Primul PREȘEDINTE al R. Moldova, Mircea Snegur, a decedat la vârsta de 83 de ani
1925
Primul președinte al R. Moldova, Mircea Snegur, a decedat miercuri-seară, 13 septembrie, la vârsta de 83 de ani. Mircea Snegur s-a aflat în fruntea schimbărilor de la finalul anilor '80 - începutul anilor '90 ai secolului trecut, când R. Moldova renunța la trecutul sovietic, își recăpăta independența și libertatea și încerca să-și facă loc printre țările civilizate ale lumii.
CITIȚI și FOTO Familia PREŞEDINTELUI
Mircea Snegur s-a născut pe 17 ianuarie 1940, în satul Trifănești, raionul Florești. În anul 1956 a absolvit școala medie din satul Frumușica, raionul Florești.
Citește și: Acasă lă Mircea Snegur: Vila președintelui
Studiile superioare și le-a făcut la Institutul Agricol din Chișinău, pe care l-a absolvit în 1961. A făcut aspirantura la Catedra de fitotehnie a aceluiași Institut (1970-1972), obținând titlul științific de doctor în științe agricole. De specialitate este agronom-savant.
Citește și: Mircea Snegur a povestit cine a arborat prima dată TRICOLORUL pe clădirea Parlamentului

În anii 1961-1968 a lucrat în calitate de agronom și președinte de colhoz în satul Lunga, raionul Florești. Ulterior a deținut funcțiile de director al Stației Experimentale pentru Culturile de Câmp (1968-1973), șef al Direcției principale știință agricolă a Ministerului Agriculturii (1973-1978), director general al Asociației Științifice de Producție „Selecția” și director al Institutului de Cercetări Științifice în Domeniul Culturilor de Câmp din orașul Bălți (1978-1981).
Citește și: INTERVIU // Mircea Snegur: „Gorbaciov mi-a spus că vom avea probleme. Și le-am avut”
În perioada 1981-1985 a fost prim-secretar al Comitetului Raional Edineț al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM). Din anul 1985 și până în anul 1989 deține funcția de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM).
Citește și: INTERVIU // Mircea Snegur: „Ce a făcut Rusia în Crimeea se numește BANDITISM”
La 26 martie 1989 este ales deputat în Sovietul Suprem al URSS, a fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM de legislaturile a XI-a și a XII-a, deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a.
La 29 iulie 1989, Mircea Snegur este ales președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești (RSSM), iar apoi la 27 aprilie 1990 - ca președinte al Sovietului Suprem al RSSM. În august 1989 a susținut proiectul de lege care conferea limbii române dreptul de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor.
Citește și: Mircea Snegur: „Kravciuk îmi propunea să soluționăm problema transnistreană după modelul Crimeii”
Citește și: Mihai Ghimpu a fost cel care l-a PORECLIT primul pe Mircea Snegur. De-atunci, aşa i se spune
La 3 septembrie 1990, Mircea Snegur este numit președinte al RSS Moldova de către Sovietul Suprem. De la 3 septembrie 1990 și până la 1 decembrie 1996 a deținut funcția de președinte al Republicii Moldova.
16.09.2023
15:26
2416
GALERIE FOTO // Primul PREȘEDINTE al R. Moldova, petrecut pe ultimul drum. Sute de oameni, inclusiv actualul șef al statului Maia Sandu și foștii președinți Lucinschi, Voronin și Timofti, i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Snegur
22.11.2014
11:31
4025
Mircea Snegur: „Ce a făcut Rusia în Crimeea se numește BANDITISM”
04.12.2013
17:19
2989
Mircea Snegur, cu CĂRȚILE PE MASĂ în fața unor demnitari actuali
10.04.2026
21:06
260
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
265
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
417
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
315
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
307
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
458
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
430
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
396
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
21:06
276
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
275
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
422
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
320
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
311
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
462
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
433
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
399
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
674
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
503
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
608
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
625
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
614
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
603
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
814
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
807
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
767
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
670
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
623
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
736
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
795
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
840
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
747
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
684
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
676
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














