Președintele Iohannis vrea DEMISII în urma VIOLENŢELOR de la mitingul de vineri: „Au trecut deja trei zile şi nu e niciun responsabil”
1449
mediafax.ro Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că au trecut deja trei zile şi nu există niciun responsabil pentru violenţele din Piaţa Victoriei, precizând că în orice ţară până la această oră ar fi fost cel puţin o demisie.
„Au trecut deja trei zile şi nu există niciun responsabil pentru ce s-a întâmplat vineri în Piaţa Victoriei. În orice ţară responsabilă, oamenii aflaţi la conducere, până la această oră am fi avut cel puţin o demisie. Nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea politică pentru ce s-a întâmplat. De ce am ajuns aici? Pentru că un protest legitim a degenerat în violenţe de stradă, cu manifestări agresive. Nu cumva cei care vor să îngenuncheze justiţia şi lupta anticorupţie şi-au dorit crearea unei tensiuni în societate? Ce se va întâmpla dacă vor recurge la înăbuşirea prin violenţă a vocilor României. În ciuda scorului la alegerile din 2016, PSD a tulburat societatea prin măsuri controversate, o guvernare haotică, atacturi repetate la adresa magistraţilor. Avem acum şi o componentă represivă care ridică serioase semne de întrebare cu privire la ce intenţii are acest PSD cu românii”, a declarat Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută marţi la Palatul Cotroceni, transmite mediafax.ro.
Preşedintele a mai precizat că România este o ţară normală, echilibrată, respectată, însă cei din Guvern „fac tot ce pot pentru a distruge această imagine”, menţionând că sondajele arată că peste 80% dintre români cred că statul se îndreaptă într-o direcţie greşită.
Şeful statului a adăugat că cei vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat la protestul din 10 august trebuie pedepsiţi, indiferent cine sunt ei.
„România traversează o stare gravă de tulburare, din cauza violenţelor de vineri seară. Atitudinea civică a fost aspru pedepsită cu gaze lacrimonege, tunuri de apă şi lovituri aplicate cu exces de zel. Este impresionantă mobilizarea românilor din ţară şi de pretitindeni. Mulţi oameni veniţi din diaspora au participat la manifestări. Nu au fost aduşi cu autocarele, au venit din proprie iniţiativă, revoltaţi de modul cum PSD guvernează şi legiferează, de atacturile la statul de drept din ultimul an şi jumătate. Protestele de sâmbătă şi duminică au arătat tuturor adevărata faţă a celor care ies în stradă de mult timp. Românii ştiu să fie civilizaţi, civici, activi şi corecţi, nu îşi merită etichetele primite din partea unor voci irespondabilie în politică. Violenţa şi reprimarea brutală a cetăţenilor nu sunt acceptabile sunt nicio formă. Atacarea femeilor, a copiilor sunt de neconceput pentru un stat european, iar cei vinovaţi trebuie identificaţi şi pedepsiţi, indiferent cine sunt. Soluţia de a dispersa cetăţenii este condamnabilă şi nejustificată. Intervenţia Jandarmeriei a fost disproporţionată. Condamn la fel de ferm acţiunile instigatorilor la jandarmi, în încercarea de a deturna un protest paşnic”, a afirmat Iohannis.
Şeful statului a făcut un apel la membrii PSD de a se delimita de „gruparea care a confiscat partidul” şi să înţeleagă că trebuie să guverneze pentru români şi nu împotriva acestora.
„Actuala conducere abuzează de putere pentru a ataca populaţia, justiţia, pentru a scoate România de pe drumul pro-european şi pro-atlantic. Riscă membrii PSD doar pentru această grupare care a confiscat partidul? Sau îşi asumă responsabilitatea? Nu avem nevoie în continuare de o criză prelungită. Fac un apel la membrii PSD să ia foarte în serios protestele din aceste zile şi să înţeleagă că trebuie să guverneze pentru oameni, nu împotriva lor”, a mai spus preşedintele României.
Klaus Iohannis a făcut apel şi la societate civilă de a se implica activ în societate. Nu în ultimul rând, preşedintele a îndemnat şi Opoziţia să vină cu soluţii, cu alternative şi să câştige încrederea cetăţenilor.
„În acelaşi timp fac apel la societatea civilă. Este foarte important ca societatea civilă să fie vie şi vigilentă, să se implice în activitatea civică. Acest apel nu este un apel la revoltă, ci la responsabilitate şi la implicare. Doar împreună putem să schimbăm această stare de lucru. Un ultim apel vreau să îl adresez Opoziţiei. Alternativa nu vine de la sine, doar lucrând cu determinare şi înţelepciune se poate ajunge la obţinerea încrederii cetăţenilor. Oameni politici responsabili ştiu să lase deoparte orgoliile. În final, vreau să să vă asigur că oricât de mare ar fi presiunea PSD şi a propagandei lor, voi continua să susţin fără rezerve interesele fundamentale ale românilor, precum şi nevoia de a face din România o ţară puternică şi prosperă. Ca preşedinte voi continua pentru menţinerea în România a unui stat de drept, pentru protejarea cetăţenilor şi a drepturilor cetăţenilor”, a conchis Iohannis.
