PRECIZĂRILE lui Tănase: Când pot avea loc ALEGERILE președintelui. NU e vorba de luna MAI
3598
Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, consideră că alegerile șefului statului nu au cum să aibă loc până la 24 mai curent, așa cum s-a vehiculat după decizia de astăzi a CC. Desfășurarea alegerilor ar urma să aibă loc în toamna acestui an.
Potrivi lui Tănase, până pe 24 mai, deputații urmează să stabilească data alegerilor pentru a putea pregăti scrutinul.
„Trebuie de creat condiții pentru desfășurarea acestor alegeri, ca toți care doresc să participe, să fie pregătiți. Așa e democratic. Cel mai degrabă, alegerile pot avea loc în toamna aceasta”, a declarat președintele CC în această seară, în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV.
Totodată, Tănase a spus că deputații sunt cei care vor stabili data alegerilor, dar nu pot să o tărăgăneze la nesfârșit. „Cred că partidele politice au nevoie de câteva luni pentru a se pregăti”, a spus acesta.
Sursa citată a mai adăugat ca președintele Nicolae Timofti a salutat decizia de astăzi a CC și a calificat-o ca fiind una justă.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















