Stiri

Premierul Maia Sandu solicită Tiraspolului scoaterea interdicției de călătorie pentru oficialii din R. Moldova: Șeful Misiunii OSCE se pronunță pentru un statut special acordat Transnistriei

Politică 15.07.2019 10:00 Vizualizări1273
Premierul Maia Sandu solicită Tiraspolului scoaterea interdicției de călătorie pentru oficialii din R. Moldova: Șeful Misiunii OSCE se pronunță pentru un statut special acordat Transnistriei

Prim-ministrul Maia Sandu susține că R. Moldova a fost deschisă pentru Transnistria în ultimii ani, însă soluția politică pentru rezolvarea diferendului transnistran se lasă așteptată. Și, deși cetățenii din stânga Nistrului pot circula liber pe malul drept, oficialii și funcționarii de la Chișinău nu pot ajunge nici acum în Transnistria.

„În toți acești ani, Chișinăul a fost deschis față de Tiraspol: ultimul a fost acceptat ca parte în procesul de negocieri, locuitorilor din stânga Nistrului le-a fost asigurată libera circulație, inclusiv la traversarea frontierei de stat, oamenii au beneficiat de mai multe proiecte, iar regiunea transnistreană a beneficiat de aceleași zone de comerț liber ca malul drept. Cu toate acestea, nu suntem mai aproape de soluția politică. Mai mult decât atât, în continuare, unele categorii de cetățeni ai Republicii Moldova, inclusiv oficiali și funcționari publici, nu au dreptul de a călători liber pe malul stâng”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei întrevederi de la finele săptămânii trecute cu reprezentații mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului de negocieri „3+2”.

Discuțiile s-au axat pe evaluarea etapei actuale a procesului de reglementare transnistreană, transmite un comunicat de presă al Guvernului.

„Sunt mai multe întrebări la care trebuie să oferim răspuns cetățenilor și una dintre cele mai importante este scopul negocierilor pentru reglementarea transnistreană. Pe de o parte, scopul formatului „5+2” este reglementarea politică a conflictului pe baza suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova; pe de altă parte, Tiraspolul pledează în continuare pentru independență. Care este totuși stația terminus a negocierilor în acest format, stabilit pentru a asigura reintegrarea teritorială a Republicii Moldova, când există aceste două obiective care se exclud reciproc? În susținerea cărui obiectiv vin înțelegerile atinse până acum în cadrul acestui format, inclusiv politica pașilor mici?”, a întrebat premierul.

Maia Sandu a solicitat asistență din partea reprezentaților „3+2” în determinarea părții transnistrene să elimine, în timpul cel mai apropiat, interdicția de a călători pe malul stâng pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

Prim-ministrul a subliniat că formatul de negocieri „5+2” pentru reglementarea transnistreană trebuie să devină o platformă care să ajute la combaterea corupției și contrabandei din regiune.

„Am discutat acest lucru și la Kiev și mă bucur că avem aceeași poziție în raport cu această problemă. Lupta cu corupția și contrabanda prin regiunea transnistreană trebuie să fie o prioritate. Ne vom asigura că atât instituțiile statului, cât și oficialii guvernamentali nu vor mai fi implicați în scheme de corupție și contrabandă cu Tiraspolul, așa cum s-a întâmplat în trecut. Atât timp cât regiunea transnistreană va fi o sursă majoră de îmbogățire pe cale ilegală pentru anumite persoane, nu va exista progres real în identificarea unei soluții politice”. În acest context, Maia Sandu a menționat necesitatea prelungirii Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM).

La rândul său, șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, a reiterat că asigurarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, cu un statut special pentru regiunea transnistreană, este factorul-cheie în activitatea Misiunii, dar și scopul principal al negocierilor în formatul „5+2”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.24 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri