Prețul la ENERGIA electrică cumpărată de R. Moldova rămâne NESCHIMBAT pentru următoarele două luni - 65,03 dolari/MWh
2376
R. Moldova va plăti pentru energia electrică un preț mediu ponderat de 65,03 dolari/MWh în următoarele două luni, a anunțat astăzi ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
„Prețul la energie electrică rămâne neschimbat. Pentru 70% din consumul pe republică a fost încheiat un contract cu MGRES (Centrala de la Cuciurgan) pentru două luni: iulie şi august, la prețul de 59,9 dolari/MWh.
Pentru 30% din consum a fost încheiat un contract cu „AtomEnergo” (companie de stat ucraineană), pentru luna iulie, la prețul de 77 de dolari/MWh. Prețul mediu ponderat pentru luna iulie este de 65,03 dolari/MWh”, a precizat Spînu într-o postare pe Facebook.
În semn de reprocitate, Comisia pentru Situații Excepționale a prelungit ieri, 29 iunie, până la 31 august 2022, termenul de valabilitate a autorizației de mediu privind gestionarea deșeurilor și a autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească” de la Râbnița, controlată de autoritățile separatiste de la Tiraspol.
De asemenea, printre deciziile adoptate se regăsește și stabilirea unui mecanism provizoriu în vederea reglementării relațiilor comercial-economice desfășurate de către agenții economici din regiunea transnistreană.
În acest sens, mijloacele financiare acumulate de Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan din plățile pentru energia electrică, consumată de utilizatorii de pe malul drept al Nistrului, vor putea fi utilizate de către agenții economici înregistrați în conformitate cu legislația R. Moldova pentru procurarea bunurilor de consum destinate cetățenilor din regiunea transnistreană. Implementarea acestui mecanism provizoriu va fi monitorizată de către un grup de lucru interinstituțional, coordonat de către viceprim-ministrul pentru Reintegrare, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
22.12.2022
14:21
28.11.2022
10:58
31.10.2022
12:29
22.10.2022
10:25
14.04.2022
15:41
19.10.2021
19:55
24.05.2021
09:59
26.12.2014
13:00
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















