Președinta Maia Sandu afirmă că criza gazelor a luat sfârșit: „Tarifele vor crește, dar această creștere nu va fi atât de mare”
7176
Președinta Maia Sandu a declarat că, odată cu semnarea noului contract între „Moldovagaz” și „Gazprom”, criza gazelor a luat sfârșit, dar Guvernul trebuie să decidă mai departe dacă este necesară, și pentru ce perioadă, extinderea stării de urgență în domeniul energetic.
Într-un interviu pentru publicația rusă „Kommersant”, publicat luni, 1 noiembrie, și citat de „Europa Liberă”, Maia Sandu a spus că este mulțumită că noul contract a fost semnat și că Republica Moldova va avea gaze și după 1 noiembrie, „în condiții pe care (R.) Moldova le va putea îndeplini”.
„Tarifele vor crește, dar această creștere nu va fi atât de mare, cum ar fi fost la prețurile de azi”, a spus șefa statului. Potrivit Maiei Sandu, „problema” cea mai mare la negocierile cu Gazprom a fost prețul gazelor, dar și datoriile companiei Moldova-Gaz, care vor fi evaluate în cadrul unui audit, după care discuțiile privind restructurarea datoriilor vor continua.
Întrebată despre discrepanța prețului la gaze anunțat de vicepremierul Andrei Spînu (450 de dolari pentru o mie de metri cubi) și cel anunțat de agenția rusă de stat TASS (500-600 de dolari), președinta Maia Sandu a spus că „persoana care a semnat contractul cunoaște mai bine care este prețul”.
Totodată, ea a confirmat că gazele vor fi livrate ca și până acum, prin Ucraina.
Maia Sandu a dezmințit informațiile din presă (Financial Times) potrivit cărora Gazprom ar fi cerut Chișinăului să-și modifice Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană și să se alăture la Uniunea economică eurasiatică.
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
















