Premiile Oscar 2021: Lista COMPLETĂ câștigătorilor! Cine a ridicat trofeul pentru CEL MAI BUN FILM
4235
Agerpres Cea de-a 93-a gală a Premiilor Oscar a avut loc, anul acesta, la 25 aprilie, după ce a fost amânată cu două luni din cauza pandemiei de COVID-19. Cel mai bun film a fost desemnat „Nomadland”, iar Anthony Hopkins și Frances McDormand au primit Oscarul pentru cel mai bun actor și, respectiv, cea mai bună actriță în rol principal.
Anul acesta, ceremonia de decernare a premiilor Oscar a fost transmisă live din două locaţii, ambele în Los Angeles: Dolby Theatre şi Union Station. Au fost, de asemenea, şi două locaţii internaţionale, una în Marea Britanie, pentru toţi nominalizaţii de origine britanică, şi cea de-a doua, în Paris.
Câștigătorii premiilor Oscar 2021
Lista completă a trofeelor care au fost decernate la gala Oscar 2021.
Cel mai bun film: „Nomadland"
Cel mai bun regizor: Chloe Zhao („Nomadland")
Cel mai bun actor în rol principal: Anthony Hopkins („The Father")
Cea mai bună actriţă în rol principal: Frances McDormand („Nomadland")
Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya („Judas and the Black Messiah")
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Yuh-Jung Youn („Minari")
Cel mai bun lungmetraj internaţional: „Another Round" (Danemarca)
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Soul”
Cea mai bună scenografie: „Mank"
Cel mai bun scenariu adaptat: „The Father"
Cel mai bun scenariu original: „Promising Young Woman"
Cea mai bună imagine: „Mank"
Cel mai bun montaj: „Sound of Metal"
Cea mai bună coloană sonoră: „Soul"
Cel mai bun cântec original: „Fight For You" (interpretat de H.E.R. pentru filmul „Judas and the Black Messiah")
Cel mai bun sunet: „Sound of Metal”
Cele mai bune efecte vizuale: „Tenet"
Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: „Ma Rainey's Black Bottom"
Cele mai bune costume: „Ma Rainey's Black Bottom"
Cel mai bun scurtmetraj animat: „If Anything Happens I Love You"
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „Two Distant Strangers"
Cel mai bun lungmetraj documentar: „My Octopus Teacher"
Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Colette"
Premiul umanitar Jean Hersholt: Tyler Perry şi Motion Picture & Television Fund (MPTF)
Premiile Oscar sunt atribuite în fiecare an pe baza voturilor exprimate de cei aproximativ 9.000 de membri ai Academiei de film americane (Academy of Motion Picture Arts and Sciences - AMPAS).
Anthony Hopkins, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Anthony Hopkins a devenit cel mai vârstnic câştigător al premiului Oscar în categoriile de interpretare după ce a fost recompensat cu trofeul pentru cel mai bun actor în rol principal graţie interpretării sale din lungmetrajul „The Father", relatează contul de Twitter al evenimentului.
La această categorie au fost nominalizaţi actorii Riz Ahmed („Sound of Metal"), Chadwick Boseman („Ma Rainey's Black Bottom"), Anthony Hopkins („The Father"), Gary Oldman („Mank"), Steven Yeun („Minari").
Frances McDormand a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal
Frances McDormand a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal graţie interpretării sale din filmul „Nomadland".
La această categorie au concurat actriţele Viola Davis („Ma Rainey's Black Bottom"), Andra Day („The United States vs Billie Holiday"), Vanessa Kirby („Pieces of a Woman"), Frances McDormand („Nomadland"), Carey Mulligan („Promising Young Woman").
Frances McDormand a devenit prima persoană care câştigă două premii Oscar cu acelaşi film („Nomadland"), în calitate de actriţă, dar şi ca producătoare. Ceilalţi producători ai filmului sunt Peter Spears, Mollye Asher, Dan Janvey şi Chloe Zhao.
McDormand a mai câştigat două premii Oscar în carieră, tot pentru cel mai bun rol principal feminin, cu producţiile „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" (2017) şi respectiv „Fargo" (1996).
Ea a mai fost nominalizată de trei ori pentru rol secundar cu producţiile „North Country" (2005), „Almost Famous" (2000) şi respectiv „Mississippi Burning" (1988).
„Nomadland", desemnat cel mai bun film
Lungmetrajul „Nomadland" a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film.
La această categorie au fost nominalizate producţiile cinematografice „The Father", „Judas and the Black Messiah", „Mank", „Minari", „Nomadland", „Promising Young Woman", „Sound of Metal", „The Trial of the Chicago 7".
