii procurorului, Ştefan Şaptefraţ (poartă numele tatălui), a fost înmatriculat în 2015 la Institutul Naţional al Justiţiei, urmând, la absolvire, în 2017, să candideze pentru o funcţie de procuror. În decembrie 2011, un alt fiu al procurorului, Andrei, a primit de la părinţi, în urma unui contract de donaţie, un apartament de aproape 100 m.p. în sectorul Ciocana, Chişinău.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
11.08.2026
11:07
11.08.2026
10:52
11.08.2026
10:48
11.08.2026
10:42
11.08.2026
10:35
11.08.2026
10:33
11.08.2026
10:06
11.08.2026
10:02
11.08.2026
08:20
11.08.2026
06:33
11.08.2026
06:22
11.08.2026
06:00
11.08.2026
05:20
11.08.2026
02:39
11.08.2026
01:17
11.08.2026
01:07
11.08.2026
00:58
10.08.2026
23:45
10.08.2026
23:38
10.08.2026
23:02
10.08.2026
22:15
10.08.2026
21:50
10.08.2026
21:23
10.08.2026
21:17
10.08.2026
19:57
Rusia lansează val de rachete balistice asupra Ucrainei: cinci morți la Zaporojie și atacuri nocturne până la Kiev
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
Donald Trump, scos din Turcia într-un avion militar, ascuns într-un cărucior de catering din cauza unei amenințări iraniene
Bagaj burdușit cu țigări, descoperit pe ruta Chișinău–Londra de vameșii de pe Aeroportul Internațional Chișinău


