Jandarmii au intervenit în forţă, vineri seara, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat, sâmbătă, procurorului general, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestul de vineri. De asemenea, şeful statului a solicitat procurorului general stabilirea legalităţii intervenţiei şi identificarea persoanelor şi a gradului de implicare sau vinovăţie a tuturor celor care au luat parte la incidentele violente petrecute în Capitală.
Mai multe persoane care au participat la mitingul din 10 august s-au prezentat, luni, la Parchetul Militar, pentru a depune plângeri împotriva jandarmilor. Protestatarii acuză forţele de ordine că vineri seară s-au comportat abuziv şi au lovit manifestanţii fără motiv.
Procurorii militari au anunţat că procuror în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă şi abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime şi vor începe audierile.
28.04.2026
08:14
43
Horoscopul zilei 28.04.2026
27.04.2026
21:45
548
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
27.04.2026
21:17
536
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
27.04.2026
21:12
556
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
27.04.2026
20:44
601
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
27.04.2026
19:53
700
ULTIMA ORĂ // Incertitudine în cel mai răsunător dosar de corupție: Cauza lui Igor Dodon, din nou la faza repartizării
27.04.2026
19:32
619
Centralele pe gaz pentru centrele de date, tot mai scumpe: costurile de construcție au urcat cu 66% în doar doi ani
27.04.2026
18:25
735
Europa își taie dependența de giganții tech americani și mizează pe „tehnologie suverană” și soluții open source
27.04.2026
17:52
798
China blochează preluarea de 2 miliarde de dolari a startup‑ului Manus de către Meta, zguduind planurile americane în cursa pentru agenți AI
27.04.2026
17:12
659
Gigantul american Itron, furnizor de infrastructură energetică, recunoaște un atac cibernetic asupra rețelei interne
27.04.2026
21:45
537
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
27.04.2026
21:17
525
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
27.04.2026
21:12
541
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
27.04.2026
20:44
590
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
27.04.2026
19:53
676
ULTIMA ORĂ // Incertitudine în cel mai răsunător dosar de corupție: Cauza lui Igor Dodon, din nou la faza repartizării
27.04.2026
19:32
607
Centralele pe gaz pentru centrele de date, tot mai scumpe: costurile de construcție au urcat cu 66% în doar doi ani
27.04.2026
18:25
720
Europa își taie dependența de giganții tech americani și mizează pe „tehnologie suverană” și soluții open source
27.04.2026
17:52
786
China blochează preluarea de 2 miliarde de dolari a startup‑ului Manus de către Meta, zguduind planurile americane în cursa pentru agenți AI
27.04.2026
17:12
644
Gigantul american Itron, furnizor de infrastructură energetică, recunoaște un atac cibernetic asupra rețelei interne
27.04.2026
16:38
733
MEC a înmânat 330 de drapele liceelor din țară, de Ziua Drapelului, în Piața Marii Adunări Naționale
27.04.2026
16:35
531
OpenAI pregătește un smartphone cu agenți AI care ar putea înlocui aplicațiile clasice
27.04.2026
14:29
752
Percheziții la „Moldelectrica” într-un dosar de gestionare ilegală a deșeurilor periculoase și licitație trucată: contracte de peste 4 milioane și 4 rețineri
27.04.2026
13:31
581
Peste 77 de milioane de lei în subvenții, autorizate pentru agricultură și zootehnie în doar patru zile
27.04.2026
13:23
627
Meta pariază pe energie solară din spațiu: sateliți care trimit noaptea lumină infraroșie către parcurile fotovoltaice pentru centrele sale de date
27.04.2026
12:19
852
Judecătoria Chișinău a dispus arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Ilan Șor în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice
27.04.2026
11:52
634
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
27.04.2026
11:31
697
Drochia: 19 ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis concubina și i-a abandonat trupul în câmp
27.04.2026
10:58
754
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, discută la Soroca cu antreprenorii despre sprijin pentru afacerile locale și acces pe piața europeană
27.04.2026
10:06
717
Tânăr fără permis, prins beat și drogat la ghidonul unei motociclete în Chișinău, amendat cu 140.000 lei
27.04.2026
09:34
952
Escrocul care „făcea să dispară” bani la schimbul de bancnote, condamnat la 3 ani de închisoare și expulzat din R. Moldova
27.04.2026
08:22
651
Horoscopul zilei 27.04.2026
893
Lupta pentru Noua Lună: SpaceX, Blue Origin și China își dispută controlul resurselor și regulilor spațiale
26.04.2026
21:47
921
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
1003
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
26.04.2026
20:31
964
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
26.04.2026
18:46
884
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.27
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














