Prima reacție a lui Vlad Plahotniuc după APROBAREA sistemului mixt
3390
Liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, consideră că Parlamentul a luat „decizia corectă” când a aprobat cu 74 de voturi trecerea la sistemul electoral mixt. Și asta pentru că cetățenii „nu mai pot fi amăgiți și au dreptul să-și aleagă direct deputații”.
Potrivit liderului PD, moldovenilor li s-a promis de nenumărate ori că vor avea dreptul să-și aleagă deputații, dar de fiecare dată au fost mințiți.
„Un drept care li s-a promis timp de mulți ani, de aproape toate partidele politice. Un drept care li se cuvine și pentru care au votat de atâtea ori partide, care apoi i-au amăgit și nu au mai schimbat sistemul electoral.
Alegerea directă a deputaților este victoria cetățenilor, nu a partidelor sau a politicienilor.
A sosit timpul ca moldovenii să se implice direct în soarta țării, să se unească și să-i aleagă pe acei oameni care să îi reprezinte cel mai bine”, a scris liderul PD pe Facebook.
Amintim că schimbarea sistemului electoral s-a făcut cu votul a 74 de deputați ai PD, PSRM și Grupului Popularilor Europeni. În ziua votului, în fața Parlamentului au fost proteste contra schimbării sistemului electoral, dar și un miting de susținere a sistemului mixt.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