Acest film, care a primit deja premiile BAFTA şi Globul de Aur la aceeaşi categorie, i-a adus şi Oscarul pentru regie cineastei chineze Chloe Zhao.
Filmul spune povestea unei femei de 60 de ani care pierde tot ce avea şi porneşte într-o călătorie prin Vestul American, trăind viaţa unui nomad modern. În rolurile principale pot fi urmăriţi actorii Frances McDormand, David Strathairn şi Linda May.
Scenariul filmului este scris de Chloe Zhao, pornind de la cartea semnată de Jessica Bruder.
Yuh-Jung Youn a câştigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Actriţa sud-coreeană Yuh-Jung Youn a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, datorită interpretării sale din filmul „Minari".
La această categorie au fost nominalizate actriţele Maria Bakalova („Borat Subsequent Moviefilm"), Glenn Close („Hillbilly Elegy"), Olivia Colman („The Father"), Amanda Seyfried („Mank"), Yuh-Jung Youn („Minari").
Yuh-Jung Youn, aflată la primul premiu Oscar din carieră, a câştigat şi un premiu BAFTA cu acest rol.
Filmul „Minari", în regia lui Lee Isaac Chung, care semnează şi scenariul, vorbeşte despre încercările prin care trece o familie coreeană care se mută în Arkansas unde îşi deschide o fermă, în anii '80.
„My Octopus Teacher" a câştigat premiul pentru cel mai bun documentar
„My Octopus Teacher" a fost desemnat cel mai bun lungmetraj documentar.
La această categorie au fost nominalizate documentarele „My Octopus Teacher", „colectiv", „Crip Camp", „The Mole Agent", „Time".
„Soul", desemnat cel mai bun lungmetraj de animaţie
Filmul „Soul" a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie, duminică seară, la Los Angeles, la cea de-a 93-a ediţie a galei premiilor Academiei de film americane, potrivit contului de Twitter al evenimentului.
Producţiile nominalizate la această categorie au fost „Onward", „Over the Moon", „A Shaun the Sheep Movie: Farmageddon", „Soul", „Wolfwalkers".
Chloe Zhao a câştigat premiul pentru cea mai bună regie
Cineasta chineză Chloe Zhao a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul „Nomadland".
La această categorie au fost nominalizaţi regizorii Thomas Vinterberg („Another Round"), David Fincher („Mank"), Lee Isaac Chung („Minari"), Chloe Zhao („Nomadland"), Emerald Fennell („Promising Young Woman").
„Nomadland" i-a adus lui Chloe Zhao şi un premiu BAFTA şi respectiv un Glob de Aur pentru regie.
Cineastă de origine chineză, Chloe Zhao s-a născut la 31 martie 1982). Filmul ei de debut, „Songs My Brothers Taught Me" (2015), a avut premiera la Festivalul de Film Sundance.
Daniel Kaluuya, desemnat cel mai bun actor în rol secundar
Daniel Kaluuya a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.
La această categorie au fost nominalizaţi actorii Sacha Baron Cohen („The Trial of the Chicago 7"), Daniel Kaluuya („Judas and the Black Messiah"), Leslie Odom Jr. („One Night in Miami"), Paul Raci („Sound of Metal"), LaKeith Stanfield („Judas and the Black Messiah").
„Another Round" a câştigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj internaţional
Filmul danez „Another Round", regizat de Thomas Vinterberg, a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internaţional.
La această categorie au concurat producţiile cinematografice „Another Round" (Danemarca), „Better Days" (Hong Kong), „Colectiv" (România), „The Man Who Sold His Skin" (Tunisia) şi coproducţia cu participare românească „Quo Vadis, Aida?" (Bosnia).
„The Father" a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat
Christopher Hampton şi Florian Zeller, scenariştii filmului „The Father", au câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.
Filmele nominalizate la această categorie au fost „Borat Subsequent Moviefilm", „The Father", „Nomadland", „One Night in Miami", „The White Tiger".
Filmul „Promising Young Woman", premiat pentru cel mai bun scenariu original
Emerald Fennell, scenarista şi regizoarea filmului „Promising Young Woman", a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original la cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează contul de Twitter al evenimentului.
Sursa: agerpres.ro
17.12.2025
22:36
324
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
522
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
478
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
391
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
416
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
496
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
413
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
470
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
482
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
569
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
644
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
417
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
22:36
308
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
509
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
470
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
384
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
406
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
489
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
406
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
461
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
476
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
562
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
637
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
412
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
436
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
754
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
500
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
600
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
483
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
512
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
455
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
443
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
612
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
498
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
538
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
518
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
564
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














