Premierul interimar Ciocoi NU exclude ÎNĂSPRIREA restricțiilor, în cazul în care situația pandemică se va agrava
1836
Comisia pentru Situații Excepționale a decis, în prima zi de la introducerea stării de urgență în R. Moldova, să interzică circulaţia și aflarea persoanelor în spaţii publice, precum parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive sau zone de agrement, însă bisericile, centrele comerciale sau grădinițele își vor continua activitatea.
Premierul interimar Aureliu Ciocoi nu exclude că autoritățile ar putea înăspri restricțiile, în cazul în care situația pandemică din republică nu se va ameliora.
În cadrul unei întrevederi avute astăzi cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, Ciocoi a afirmat că se impune un control riguros asupra respectării restricțiilor impuse.
CITIȚI și STARE de URGENȚĂ // Restricții noi, dar rămâne aproape totul pe vechi – PIEȚELE, magazinele, centrele comerciale vor fi DESCHISE. Nici transportul PUBLIC din Chișinău și Bălți NU va fi restricționat. Se interzice circulația între orele 23.00 – 5.00
Un comunicat de presă al Guvernului precizează că cei doi oficiali au analizat situația politică actuală din Republica Moldova, precum și cea epidemiologică, inclusiv impactul acestui fenomen asupra activităților economice și a vieții sociale per ansamblu.
Premierul interimar și diplomatul american au accentuat importanța asigurării cât mai rapide a cetățenilor cu vaccinul anti-Covid-19, ca fiind cea mai eficientă cale de protejare față de infecție.
În acest sens, au fost discutate și analizate posibilitățile existente pe segmentul aprovizionării republicii cu serul pentru imunizare.
01.03.2026
15:53
184
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
313
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
310
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
506
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
591
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
709
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
713
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
608
Londonez musulman, ținta unui val de ură rasistă după un poster la Heathrow, își înfruntă trollii cu iertare și curmale gratuite
657
Curtea Supremă a Indiei pune sub semnul întrebării politica de confidențialitate WhatsApp și partajarea datelor cu Meta
28.02.2026
21:17
754
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
657
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
01.03.2026
15:53
62
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
280
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
301
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
498
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
583
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
702
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
708
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
751
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
652
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
783
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
764
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
714
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
744
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
794
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
2001
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
816
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
773
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
949
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
926
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
942
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
954
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
980
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
962
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
1029
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
Horoscopul zilei 01.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














