Google, amendat cu 403 milioane de euro pentru prelucrarea datelor de localizare. Ce au constatat autoritățile europene
655
Gigantul tehnologic Google a fost amendat cu 403 milioane de euro pentru nereguli privind prelucrarea datelor de localizare, în urma unei investigații desfășurate de Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda.
Comisia pentru Protectia Datelor din Irlanda (DPC) a anunțat luni că a sancționat Google pentru modul în care a gestionat datele de localizare ale utilizatorilor. Instituția irlandeză supervizează compania în Uniunea Europeană, deoarece sediul european al gigantului american se află la Dublin.
Pe lângă amendă, DPC a dispus ca Google să își ajusteze sistemele de prelucrare a datelor pentru a le aduce în conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) al Uniunii Europene. Compania are la dispoziție șase luni pentru a aplica măsurile solicitate.
Decizia vine după o investigație deschisă în februarie 2020 asupra societății Google Ireland Limited, în urma plângerilor depuse de mai multe organizații europene pentru protecția consumatorilor. Acestea au reclamat „prelucrarea de către companie a datelor de localizare în legătură cu anumite servicii şi produse”.
Ancheta DPC s-a concentrat asupra a trei funcții ale Google: „Activitatea web şi în aplicaţii”, „Istoricul locaţiilor” şi „Precizia locaţiei”. Perioada analizată a fost cuprinsă între intrarea în vigoare a GDPR, în mai 2018, și februarie 2020, când a fost deschisă investigația.
În replică, un purtător de cuvânt al Google a transmis că „acest caz priveşte reguli istorice care au fost actualizate între timp”. „Începând cu 2019, practicile noastre au evoluat semnificativ şi am lansat instrumente robuste care simplifică gestionarea datelor de localizare”, a adaugat acesta.
Google face în prezent obiectul altor trei investigații ale DPC, toate aflându-se, potrivit autorității, „într-un stadiu avansat”.
Cea mai mare amendă aplicată vreodată de DPC a fost stabilită în 2023 împotriva companiei Meta. Sancțiunea s-a ridicat la 1,2 miliarde de euro și a vizat transferul de date către Statele Unite, în pofida preocupărilor legate de operațiunile de supraveghere desfășurate la acea vreme de serviciile secrete americane.
Google a fost sancționat de institutii europene și internaționale și în alte cazuri. În luna iulie, Comisia Europeană a aplicat companiei americane două amenzi, în valoare de 460 de milioane de euro și, respectiv, 430 de milioane de euro, după ce a constatat încălcarea Regulamentului privind piețele digitale (DMA).
Compania este acuzată că și-a favorizat propriile servicii în Google Search și că a impus restricții întreprinderilor, împiedicând direcționarea consumatorilor către canale alternative, adesea mai ieftine, pentru achizițiile realizate prin Google Play.
Sancțiunea reprezintă cea mai mare amendă impusă vreodată de Bruxelles unei companii în temeiul Regulamentului european privind piețele digitale. DMA este o legislație menită să combată abuzurile de poziție dominantă comise de giganții din domeniul tehnologiei.
„Cele mai bune produse ar trebui să reuşească pentru că sunt mai bune, nu pentru că sunt deţinute de compania care rulează motorul de căutare. Iar consumatorii europeni au dreptul să li se spună de către dezvoltatorii de aplicaţii unde să se înscrie la cele mai bune oferte, chiar şi atunci când proprietarul magazinului de aplicaţii nu primeşte o reducere”, a declarat comisarul european pentru Concurență, Teresa Ribera.
Executivul comunitar a constatat că Google acordă un tratament preferențial propriilor servicii în Google Search, inclusiv rezultatelor referitoare la cumpărături, hoteluri, transport și sport. Potrivit Comisiei Europene, această practică încalcă obligațiile care îi revin companiei în temeiul Regulamentului privind piețele digitale.
Google își afișează propriile servicii într-un mod mai vizibil în rezultatele căutărilor, inclusiv în partea de sus a paginii sau prin folosirea unor elemente vizuale și filtre îmbunătățite. În schimb, serviciile similare oferite de companii terțe nu beneficiază de aceeași vizibilitate și importanță.
Regulamentul privind piețele digitale prevede, de asemenea, că dezvoltatorii care își distribuie aplicațiile prin Google Play trebuie să poată informa gratuit utilizatorii despre oferte alternative, deseori mai ieftine. Aceștia trebuie să poată direcționa clienții către respectivele oferte pentru efectuarea achizițiilor, inclusiv pe site-uri sau în magazine de aplicații alternative.
Comisia Europeană a stabilit că Google nu a respectat această obligație. Mai exact, compania ar fi împiedicat dezvoltatorii să comunice și să promoveze liber ofertele disponibile și să încheie contracte cu utilizatorii prin canalele de distribuție alese de aceștia, inclusiv prin magazine de aplicații terțe.
Ca parte a celor două decizii, Comisia a ordonat Google să adopte măsuri pentru ca serviciile terților afișate în rezultatele căutării să fie tratate echitabil și nediscriminatoriu în raport cu propriile servicii. Compania trebuie, de asemenea, să le permită dezvoltatorilor care își distribuie aplicațiile prin Google Play Store să comunice liber, să promoveze oferte și să încheie contracte cu utilizatorii.
Aceste activități trebuie să fie posibile atât în interiorul magazinului Google Play, cât și în afara acestuia, din punct de vedere tehnic și contractual.
Google trebuie să se conformeze deciziilor Comisiei în termen de 60 de zile. În caz contrar, compania riscă penalități de până la 5% din cifra de afaceri totală realizată la nivel mondial.
Shein, investigată de autoritățile irlandeze pentru transferuri de date către China
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:07
22.09.2026
16:03
22.09.2026
15:43
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:40
22.09.2026
15:29
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
16:45
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:33
22.09.2026
16:07
22.09.2026
16:03
22.09.2026
15:47
22.09.2026
15:43
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:40
22.09.2026
15:29
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
14:32
22.09.2026
14:29
22.09.2026
14:16
22.09.2026
14:14
22.09.2026
14:04
22.09.2026
14:02
22.09.2026
13:45
22.09.2026
13:44
22.09.2026
13:37
22.09.2026
13:32
22.09.2026
13:17
22.09.2026
13:10
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















