Primărița de la Durlești, Eleonora Şaran, se mândrește cu afilierea la CUB: „Un primar este mult mai eficient atunci când poate miza pe colegii săi de partid, pe coechipierii care împărtășesc aceleași viziuni, aceleași principii, aceleași valori”
4328
Primarul orașului Durlești și lider al organizației orășenești Durlești a Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Eleonora Șaran, susține că afilierea politică este foarte importantă pentru un ales local. În acest sens, Eleonora Șaran, care va candida pentru un nou mandat de primar la Durlești, consideră că afilierea internațională a CUB oferă multe oportunități pentru dezvoltarea comunităților locale.
„Nu știu cum e pentru alți primari, dar pentru mine acest aspect este important. Atunci când ești exponentul unei echipe politice, ai la dispoziţie un spaţiu de manevră mult mai larg pentru a-ţi îndeplini promisiunile electorale, a contribuii la dezvoltarea comunității tale. Întâi de toate, e vorba de echipa de consilieri, care e aleasă din partea partidului odată cu primarul. Ei sunt acei care ajută primarului să promoveze în viața ideile, viziunile de dezvoltare. Ei sunt acei care, prin nivelul de profesionalism pe care-l au, aduc plus valoare autorității locale. Desigur, un primar independent poate miza pe susținerea consilierilor, însă nimeni nu-i garantează că nu se va ciocni cu obstacole ce vor reieși din interesele politice ale partidelor exponenții ai cărora aceștia sunt. În opinia mea, eficiența este mult mai mare atunci când un primar poate miza pe colegii săi de partid, pe coechipierii care împărtășesc aceleași viziuni, aceleași principii, aceleași valori”, a declarat primărița de Durlești într-un interviu pentru Oficial.md.
Potrivit, Eleonorei Șaran, afilierea politică e importantă şi din alt punct de vedere – al susţinerii de care beneficiază primarii pe linie de partid. „O formaţiune politică cum e CUB, are şi afiliere internațională, şi diverse parteneriate externe, care generează beneficii pentru noi toţi. Nu în ultimul rând, având apartenență la un partid, un primar este mult mai protejat în faţa unor eventuale abuzuri politice. Am în vederea susținerea care i-o acordă echipa când devină victimă a abuzurilor politice. Iar că asemenea abuzuri sunt fixate frecvent în Moldova, nu e un secret pentru nimeni”, a adăugat ea.
Totodată, sursa citată a subliniat că un partid este o uniune a oamenilor ce împărtăşesc aceleaşi principii şi valori.
„Şi dacă un primar are aceleaşi principii şi valori ca şi un partid, cu siguranţă se va regăsi în rândurile acestuia. Eu m-am regăsit în totalitate în cadrul Coaliţiei Unitate şi Bunăstare. E un partid care reuneşte oameni cu principii şi valori autentice, profesionişti care şi-au făcut un nume în domeniile în care activează şi care, cu siguranţă, pot contribui la dezvoltarea reală a R. Moldova. Avem şi mulţi tineri promiţători, dornici să se implice şi să schimbe în bine situaţia din R. Moldova. Toate astea mă fac să concluzionez că, CUB este un partid necesar R. Moldova, un partid care reprezintă o şansă reală pentru viitorul ţării noastre, al cetăţenilor”, a conchis Eleonora Șaran.
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
26.08.2026
19:59
26.08.2026
19:54
26.08.2026
19:51
26.08.2026
19:22
26.08.2026
19:03
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
26.08.2026
19:59
26.08.2026
19:54
26.08.2026
19:51
26.08.2026
19:22
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
17:28
26.08.2026
17:13
26.08.2026
16:57
26.08.2026
16:55
26.08.2026
16:53
26.08.2026
16:33
26.08.2026
15:59
26.08.2026
15:42
26.08.2026
15:34
26.08.2026
15:07
26.08.2026
14:57
26.08.2026
14:54
26.08.2026
14:44
26.08.2026
14:32
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului















