11:46:51 12.11.2025
Stiri

Premierul Italiei ia în calcul vaccinarea anti-Covid obligatorie pentru toată populația

Actualitate 03.09.2021 10:14 Vizualizări1421
Premierul Italiei ia în calcul vaccinarea anti-Covid obligatorie pentru toată populația Profimedia Images

Italia ar putea face în cele din urmă vaccinarea anti COVID-19 obligatorie pentru toată lumea de vârstă eligibilă, a precizat premierul Mario Draghi, într-o conferință de presă în care s-a anunțat că din această lună o a treia doză va fi administrată persoanelor vulnerabile.

Autoritățile italiene vor să-și îndeplinească obiectivul de avea până la sfârșitul lui septembrie 80% din populație imunizată. Guvernul le-a impus deja angajaților din domeniul medical să se vaccineze dacă vor să-și mai ia salariul. De asemenea, este o cerință și pentru personalul din școli și universități. Angajații din școli, profesori, portarii, personal tehnic și administrativ, sunt obligați, din 1 septembrie, să prezinte certificatul verde. În absența documentului, după 5 zile de absență nejustificată, se va declanșa suspendarea contractului de muncă și a salariului, conform La Repubblica, citată de Agerpres.

Mai mulți miniștri fac presiuni pentru a extinde obligația asupra întregii populații, dacă nivelul de 80% nu va fi atins luna aceasta. Până acum 70% dintre italienii cu vârste de peste 12 ani au primit cel puțin o doză, 63% au schema completă.

De asemenea, Italia începe vaccinarea cu cea de-a treia doză pentru persoanele vulnerabile.

"Vom începe inocularea celei de-a treia doze persoanelor fragile, în septembrie", a declarat ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, aflat în conferința de presă, alături de premierul Mario Draghi.

Premierul Draghi a mai anunțat că Italia pregăteşte extinderea utilizării aşa-numitului paşaport sanitar, necesar în prezent pentru călătorii pe distanţe lungi, pentru acces la numeroase activităţi recreative sau de divertisment şi, în acelaşi timp, obligatoriu şi pentru personalul din şcoli.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
12.11.2025 08:10 376 Horoscopul zilei 12.11.2025
Top stiri
12.11.2025 08:10 370 Horoscopul zilei 12.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.65 1 USD 16.98 1 RON 3.86 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte