FOTO // Oferte de UN EURO, la primul târg de turism din R. Moldova
3740
Primul târg de turism din R. Moldova și-a deschis astăzi larg ușile pentru vizitatori. Ofertele propuse sunt pe buzunarul tuturor și încep de la un euro până la câteva sute.
„Oferta de un euro sigur că este pentru turismul intern. Este vorba despre un sejur de două zile și o noapte în nordul R. Moldova. Sunt vizitate mănăstirile Țigănești, Curchi, Cosăuți, Cetatea Soroca, Peștera Surprizelor, Orheiul Vechi. Așteptăm să avem mulți vizitatori în aceste zile și care să-și poată găsi locul unde vor merge la odihnă. Ofertele sunt la preț redus. Reducere de 50 la sută avem pentru excursiile în Grecia, iar de 40 la sută - pentru Bulgaria și Turcia”, a spus Alex Filipschi, președintele Federației de Promovare a Turismului din Moldova.
„Este un început bun. Ne bucurăm că și R. Moldova are un târg al turismului. Am venit și noi cu oferte destul de incitante și vă așteptăm cât mai curând la odihnă, acasă, în România”, a spus președinta Federației de Promovare a Turismului din România, Corina Martin.
Chiar dacă este prima zi, la unele standuri ale agențiilor de turism se făcuse coadă. „Am venit aici pentu că știm că în această perioadă sunt oferte bune și la preț redus. Vreau să mergem cu familia, în acest an, la mare în Turcia, dar la munte în România”, ne-a spus Maria Eremciuc din Chișinău.
În total, la târg, participă 20 de companii de turism, două dintre care sunt din România.
Târgul va avea loc până duminică, 8 martie, timp în care vor fi organizate și degustări de vinuri, work-shop-uri, mese rotunde etc. Duminică, va avea loc un concert dedicat Zilei Internaționale a Femeilor, în care vor evolua mai mulți interpreți autohtoni.
14.05.2016
15:42
2422
IMPORTANT pentru tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă. Oportunitatea pe care NU trebuie să o rateze
08.04.2016
16:22
2983
FOTO // Oferte pentru toate gusturile și buzunarele la Târgul de turism din R. Moldova
30.09.2015
18:30
2524
Târgul de Cariere // Un job pentru fiecare: Unde și când îl poți găsi
26.09.2015
14:21
5711
Reporterul Ziarului NAȚIONAL în India: Țara contrastelor!
28.07.2015
07:35
2944
Aventuri la malul mării: Un taximetrist și-a dus clientul până la șezlong
23.06.2015
11:16
2824
Serviciul Fiscal de Stat își scoate locurile vacante la un târg
08.06.2015
07:26
3306
Loc NOU de distracţie pentru turiştii de pe litoral
06.06.2015
11:36
4132
România, PREGĂTITĂ să întâmpine turiștii din R. Moldova!
05.06.2015
07:00
3055
PREMIERĂ în România. Evenimentul care va fi organizat la Mamaia şi va aduce mii de turişti la malul mării
19.04.2015
16:06
3781
România, promovată în presa străină: Peisaje ce-ți taie răsuflarea, o cultură bogată și traditii asemenea, mâncare gustoasă și oameni prietenoși
09.04.2015
12:45
3345
Foto // Târg de Paște, în centrul capitalei
25.03.2026
17:54
46
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
97
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
223
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
257
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
226
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
445
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
673
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
371
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
468
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
794
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
434
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1374
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
485
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
530
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
562
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
574
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
647
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
24.03.2026
23:23
698
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
608
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
594
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
543
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
11078
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
574
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
553
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
739
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40








Inapoi














